GAURA DIN OZON ŞI GROAPA DIN GRĂDINĂ

Săptămâna trecută, am profitat de vremea frumoasă şi am trecut la muncă în grădină . Şi cum toamna trecută am scos via, m-am gândit să pun ceva în loc şi am trecut la plantat de pomi fructiferi. Cumpăraţi cu etichetă şi instrucţiuni de plantare, am citit etichetele şi am purces alături de fiu-meu la săpat de gropi standard 50x40x40.  La un moment dat, nu ştiam unde să mă pun ultimul pom  eram nehotărât asupra locului cel mai potrivit, şi privind aşa în gol, un amic al fiului meu zice : „ păi domnul Neacsu, ca să nu mai pierdem timpul, să facem o groapă aici şi când v-aţi hotărât unde vreţi, o mutăm acolo”. Nu mi-am putut abţine zâmbetul am apreciat gluma băiatului, care  m-a facut sa ma decid mai repede.  

 

 Nu mult după aceea, acum câteva zile, citesc presa şi rămân trăznit la o ştire care înspăimânta toată România : „O gaură de ozon se va afla deasupra României la sfârşitul lunii. Cum te protejezi?”

 

 Hait, îmi spun, am sfeclit-o. Ori îmi cade gaura în cap, mi se găureşte pălăria.  Atenţie la cei ce umblă cu capul în nori, să nu daţi cu capul în gaura de ozon că o să va doară .  Să vezi că nu o să mai pot lucra in grădină,   mă gândeam si aşa supărat că sunt în urmă cu lucrările.

 

 Citesc şi remediile şi metodele prin care se poate scăpa de nenorocire: „Oamenii trebuie să fie vigilenţi, dar să nu se sperie. Te poţi proteja fiind informat în permanenţă, purtând o pălărie cu boruri late şi cremă de protecţie solară, şi limitând numărul de ore petrecute afara”, a spus Gier Braathen, cercetător al Organizaţiei Mondiale pentru Meteorologie” scrie pe http://ziarelifestyle.com/ştiri/o-gaură-de-ozon-se-va-afla-deasupra-româniei-la-sfârşitul-lunii-cum-te-protejezi/. 

 

 Acuma am înţeles. In primul rând trebuie să fii informat in permanenţă . Daca esti informat, ai scapat de belea . Ieftin imi zic, acuma că sunt informat, gata, am scapat de gaură.  Apoi, dacă nu esti informat, să fii echipat cu pălărie cu boruri largi, ca texanii, ochelari de soare ulta UV ca „jmecherii” creme de protecţie scumpe ca columbencele , scuzaţi kcofonia   dar de ce nu ne-au dat şi firma, să ştim şi noi pe ce dăm banii, să nu cumpărăm marfă proastă, sau pălării din material prost, prin care să ne cadă în cap razele de soare ?

 

 Acuma, ceva ceva mai ştiam eu despre ozon, dar că să nu greşesc, că de  memoria e ca femeia, te lasă când nu te aştepţi, intru pe gogu şi caut ce scrie despre ozon. Şi găsesc un referat (http://www.referatele.com/referate/chimie/online9/Ozonul---stratul-de-ozon-referatele-com.php) care spune cam aşa :

 

 „In primul rând, trebuie să spunem că ozonul este o moleculă specială de oxigen, care conţine 3 atomi (O3), spre deosebire de molecula de oxigen obişnuită, care are numai 2 (O2). Înainte de a trece mai departe, va trebui să facem câteva mici precizări, referitoare la radiaţiile ultraviolete. Acestea sunt împărţite în trei game, UV-A, cu lungimi de undă cuprinse între 315 şi 400 nm, UV-B, cu lungimi de undă cuprinse între 280 şi 315 nm şi UV-C, cu lungimi de undă mai mici de 280 nm. Pentru formarea ozonului sunt importante radiaţiile UV-C, care au suficient de multă energie pentru a rupe moleculă de oxigen în doi atomi. Aceşti atomi liberi se deplasează nestânjeniţi prin stratosferă, până în clipă în care au norocul să întâlnească o moleculă de oxigen, de care se ataşează, formând moleculă de ozon, O3. Procesul descris de noi poartă numele de fotoliză. 

 

 Din câte vedeţi, oxigenul molecular are capacitatea de a absorbi o parte dintre radiaţiile ultraviolete, tocmai prin procesul de formarea ozonului. Acum ştim şi de ce ozonul se formează numai în stratosferă. Acolo densitatea oxigenului este suficient de mare pentru a se produce disocierea moleculară. La altitudini mai mici, radiaţiile UV-C sunt deja absorbite.”

 

      Ia uite domnule îmi spun, Ozonul este un „ceva „ cam asa cum spunea domnul Crin Antonescu despre domnul Boc, ce se mişcă nestingherit prin stratosferă ca Boc prin Legislatie  şi se împrăştie prin aer, ca pensiile noastre prin banci, deci nu stă locului neastâmpăratul, ca Boc pe scaunul de premier.  Păi şi atunci, cum puii mei se face gaura aia in cer, ca cea din Bugetul României ? Cum se întâmplă de rămâne gaura gaură şi se opresc moleculele alelalte de ozon din afara găurii, exact la marginea ei şi nu o umplu? Domnule, spuneam eu că lumea se mişcă teribil de repede, că nu mai facem faţă informaţiilor, dar asta chiar depăşeşte orice speranţă. Deci s-a descoperit metoda prin care se pot forma găuri în păturile de ozon . Super. Dar cel mai interesant este că aceste găuri pot fi mutate. De la Polul Nord, se mută deasupra câte unei ţări, bănuiesc că în mod echitabil, la toate ţările, fără discriminări. Supeeeeer Coooooooooooooool. Domnilor oameni de ştiinţă, va rog eu, nu puteţi să mutaţi şi gropile mele din grădină de colo colo, că să nu mai sape fiu-meu atâtea gropi ? Va roog eeeeeu. Hai că plătesc bine. Se bagă cineva ? 

 

 

O LUME OBOSITA

CINE ESTE DE VINĂ ?

Trăim vremuri dificile. Nu numai noi românii, întreaga lume. Apar teorii peste teorii, soluţii, preziceri, blesteme, viziuni şi vizionari, informaţii.

Lumea e debusolată. Am trecut în ultimii 50 de ani, printr-o serie de transformări am asistat la atâtea evenimente, fenomenne, incidente, accidente cum niciodată nu am fi crezut.
Este covârşitor să fii pus, ca om, ca simplu individ,să faci faţă la atâtea date la atâtea mituri dărâmate, la atâtea fapte pe care cu nu mai mult de 20-30 de ani le-ai fi crezut fabulaţii. Se spune că mintea, creierul omului este folosit doar la o capacitate de 10% din potenţial. Nu vreau să ştiu ce s-ar fi putut întâmpla dacă am fi fost capabili să folosim încă 5%.

În anii 60 masele au început să audă despre televiziune, despre rachete, copii se jucau şotron, săreau coarda, jucau poarca, pituluşu, hoţii şi vardiştii. Se comenta cu ochii măriţi de mirare zborul lui Gagarin în spaţiu şi despre căţeluşa Laika. Apoi au început să apară televizoarele color, calculatorul electronic, nu computerul, calculatorul. Îmi amintesc cât de mândru am fost că am reuşit să îmi cumpăr primul calculator „electronic”Apoi într-o avalanşă tehnică, informaţională am început să auzim de biţi, calculatorul Felix, am trecut de la Donald şi Chip şi Dale la Superman, Batman, Console, jocuri pe computer, pagere, filme video, de la placa de vinil la CD-uri, magnetofoanele parcă nici nu au existat, pick-up urile au dispărut de pe piaţă, acuma vorbim de stick-uri de memorie care pot cuprinde pe ele cât 10 computere acum 15 ani.

Explozia informaţională nu îţi mai dă timp nici să gândeşti, nu mai poţi trece prin filtrul gândirii atâţia giga, tera, biţi plini cu informaţii. Copii la şcoală nu mai compun nu mai citesc operele din programa şcolară, decât dau copy-paste la referatele existente pe net şi gata nota. Nu mai citesc opera unui scriitor, în cel mai fericit caz doar comentariul unui oarecare semianalfabet care l-a postat pe net furat de la cine ştie cine şi îşi însuşesc ideile şi expresiile care li se păr mai „cool” apoi le repetă profesorului la oră iar acesta nici măcar nu mai catadicseşte să îl întrebe dacă a citit opera, sau să încerce să îl facă să explice ceea ce a spus. Pe timpul lui Caragiale, pedagogul de şcoală nouă îşi întreba elevul de unde a auzit el de cometă iar acesta îi spunea că de la mumă-să. Acuma profesorul nu se mai poate aventura să întrebe elevul de unde ştie sau unde a auzit ceea ce spune,pentru că că ştie că se va lupta cu un virtual HTTP sau WWW.

Mergând mai departe, societatea este tot o şcoală în care elevi suntem toţi şi toţi profesori.Ca şi elevii, nu mai avem nici răbdarea, nici timpul şi nici cheful să mai discernem, informaţiile ne lovesc din toate părţile, sunt atât de multe încât nu mai ştim în ce parte să ne uităm, pe ce să ne canalizăm atenţia, de ce să ne ferim şi către ce să ne îndreptăm.

Stau şi mă întreb dacă nu cumva toate aceste evenimente, informaţii, primite într-un timp atât de scurt ne-au tâmpit sau ne-au pus în imposibisitatea de a mai procesa şi dacă nu cumva pedalăm în gol cu un lanţ căzut de pe roată dinţată sau atât de slăbit încât merge în gol dându-ne doar iluzia că mergem.
Teorii care abia au apărut la sfârşitul secolului trecut şi care păreau atât de revoluţionare încât nu au fost acceptate de unii nici în ziua de azi, mai precis “Despre evoluţia speciilor” a lui Darwin, în nici un secol au devenit nu numai învechite ci şi depăşite. Astăzi tot mai mulţi savanţi ajung la concluzia că teoria nu se susţine şi o neagă chiar dacă nu au ce pune în loc, în timp ce unii nici nu au auzit de ea, deci nu au pierdut nimic. Paradoxal, dar acest fapt nu face decât să confirme perceptul Biblic ,” Fericiţi cei săraci cu duhul”.

În ziua de azi Atomul este un gol, nu mai ştim ştim cum a apărut lumea, nu ştim ce este materia şi cum apar obiectele dacă sunt formate din atomi goi, nu ştim dacă Big Bangul a fost momentul creării unei lumi, a unui univers sau dispariţiei altuia, dacă a fost un pas înainte sau unul înapoi în istoria galactică, acuma vorbim de stringuri, de cele 11 dimensiuni şi se pare ca într-un viitor apropiat se va ajunge la cunoaşterea acestora. OZN-urile, aceste obiecte care ne înflăcărează minţile de câteva zeci de ani, sunt percepute de unii pure invenţii, de alţii speculaţii, de alţii fabulaţii, de alţii adevăruri, iar de unii, fenomene depăşite. Unii le aşteaptă ca pe Messia, alţii se tem de momentul adevărului.

Informaţia depăşeşte nu doar capacitatea de analiză şi prelucrare, ci şi voinţa umană , deşi după cum spuneam şi la început nu folosim nici 15% din potenţial.

Şi parcă toate acestea nu ar fi de ajuns, mai suntem bombardaţi şi cu informaţii false, piste false, subiecte false, sau inutile pe care le preluăm, le primim, le descărcăm la un loc cu toate datele şi încercăm (sau nu) să le amestecăm într-un malaxor care nu mai face faţă şi da rateuri după rateuri. Am obosit, am obosit să tot încercăm să ne adaptăm şi să analizăm ceea ce ne loveşte aşa că am devenit indiferenţi la tot ce se întâmplă, nu mai credem nimic, nu mai discernem, nu mai celerăm, nu mai analizăm, aşteptăm să apară câte un comentariu pe care să îl preluam, să îl prezentăm profesorului Conştiinţă şi să sperăm că luăm nota de trecere.

Wikileaks a decis să ne prezinte informaţiile despre România, o sumedenie de date, de informaţii, care între noi fie spus erau cunoscute, dar nu erau spuse „oficial „ de nici un „mare”, deci nu aveau valoare. Nu mai avem încredere în propria noastră judecată, trebuie „cineva” cu nume care spună ceea ce noi ştiam, ca să reacţionăm cumva, în rezonanţă, fiecare după diapazonul propriu, după cum i se gâdilă urechile. E ceva ce nu se ştia din toate informaţiile „aparute” peste noapte ? Nu . Atunci, de ce au apărut, de ce acuma? Nu se întreabă nimeni. Toată lumea se întreabă cum a fost posibil, deşi informaţiile nu conţin nimic nou, chiar mult, unele informaţii sunt date de persoane fără autoritate, simple păreri aprecieri personale, fără nici un suport real. Şi printre zecile de hârtii pline cu cancanuri şi secrete a la Polichinelle pe care lumea le primeşte cu aviditate şi le comentează cu stupoare prefăcută, bucuroşi că „uite , am avut dreptate, am zis eu” se trec cu vederea aspecte deosebit de importante, pentru nu mai suntem în stare să analizăm, am obosit, nu suntem capabili deosebim binele de rău , nu vedem copacii din pădurii, pierdem esenţa , vedem înceţoşat nici nu ne mai interesează să vedem când lumea e oarbă. .

Două aspecte se uită în toate aceste comentarii, ambele deosebit de importante .

1. De ce şi pentru ce au apărut aceste documente acuma cine le-a scos afară, cu ce scop. Acesta e un aspect mai important decât tot ce cuprind zecile de pagini de informaţii aburinde şi aburitoare.
2.Al doilea aspect este legat de întrebarea :oare nu se sesizează nimeni că „analisti politici „ procurori, şefi de partide, oameni de afaceri, prim miniştri, apar ca surse în cel mai pur sens al cuvântului în acele hârtii ? Oare nu sesizează nimeni că şleahta politică şi afaceristă a ţării nu mai are nimic sfânt, se trădează şi trădează „En Gros” fără teamă, fără ruşine, fără remuşcări, vânzând tot ce se cere fără să îşi pună întrebarea dacă cineva cândva îi va lua la întrebări ? Şi mai au şi tupeul să apară la diverse televiziuni şi să spună că „ eu am spus altceva, de unde era să ştiu eu cum va interpreta domnul ........” Domnul Chireac trece dintr-un salt peste faptul în sine şi intră la discuţii despre modul în care i-au fost interpretate cuvintele. Dar nimic despre oferirea de informaţii unei puteri străine, informaţii care puteau şi au fost folosite. Dacă este atât de inocent, de ce nu spune atunci domnul respectiv ca şi toţi ceilalţi care prezentau rapoarte către diferite ambasade, şi care era frecvenţă cu care îşi prezentau datele ?

Şi nu pot să nu sesisez că toate datele şi informaţiile „scurse” au ca surse ca dar şi subiect, duşmanii domnului Băsescu. Nu este paradoxal ? Domnul Băsescu partizanul occidentului nu apare nicăieri ca purtând convorbiri mai mult sau mai puţin secrete cu domnul ambasador, în schimb, apar ca surse, duşmanii vestului cei care fac vizite la Moscova, sau au afaceri cu oamenii de afaceri ruşi. Ceva miroase pe aici. Informaţiile sunt atât de „ sortate” încât şi orb să fii tot îţi sar în ochi.

Am intrat intr-o fază în care nu mai facem faţă informaţiilor si le primim, le acceptăm, le lăsăm sa treacă pe langa noi ca si cum am fi orbi, surzi si muti. Cine o fi de vina ?

UN ALT ROMAN

După meciul lui Bute, “condimentat” cu Băsescu şi Severin, credeam că nu o să mai am prea curând ocazia să văd UN ALT ROMÂN care să mă facă să îmi dea lacrimile. Nici nu mai ştiu de de plângeam privindu-l : de mândrie că e român, de bucurie că lumea îl aplaudă, de emoţia provocată de muzica lui, sau de necaz că a fost nevoit să plece să lucreze în Norvegia, să facă o muncă de necalificat ca să îşi poată cumpăra ceea ce îi trebuie pentru a-şi împlini visul, iar în ţara nu îl bagă nimeni în seamă ? Sau poate plângeam de bucurie că un român măcar îşi va împlini visele şi va arăta lumii că românii au şi oameni talentaţi, adevăraţi, nu doar hoţi, ciubucari şi şperţari.

Mulţumesc Domnului că uite că mai există şi români care chiar dacă nu îşi pot arăta valoarea în ţară , o fac cu succes în străinătate, acolo unde au fost siliţi să plece prin politica de doi bani a guvernelor şi parlamentelor ţării, indiferent de culoare.Interesanta intrebarea pusă de un membru al juriului “De ce nu te-au văzut (apreciat) cei din România ?”. Ceea ce aici este tratat ca neinteresant acolo este fantastic. Si la fel de dureroasă este si ultima remarcă a aceluiaşi membru al juriului “ Ma bucur atât de mult ca esti aici “ Da, normal, asa cum s-au bucurat şi americanii cand a ajuns Nicolae Tesla la ei, si francezii când au ajuns Brâncusi şi Eliade şi Coanda, în Franţa .
Un alt membru al juriului, spune “I hope the Romanians can see your talent NOW.
Da, în ţara talentul său este neinteresant, aşa l-au catalogat cei ce l.au vazut.
Pentru că in ţară nu sunt promovate adevăratele valori ci doar valorile de partid.

Privesc a nu stiu câta oară acest clip si nu mă pot opri. Nu stiu ce e cu mine, ori am imbatranit, ori m-am prostit, ori am devenit masochist, pentru că la fiecare vizionare nu îmi pot opri lacrimile. Şi mă tot întreb ca prostul ce am de plâng. Imi e teamă că am devenit prea sensibil si mă întreb dacă nu cumva o să înceapă să imi placă telenovelele. Ar fi culmea. Şi totusi, nu cred că e ceva rău dacă talentul şi soarta unui compatriot, căruia i se deschid brusc in faţă portile unui viitor pe care îl merită datorită muncii şi talentului său, mă emotionează până la lacrimi. Eu cred că totusi nu trebuie sa îmi fie ruşine să recunosc că sunt încă sensibil la ceea ce se intamplă, bine sau rău, cu compatrioţii, vecinii, prietenii, românii sau oamenii.

As vrea să pot mulţumi sefului lui Bogdan, care a reusit să se apropie de el atât de mult incât să îi dea ocazia să ii arate ce talent are şi văzându-l să îl şi îndemne să participe la acea emisiune. Câţi patroni români ar fi facut acest gest de a se apropia de angajaţii lor atât de mult încât să le cunoască pasiunile si hobbyrile şi culmea, să îi şi mai îndemne să participle la emisiune, cu riscul de a-l pierde ca angajat.
Mulţumesc norvegianule pentru gestul tau !
Priviţi şi bucuraţi-vă români !Un prilej de mândrie pentru noi şi o palmă dată politicienilor ţării!
ROMÂNII SUNT FANTASTICI ! Au doar nenorocul să fie mizerabil conduşi şi reprezentaţi de politicienii lor.

GHINIONUL LUI BUTE

 Ghinionul lui Bute

 

 Un român şi-a apărat cu succes titlul mondial la box. Lucian Bute, pentru că despre el e vorba, a reuşit să îşi apere de o manieră magistrală, pentru a şaptea oară titlul mondial la box. M-aş fi aşteptat ca  ziarele, media să relateze cu titluri de o şchioapă succesul şi nu atât pentru faptul în sine ci pentru maniera în care a fost câştigat, să nu aibe ochi decât pentru el. Rar mi-a fost dat să văd atâta eleganţă, acurateţe, fair play şi frumuseţe într-un meci de box. Doi boxeuri am mai văzut să boxeze aproape de stilul acesta : Cassius Clay şi Gentelman Jim. De la fiecare din ei Bute a luat câte ceva, de la unul mişcarea şi tenacitatea, de la celălalt fair play-ul şi eleganţa. Când mergi la un meci al lui Bute, aproape că nu te mai întrebi cine va câştiga, ştii, speri că va  câştiga el, dar te duci sigur că vei vedea un meci frumos, curat, fără priviri pline de ură, fără jigniri la cântar, fără declaraţii bombastice  nerealiste sau atacuri la persoană. 

 

 La Bute te duci să vezi artă, aşa cum mergeai pe vremuri să îl urmăreşti pe Năstase, magicianul rachetei, Nadia, libelula gimnasticii mondiale, sau Gică Dobrin, vrăjitorul balonului rotund, egalat poate doar de Ronaldinho în plăcerea cu care juca şi modul în care dresa mingea. Ştiu că în fotbal se spune că un forbalist adevărat nu joacă cu privirea în pământ, dar cei doi îndrăgostiţi de balon, nu îşi puteau dezlipi ochii de iubita lor când o simţeau în vârful bocancului, şi făceau dresaj de clasă cu bucata aia de piele umplută cu aer, pentru ca apoi, fără să te aştepţi, ca şi cum ar fi avut un ochi secret sau un cip care primea informaţia, calcula traiectoria şi transmitea datele în vârful bocancului, mingea să plece exact unde aştepta un coechipier complet demarcat sau unde portarul nu putea ajunge pe o traiectorie care sfida legile fizicii. 

 

 Aşa boxează Bute, acest scrimeur  printre boxeuri. Şi credeam că astatzi media va fi plină cu elogii, articole şi imagini ale acestui fenomen românesc. Şi când colo, presa aleargă după declaraţii ale domnului Băsescu, curioasă  să afle ce va spune acuma, după ce Sarkozy a reuşit să îşi impună punctul de vedere în faţa naţiunilor lumii, unii bucuroşi că au ocazia să îi arate cât de neispirat a fost când a ales variantă germană alţii îngrijoraţi că tatucul a dat-o iarăşi în bară şi ne face de fală. Iar alţii aleargă să prindă declaraţii de la domnul Adrian Severin, învinuit de presa britanică  de corupţie. Şi uite că iarăşi românii s-au evidenţiat. Domnul Severin s-a explicat, situaţia este încă neclară, la fel ca şi poziţia României vizavi de conflictul din Libia iar lumea „buna” stă acuma cu ochii pe cei doi pentru a vedea cum o să iasă din încurcătură. Clară a fost numai victoria lui Bute, dar lucrurile clare si frumoase nu aduc rating.

 

 Ghinionul lui Bute este că este contemporanul şi conaţionalul lui Băsescu şi Severin  şi al lui Bercea şi al lui Păsat şi al lui Voicu şi al lui Ritzi şi al lui Roberta şi al lui Vântu şi al lui Felix care au grijă ca presa sa aibe ce scrie.

MULTUMIM BUTE!

Moş Ion Roată şi Cuza

MOŞ ION ROATĂ ŞI CUZA 

 

 Istoria se repetă. De asta „imi place”mie politica asta . Poţi să spui orice, să faci orice, să dai cu băţul în baltă, să faci gafe, să te scalzi în cocina porcilor, să te umilesti, să te dai in spectacol, să participi la serate selecte, nu te va învinui nimeni, pentru că face parte din regulile jocului. Toată lumea ştie cu ce este comparată politica şi nimeni nu se supără că eşti de cauciuc şi te întinzi până la rupere cu cine poţi, când poţi, unde poţi, că azi spui una, mâine alta, senin, de parcă nici usturoi nu ai mâncat şi nici Orbit. Acum o săptămână, preşedintele Băsescu îi făcea bezele lui Sarkozy din spatele Panzerului german şi al T-35-ului sovietic. 

 Calculele şi jocul lui Băsescu erau justificate pe termen scurt, iar Băsescu, un tip visceral, care reacţionează emoţional dar îşi planifica răzbunarea rece, matematic, nu a putut rata ocazia de a îi arăta, la figurat,  un deget prezidenţial lui Sarkozy. Gestul l-a înfuriat pe Sarkozy şi numai intervenţia doamnei Merkel a mai liniştit spiritele. 

 

             Nu a trecut o săptămână şi uite că echipa Sarkozy câştiga partida în ciuda opoziţiei unor mari mondiali, alţii decât cumătrul lui Băsescu, care deşi ameninţau cu Veta nu au făcut-o. Ce s-a întâmplat în spatele scenei, în culisele acestei piese vom afla peste 30-50 de ani, sau poate mai devreme, dacă Wikileaks va supravieţui, sau poate niciodată. Cert este că până la urmă, cu abţineri, cu declaraţii  de neamestec, cu nuanţări, cu reţineri, lumea mare şi mijlocie a dat verde NFZ cu interpretările şi subânţelesurile de rigoare. Ce înţelege fiecare prin „orice măsuri” în vederea implementării rezoluţiei vom vedea, cert este că politica este aceeaşi, la fel de elastică şi interpretabila şi la ONU ca şi pe Dâmboviţa. . 

 

 Acuma, este interesant cum va scoate domnul Băsescu  cămaşa în faţă Naţiunilor Unite , după ce a mârâit printre dinţi la ideea unei intervenţii, spunând că România „nu susţine o intervenţie militară în Libia”. O primă încercare de dregere a busuiocului deja a avut loc, prin intervenţia domnui Baconschi "Noi ne vom coordona cu statele membre şi cu Comisia la nivelul UE şi, bineînţeles, cu aliaţii noştri din NATO, pentru că o astfel de operaţiune poate fi susţinută numai la nivelul NATO în Marea Mediterană. Suntem pe recepţie şi nu vom lipsi din acest exerciţiu de coordonare politică a acţiunii militare.” Vedeţi, acuma intelegeţi la ce sunt buni miniştrii guvernului Boc ? La scos castane . Sunt specialisti.

 

 Şi uite aşa, Ion Roată, într-o piesă cu roluri inversate, pălmuit în primă instanţă de Vodă, a fost pupat de Boier. Ce va urma? Păi probabil se va discuta problema în CSA şi se va hotărâ participarea României alături de celelalte state, pentru că nu e aşa, domnul Băsescu a afirmat că „România nu este de acord cu participarea” dar nu că nu va fi de acord în viitor. Deşi o eventuală neparticipare nu ar fi privită ca un act de ostilitate de către nimeni, mai ales în condiţiile economice ale României, nici nu va ofensa pe nimeni, mai ales că mai sunt şi alte state care au spus deja pas, eu cred că domnul Băsescu, nu va pierde ocazia să arate cât  de aproape este de râul Dâmboviîa si va declara cu mândrie că „România se alătura forţelor democratice ale lumii şi işi va respecta obligaţiile asumate prin aderarea la cele două organizaţii mondiale” mai ales decând  s-a cumterit „cu ălaaaa, cum ii spune măi, ăla a lui  frate-meu, cum îl cheamă, Bercea”. Pai când esti atat de aproape de mondiali, nu poţi sa nu te alaturi acţiunilor lor  nu ?

OPOZIŢIA ÎSI DA PALME

„SAMSINGUL” BOC A ÎNCUIAT DOI ŞI-UN SFERT

                                                           

   16 martie. 2011. O zi aşteptată cu speranţă, cu teamă, cu curiozitate,  cu interes, dar cel mai mult cu indiferenţa . 

 

  Evenimente planificate :

   1. Demonstraţia de protest a sindicaliştilor, cu o marjă de participare estimată iniţial la 150000 de oameni, apoi pe măsură ce se apropia termenul, scăzută la 50000 cu o zi înainte.

  2. Moţiunea de cenzură pe tema noului cod al muncii urmată de culoarea verde dată codului, după căderea moţiunii.

 

 Ei bine, eşecuri pe toată linia. Manifestaţia anunţată cu atâta tam tam, care ameninţa şi dorea să influenţeze prin număr votul din parlament, a fost încă un fâs care trebuie să dea de gândit. Românii dovedesc încă odată că sunt cei mai ciudaţi indivizi de pe scoarţa terestră. Dacă faci un sondaj, rezultatul va duce la un procentaj de cel puţin 80% opozanţi ai regimului Boc. Dar când trebuie să facă ceva pentru a îşi realiza  dorinţa, procentul se inversează. Concluzia ? Românul face orice  dar din gură. Când e vorba de fapte, lasă-l mai uşor, că îi da sângele pe nas. Şi totuşi ziua de 16 a reuşit să trezească interesul a 50000 de oameni. Este numărul celor care au trimis mesaje la unul din posturile de televiziune pentru a intra în posesia a 100000 de Euro. De aici, concluzia :” La plăcinte înainte, la război inapoi”.  

 

 De ce nu iese românul la demonstraţii ? Pentru că : 

  -          Aşa cum spuneam mai de mult, încă mai au ce mânca şi fura;

   -         Nu şi-a băgat încă nimeni coadă cu adevărat, doar sugestii, iar românii neîmpinşi nu mişcă; 

   -         Unii  încă se tem că îşi pierd locurile de muncă, în condiţiile în care televiziunile şi jandarmii stau cu camerele de luat vederi periind toată „gloata” cum spunea preşedintele sindicatului militarilor;

  -          Campania anti-sindicate sau mai bine spus campania privind corupţia şefilor de sindicate îşi face efectul;

   -         Oamenii nu mai au încredere în nimeni şi nimic. Toţi văd că Băsescu e în stare de orice , nu se dă în lături de la nimic şi nu vor să se bage în ceva ce cred ei că nu are şanse de izbândă. Se pare că numărul românilor decişi să facă ceva în numele unui principiu indiferent de rezultat sau consecinţe se limitează la 2:  Cristiana Anghel şi Sobaru Adrian. Cam atât. 

 

 Ei bine, dacă până acuma, la celelalte proteste, când se revendicau  de către diverse categorii de salariaţi sau pensionari fie salarii, fie pensii, fie alte drepturi anulate sau încălcate de către guvern era cât de cât de aşteptat să nu participe decât cei loviţi de legile sau actele respective, acuma  este de neînţeles abstinenţa dacă ne gândim că totuşi codul muncii afectează toate categoriile de lucrători indiferent de sectorul în care lucrează. Nu ştiu cum ne-or privi alţii din afară, dar eu ca cetăţean al acestei ţări nu îmi mai înţeleg proprii concetăţeni.

 

  Evenimentul doi a fost mai previzibil, în ceea ce priveşte rezultatul votului, dar deosebit de spectaculos şi încins în evenimente neprevăzute.

 

 Opoziţia doi şi un sfert dacă pot să spun aşa unei opoziţii formate din două partide şi un sfert deşi ştia că nu are nici o şansă de reuşită, tot spera să se întâmple o minune şi să apară ceva care să le aducă numărul de voturi necesar dărâmării acestui zid al Berlinului ajuns până la urmă Zidul Chinezesc. Copii din fruntea lui Doi şi un sfert încă mai cred în poveşti cu zâne şi feţi frumoşi şi minuni  dar ca şi românii din prima parte a  articolului, nu fac practic nimic pentru a-şi atinge scopul, doar vorbe, ironii (unele reuşite dar inutile),punctând doar la impresie artistică fără urmări însă pe tabela de marcaj. Şi uite că la un moment dat, o minte creaţă a găsit cum să încurce iţele votului şi a scos în ultimul minut ideea introducerii unui nou punct pe ordinea de zi, protestul  la mesajul domnului Viktor Orban. Înainte de a discuta gestul în sine, e demn de menţionat infantilismul unei astfel de „gaselnite” cu care sperau cei doi şi-un sfert să spargă coaliţia puterii. O acţiune la fel de inutilă şi prost pregătită ca şi moţiunea în sine. Dar îndemnul „fa-te că lucrezi Mircea” e încă valabil pentru politicienii români. 

 Că iniţiativa nu putea fi acceptată de plen se ştia, că nu va reuşi să schimbe relaţiile PDL-UDMR se bănuia, ceea ce nu se ştia este că opoziţia va avea două înfrângeri în loc de una, iar cea neprevăzută va fi mult mai usturătoare decât moţiunea însăşi. Ei bine, opoziţia pe lângă iniţierea unei acţiuni inutile a mai demonstrat şi că este neinformată, atacând  pe un teren necunoscut. Punerea în discuţie a unei astfel de informaţii la un nivel aşa de mare pe baza unor informaţii neverificate apărute în presă, este nu doar o gafă  dar  o  lipsă de maturitate care poate isca  un scandal diplomatic din care România   poate ieşi şifonată..

 

 Nu ştiu  dacă declaraţia  adevărată este cea din presă sau  cea  dată de domnul Boc, dar ştiu   că opoziţia habar nu avea despre ce vorbea, nu verificase informaţia  nu avea certitudinea  şi chiar dacă informaţia dată   de Boc nu ar fi cea adevarată, a demosntrat ceea ce trebuia demonstrat. Opoziţia a ieşit la tablă  cu lecţia neînvăţată, pregătită  doar de  scandal fără a avea certitudinea celor afirmate. Ei bine, opoziţia  a reuşit să-şi dea  palme. Si şi -a dat cu putere, cu  simţ de răspundere. 

  

 Acuma, dacă  evenimentele de ieri s-ar fi întâmplat cronologic  invers, aş  fi înţeles   slaba prezenţă a oamenilor la demosntratii. Pentru că atâta  infantilism, lipsă   de profesionalism din partea opoziţiei, nu poate avea alt efect decât o susţinere foarte slabă  din partea românilor. Românul  este  precum un  cal de rasă   care  preferă să  fie călărit măcar de unul care ştie să-l  călăraească, nu de un ageamiu aşa  că îi aruncă  din şa pe toţi nepricepuţii. Dacă  e  să pună  cineva şaua pe ei, măcar să  fie un călăreţ cu tupeu, nu unul care  nu ştie meserie. 

 

 La ce ne  putem  la viitoarele demonstraţii când opoziţia  care doreşte să   ia locul lui Băsescu , bâjbâie  şi îşi  cu stângul  dreptul ? 

IMUNITATE

LUCRURI CARE DOR

  

Trăim într-o ţară dureros de dureroasă. Nu poţi face un pas, nu poţi rosti o vorbă, fără să doară pe cineva. Unde te uiţi, vezi durere. Nu poţi vorbi depre un fapt, un fenomen, şi cineva sare ars. Adevărurile dor mai mult decât orice şi nu mai poţi spune un adevăr în ţara asta   fără să se audă un strigăt de o parte sau alta . Şi strigă exact cei pe care îi doare. 

 

 De exemplu încearcă să vorbeşti despre revoluţie. În funcţie de ce vei spune, se vor auzi reacţii în părţile care vor simţi durerea. Vorbeşti despre terorişti ? Care terorişti, vor sări cei care în decembrie 89 ne ameţeau cu teroriştii şi ne tot informau că vin camioane cu securişti sau terorişti, când de fapt erau camioane cu oameni trimişi sau chemaţi pentru a mări numărul de viictime şi a justifica lovitura de stat şi crimele şi răzbunările care erau în curs de desfăşurare. Îmi amintesc de mesajele pline de informaţii care mai de care mai ciudate ale domnului Tatulici  care acuma face numai emisiuni „bomba” după ce ne-a bombardat cu informaţii de apocalipsă în perioada revoluţiei. O avea idee câte nenorociri a provocat cu informaţiile pe care le-a transmis prin televiziune ? Sau l-o interesa ? 

  

 Vorbeşti despre rolul armatei ? Vor sări imediat unii precum  Dragomir, sau Badalan , sau alţii care vor spune că în Timişoara, Sibiu, sau Bucureşti, armata nici nu a ieşit pe străzi  şi nici un comandant nu a dat ordin să se tragă. Toate victimele se datorează teroristilor pe care foştii fesenisti-comunişti acuma nu îi mai recunosc. Şi totuşi adevărul este că au fost şi elemente teroriste, dar nu cele în care s-a tras prin oraşe, şi au fost şi greşeli umane, şi s-a tras în unele oraşe de către unele elemente ale armatei. Numai că acestea sunt adevăruri care dor şi nu trebuiesc spuse. 

 

  Vorbeşti despre poliţie? Păi ferească Dumnezeu să vorbeşti despre corupţie, despre poliţai care te trag pe dreaptă pentru o verificare de rutină şi un ciubuc tot de rutină, sau despre cei care îi informează pe infractorii de duzină când le vin controalele inopinate, sau care trec prin pieţe, intersecţii şi „pun ordine „ printre micii găinari. Sau despre cei care intră prin cluburi să vadă dacă este totul în ordine şi uită să mai iasă, sau ies numai după ce au făcut plinul. Cum vorbeşti despre aşa ceva, cum începe să ţipe câte unul exact dintre cei vizaţi. Ceilalţi îşi văd de munca lor, dar cei care se vor  simţi vizaţi vor ţipa.

 Vorbeşti despre doctori ? Ferească Dumnezeu să vorbeşti despre tratamentele la care eşti supus dacă nu dai plicul dinainte. Ferească Dumnezeu să vorbeşti despre scârba cu care te privesc unii doctori dacă nu le-ai băgat în buzunar suma cuvenită. Ferească Dumnezeu să îşi deschidă unul plicul în timpul operaţiei şi să constate că suma nu e cea „indicata” că rămâi deschis până vine cineva să completeze „datele”.

Sau ferească Dumnezeu să vorbeşti despre pungile cu carne care iau drumul fetelor de la cantină, al doctorilor şi asistentelor, făcând din  ciorba internaţilor o supă lungă şi subţire. Cum ai deschis subiectul, cum sar în sus exact cei care pleacă după fiecare zi de muncă  mai grei cu câteva pungi de carne şi zeci de milioane. Dar astea sunt subiecte care dor în România . 

 

   Vorbeşti despre justiţie ? Să nu îndrăzneşti . Oricând te poţi trezi chemat pentru a da nişte relaţii despre cineva, pentru ca apoi să asişti timp de 29 de zile cum alţii dau relaţii despre ţine . Ssssst! Nu e de joacă cu durerile  justiţiei române. 

 Vorbeşti despre profesori ? Să nu faci greşeala să amintesti ceva despre meditaţii particulare pe subiecte   de programă şcolară. Mai nou, unii profesori s-au dat pe brazdă, şi au făcut înţelegere cu elevii. Trag chiulul şi unii şi alţii, la înţelegere, lecţiile rămân nepredate, dar profesorii îşi cheamă copii la meditaţii particulare  contracost, pentru a le preda temele la care au lipsit. Dacă vin sau nu, nu mai contează principalul este că vin banii şi uite aşa toată lumea e mulţumită, elevii că nu trebuie să meargă la ore, profesorii că sunt plătiţi de două ori pentru o treabă pe care trebuiau să o facă odată şi nu fac de loc. Dacă mergem mai departe, la universităţi, situaţia este şi mai simplă  şi mult mai convenabilă. Sunt adevăruri atât de cunoscute dar dacă le spui, imposibil să nu ţipe cineva. 

 

 Despre un singur lucru poţi să spui orice, nu va ţipa nimeni. Poţi vorbi cât vrei despre politicieni, despre corupţie, minciuni, promisiuni neonorate, afaceri oneroase, spagă, afaceri cu statul, vânzări, trădări, nu doare pe nimeni, nu te bagă nimeni în seamă. Este singurul domeniu în care media poate scrie oricât, nu se va revolta nimeni, nu vor fi reacţii adverse, nu va arde nicăieri. De ce ? Pentru că au imunitate. Au imunitate şi în faţa legii şi  în faţa oamenilor. Politicienii noştri, din toate partidele fără excepţie, în cea mai mare parte, dureros de mare, nu  simt  nici durerea, nici ruşinea, nici adevărul, nici minciuna, s-au vaccinat în  momentul intrării în partid,  au devenit imuni la tot ceea ce se   se spune pe lângă ei, despre ei, cu ei.   

ACADELE ŞI ŢIGĂRI

  Eram azi la un magazin dintr-un cartier mărginaş al Craiovei. Cumpăram nişte pâine  şi aşteptam să mi se ia banii . În timp ce discutam cu vanzatoarea,se deschide uşa şi intră două fiţoase de cam 12 ani şi una din ele, intinzând banii, cere scurt fără nici o introducere  „două acadele din alea care îţi colorează limba”. Vânzătoarea se uită jenată  la mine pentru a-şi cere scuze în locul fetei,  eu am clipit  îngăduitor, eram şi eu curios să văd ce anume cumpără, şi în timpul ăsta mă gândeam cât de mult a evoluat lumea şi ce ageamiu sunt, de nu ştiu că există acadele nu au alte calitati, nu sunt cu menta, cu fistic, cu cacao sau altceva, nici nu contează cu ce, dar au marea calitate că  îţi colorează limba. Mă uitam la puştoaice şi făcând un calcul scurt al  timpului mă întrebam câte ore vor trece până vor cere băuturi  din alea care îţi iau minţile şi ierburi din alea care îţi iau viaţa. Până la urmă s-au găsit acadelele şi fetele au plecat fericite. Nu apuc să mă dezmeticesc, nici să mă întreb de ce le trebuie limba colorată că  intră un băiat tot la vârstă fetelor. Eram gata să pariez cu vânzătoarea că el va cere acadele care lungesc limba, dar bine că m-am abţinut că pierdeam. Spre bucuria mea, băiatul a demonstrat că nu se joacă cu acadele şi este mult mai matur decât fetele de vârsta lui, infirmând ceea ce se tot spunea pe vremuri despre maturizarea copiilor. Ei bine, băiatul, ce băiat, bărbatul a cerut scurt un pachet de Winston Albastru. Ei, aşa da. Ce sunt alea acadele care să coloreze limba ? Uite aici comandă adevărată:  Ţigări. După ce am plătit şi eu, am ieşit curios să văd dacă băiatul era singur sau îl mai aşteptau 3-4 bărbaţi adevăraţi după colţ. Nu am mai apucat să îl văd, era pe bicicletă, pedala deja, probabil ardea undeva şi nu aveau ce aprinde cu focul care ardea de pomană . Ce repede se mişcă lumea. 

UNDE NE ESTE MANDRIA ?

ENGLEZUL ŞI ROMÂNUL 

 

   Dacă ai întreba  pe cineva  care este diferenţa dintre englezi şi  români, probabil s-ar uita la tine încurcat, neştiind, de unde să înceapă şi nu ar mai termina .Şi ai aştepta răspunsul zile întregi .

 

 Dacă ai întreba care este asemenarea între englezi şi români, s-ar uita la tine la fel de încurcat neştiind dacă îl iei peste picior,  nu ar găsit ce să-ţi spună şi iară ai aştepta cam mult răspunsul .

 

 

 Şi parcă nu erau destule diferenţele, uite că viaţa a mai adus  una. Două evenimente petrecute cu  foşti militari ai armatelor române şi engleze  au făcut iarăşi diferenţa. Diferenţă făcută însă nu de omul de rând ci de conducătorii celor două ţări .

 

  Citim şi vedem în toată media internaţională  cum englezii, excentricii, conservatorii, cei cărora le plouă tot anul, poporul acela  supărat pe toată lumea, cu conducătorii ăia scorţoşi care mai degrabă schimbă întreaga lume decât propriul sistem de măsurători, sau sensul de mers al vehiculelor, aceşti oameni închişi parcă în propria lor încăpăţânare, nu au ce face şi îşi tratează câinii ca pe nişte eroi. Nu se putea să fie decât englezesc. Să faci din moartea şi viaţa unui câine  nu numai un subiect de presă sau de mândrie naţională, dar să îl şi declari erou mi se pare atât de britanic încât nu mă mai miră. Nici nu m-ar mira dacă stăpân şi câine vor fi declaraţi Sir post mortem.   Pare lipsit de logică nu e aşa ? S-au prostit de tot englezii ăştia .

 

  Păi uitaţi-vă la noi. Gheorghe Trosca, Eugen Trandafir Cotuna, Adrian Florea, Marin Oana şi Dumitru Coman, 5 militari, eroi ai revoluţiei, chemaţi să apere alţi oameni, colegi de-ai lor în Decembrie 89 sunt omoraţi că nişte câini la ordinul unui trădător iar acuma un alt trădător, trădător al dreptăţii şi onoarei, cel care trebuie să vegheze la apărarea drepturilor cetăţenilor îi tratează pe acei oameni împuşcaţi fără vină ca pe nişte câini aruncându-i la groapa  comună a istoriei. Până şi maidanezii au un loc al lor, se ocupă cineva de ei, au organizaţii internaţionale care le apără drepturile. Pe ale eroilor nostri cine le apăra ? Asociaţia Cultul Eroilor ce face ?  Presedintele ţării a decis că eroii noştri nu merită nici drepturile câinilor comunitari. Când un om îşi bate joc de eroii unui neam, nu mai are dreptul să facă parte din neamul respectiv. Militaru i-a asasinat, dar Băsescu a făcut ceva mult mai grav: Şi-a bătut joc de memoria lor, iar românul are o vorba “despre morţi numai de bine” Nici turcii nu au îndrăznit să se lege de bisericile, mormintele, şi memoria eroilor noştri.A făcut-o un om care se consideră român şi care stă în fruntea statului. 

 

      Dacă cineva m-ar întreba care este diferenţa dintre englezi şi români, aş răspunde imediat  :

 

  În Anglia, câinii sunt trataţi ca eroii, iar în România, eroii sunt trataţi ca nişte câini.  

 

 ŞI NIMENI NU FACE NIMIC. CE FACE SCMD, CE FAC ASOCIATIILE MILITARILOR CUM APARA ONOAREA DEMNITATEA SI MEMORIA ACELOR MILITARI ?
 O simpla declaratie nu e suficienta in acest caz. Trebuie initiata o actiune de protest la nivel national pe acest subiect. ESTE DE IMPORTANTA NATIONALA RESPECTAREA ONOAREI , DEMNITATII SI MEMORIEI EROILOR TARII . SCMD AR TREBUI SA II DECLARE MEMBRU DE ONOARE AI SINDICATULUI.