Nedumerire

Sâmbătă 05.11.am participat la înmormântarea unui văr de-al meu. Lume
puțină, foarte puțină. Am avut noroc, totuși vremea nu a fost chiar așa
câinoasă, era undeva între. Ajuns la capelă, după cele  cuvenite, am
ieșit afară să discut cu ceilalți verișori, mai ales că pe unii nu îi
mai văzusem de mult, de foarte mult timp. Așa am aflat că vărul meu
Cristel,  cel decedat, trecuse, înainte de a trece spre cele sfinte, la o
altă religie, de fapt un  cult, tot creștin dar nu ortodox. Nu m-a
deranjat, nu am comentat, nu era treaba mea, fiecare cu alegerile lui.
La slujbă, au participat mai mulți enoriași ai cultului decât rude de
familie și bineînțeles un grup de ”preoți” sau cum s-or numi,  ai
cultului. Nu știu prea multe despre acest cult, nici nu mor de
curiozitate, tot ceea ce știu este că e din cele care îi învață pe
enoriași să își dea averile și bunurile ”bisericii”, pentru că nici
Iisus nu a avut mașină, nici casă, a mers pe jos, sau călare pe măgar,
când ar fi putut să își tragă un cal arăbesc sau măcar unul
cabrat,italian… Ei, aici îmi permit să am obiecții, pentru că nu înțeleg
de ce enoriașii simpli trebuie să își dea averile iar propovăduitorii
 lor să le strângă, dar poate sunt eu prea sălbatic și nu înțeleg esența
vieții.


Văzând că nu va fi o slujbă obișnuită mi-am spus că va fi una mai
scurtă. Da de unde, a ținut cel puțin o oră și jumătate timp în care cei
trei ”preoți ” sau cum s-or fi numit, au citit, au cântat, au spus
povești, au recitat poezii dar fără nici o legătură cu bietul mort, care
se învinețise și el și mai mult, afară, lângă noi. Practic, timp de o
oră jumătate cei trei au făcut o încercare –nereușită e drept- de a ne
atrage de partea lor pe cei care încă nu ne dădusem pe mâna lor. Dacă
m-ar fi întrebat le-aș fi spus de la început că vorbesc ca Moise în
pustiu, dar nu au avut ideea, au preferat să încerce, poate și pentru a
se auzi vorbind.


Acest episod m-a făcut să îmi pun întrebarea cât de iraționali și
creduli putem fi  dacă acceptăm să ne dăm de bună voie agoniseala unor
astfel de predicatori care nu dau socoteală nimănui cu privire la ce au
făcut cu bunurile donate care cine știe unde sunt strămutate și
transferate. Mă gândeam că totuși preoții ortodocși sunt mai buni, ei nu
ne iau casele. Dar apoi analizând mai profund mi-am revenit. Acești
predicatori acționau chirurgical, tăiau dintr-o dată orice legătură cu
viața materială a enoriașilor lor. Față de ei, ortodocșii (și alții, ca
să nu se creadă că aș avea ceva cu ei și i-as discrimina) acționează pe
principiul picăturii chinezești. Ei nu îți iau tot dintr-o dată, ei îți
iau pe rând, la botez răsuflarea (cum am văzut eu la tv de curând un
preot), odată cu  taxa fără chitanță, apoi.. periodic câte un bănuț
(ochiul dracului) la fiecare slujbă, la cutia milei, apoi cu diferite
ocazii, la Crăciun, la înmormântări, la parastase, la nunți, la Paște,
plătim pe lumânări,  icoane, calendare, cărțulii, sau apă ”sfințită” .
Nu a făcut nimeni un calcul cât se strânge, dar de o mașină second-hand
tot se face de la fiecare credincios. Pe lângă astea se mai adaugă banii
pe care primăriile, Guvernul, Parlamentul le dau ”preafericiților” ca
să construiască Catedrala (nesătulilor) Neamului pe care la naștere, mai
marii BOR  au spus că o vor construi singuri, din fondurile
neimpozitate. Și ce dacă au mințit, toate bisericile și preoții își mint
enoriașii ca să poată să le ia pielea și osul.


Și uite așa mă întreb, cine e mai bun, cel care îți ia odată tot și
te lasă în pielea goală, apoi în milostenia lui îți dă ”ajutoare” de la
frați, ca să nu mori de foame sau de frig,  câte o firimitură din tot
avutul pe care l-ai transferat ”fraților”mai mari, sau o haină prea mare
sau prea strâmtă, strânsă de la ”frați”,  când ai fi putut să îți porți
în continuare hainele tale pe care la rândul tău le-ai donat tot
”fraților”,  sau cei care iți cer bani zilnic, sau măcar periodic, puțin
câte puțin pe slujbele pe care le fac ”în numele Domnului”, dar spre
binele și prea-fericirea lor?


Dumnezeu să te aibă în pază, Cristele! Tu ai scăpat de întrebări.


Fiind Duminică, hai să încheiem cu o anecdotă tematică mai ales că
tocmai am auzit de la predicatori  cum se circula acum 2000 de ani:


Se spune că Ayrton Senna când a murit a ajuns în Rai. La porțile
raiului îl întâmpină Sfântu Petru și îi spune că are dreptul la o
dorință care îi va fi îndeplinită. Ce putea să ceară un fost campion de
Formula 1 altceva decât o mașină. Cere o Hondă ultima apariție și i se
dă, dar i se spune să aibă grijă la viteză, căci viteza legală în Rai
este de 50 km/h, iar dacă o depășește rămâne și fără permis și fără
mașină. Săracul Senna, strâmbă din nas, dar decât nimic, bine și așa. Și
respectă cu strictețe regulile, dar după două luni se duce la Sfântu
Petre și i se plânge:


– Sfinte, spuneai că dacă încalc viteza rămân fără permis.


-Da, spune  Petru.


-Și regula este pentru toți muritorii?


-Categoric, răspunde Sfântu Petru.


-Atunci te rog să îmi spui de ce pletosu ăla în Ferrari cu număr de Napoli are voie să circule cu 200km/h și eu nu ?


– Fiule, îi spune Sfântu Petru,  faci 2 greșeli. În primul rând că
pletosu ăla nu e muritor de rând și în al doilea rând, mașina nu are
număr de Napoli, ci de Nazareth. Așa că mai ușor,  că poți să îți pierzi
și mașina, și permisul de conducere și viza de ședere în Rai.



Nedumerire