Reporterii pun întrebări tâmpite

Pe vremuri era o emisiune la tv, „copii spun lucruri trăznite” şi toată lumea se înghesuia să o vadă pentru a auzi ce mai spuneau unii copii, mai mult sau mai puţi teribili, mai mult sau mai puţin spontan de vreme ce erau în mod intenţionat dirijaţi spre un subiect care se ştia că vor avea un anumit răspuns. Oricum emisiunea a fost de succes o perioadă nu ştiu dacă mai continuă, Ianţu oricum a renunţat a trecut la muzică sau cine ştie la ce.
Eu dacă aş fi realizator tv, dar unul adevărat nu din cel care cumpără emisiuni vechi de afară şi le prezintă drept ultima găselniţă în media, cum a fost cu serialul Mash, aş face o emisiune poate nu la fel de distractivă mereu dar în mod cert cu un succes de casă mult mai mare decât emisiunea lui Ianţu şi poate cu un efect mult mai educativ şi aş intitula-o : „reporterii pun întrebări tâmpite”.
Am sesizat mai de mult că pe post apar mai ales la televiziunile locale ori saşii, bălbâiţi, peltici, sâsâiţi, cocoşaţi, strâmbi, care până să apuce să spună ce au de spus, dă laptele în foc. E treaba posturilor, a proprietarilor cu ce îşi populează emisiunile sau ale cui pile le angajează. Despre prezenţa scenică nu mai vorbesc, aş cere prea mult, la fel şi despre ţinuta. Interpretarea este o altă problemă pe care nu o discut deşi ar fi multe de spus. Ceea ce doare însă cel mai mult este lipsa totală de orientare în formularea întrebărilor, ca să mă exprim eufemistic. Am auzit şi văzut unele întrebări care m-au lăsat interzis pe mine, care nu eram în postura celui întrebat. Cineva lua un interviu unei persoane lovite în cap cu o rangă iar „reporterul nostru care ştie tot” întreba : „dar ce aţi simţit când v-a lovit cu ranga în cap?” sau „ ce părere aveţi despre ceea ce vi s-a întâmplat?”
Este deja celebru cel puţin la nivel anecdotic cazul unei reporteriţe din Australia ( sau SUA, pentru că pe net circulă două variante, una cu un generalul american Reinwald, alta cu un generalul australian Cosgrove) care făcând o emisiune despre „scouts” încerca să inducă ideea că aceste tabere formează criminali şi întreba pe general dacă e bine ceea ce se face în aceste şcoli care formează potenţiali criminali. Insistenţa domnişoarei reporter pe inducerea acestui mesaj a scos-o din circuit, căci răspunsul generalului a fost pe măsură: „ domnişoară, şi dumneavoastră aţi fost înzestrată încă de la naştere cu tot ceea ce vă trebuia ca să ajungeţi o prostituată, dar nu aţi ajuns, nu e aşa?” La aşa întrebare, aşa răspuns. Ei bine, chiar dacă în general sunt pentru păstrarea cumpătului şi a unei decenţe minime, uneori este nevoie şi de lecţii de genul ăsta, care să potolească prostia unor „meseriaşi” dotaţi cu tot ce trebuie pentru a face cu totul altceva decât ceea ce fac pe post. Chiar dacă povestea este scornită, ea este concludentă şi se predă ca lecţie de jurnalism prost făcut. Numai că realitatea uneori depăşeşte ficţiunea.
Nu mai devreme de săptămâna care abia a trecut am asistat la două asemenea cazuri în care mi-a venit să sparg televizorul. O donşorică, nici nu mai ştiu la ce post dar nici nu contează,intrată până la genunchi în apă, prezentând de la faţa locului un reportaj cu ultimii sinistraţi ai ţării, întreba un copil ce şi-ar dori, iar el a spus că şi-ar dori o casă. Următoarea întrebare a „meseriaşei” m-a făcut roşu instantaneu: „ dar mai ai casă?” Ceva în genul „punem pariu că nu mai ai ?” Şi ca să nu fie singură, o altă proaspătă absolventă a „şcolii de dansuri şi bune maniere” întreba pe cineva din familia care pierduse mama şi copilul la o naştere datorită unui caz de mal praxis : „ dar ce nume urma să poarte copilul”? ca şi când asta era cea mai importantă informaţie care lipsea din dosarul cauzei, sau toată România voia să ştie cum urma să se numească un copil nenăscut, sau născut mort. Ce poţi să mai spui în faţa unor astfel de idioţenii, decât să o întrebi şi tu pe donşorică de ce nu a s-a apucat de altă carieră, pentru care era înzestrată de la Mama Natură?
Reporterii pun întrebări tâmpite