sâmbătă, 23 iulie 2011

M.A.I. ŞI S.R.I.- MAI TARI DECÂT SABIA LUI ZORRO!


Nouă ne iese mereu socoteala.
Pe timpul lui Ceaşcă, se spunea că securitatea noastră era  printre cele mai temute servicii de acest gen din lume , nu doar pe plan intern ci şi extern. Nimic nu pătrundea sau iesea din ţară fără sa se ştie, fără să se afle. Sistemul era bine organizat iar românul parcă mai degrabă vărsătoriu de informaţii decât orice alt neam pământesc. Dacă mai adăugi şi teama , obedienţa şi ceva aparatură pe lângă invidia şi talentul de a turna al românilor, ai motivele succesului de care se bucura securitatea.
Când a picat regimul de tot mai regretată amintire, care pe lângă regimul Bâsescu pare floare la ureche dacă ne raportăm la noţiunea de dictatură, credeam că s-a zis cu siguranţa naţională, de acuma  va fi vraişte. Am crezut că România va fi o ţară penetrată de filierele arabe, chinezeşti, ruse, americane , Israelite, practic toţi cei care se luptaseră sau conclucraseră cu securitatea . Ei bine, constat că m-am înşelat şi ca Poliţia şi organele române de securitate sunt mai tari ca oricând. Organele române de informaţii nu numai că nu au fost penetrate de alte organizaţii secrete sau  nesecrete, străine , dar chiar au reuşi performanţa să penetreze ele însele o parte din aceste sisteme de informaţii străine (temutele bande de hoţi de fier vechi spre exemplu, spaima Europei) care îşi fac de cap prin ţara noastră, furând muniţie şi documente secrete privind cercetarea nucleară.  Proaspăta întâmplare cu focoasele mi-a demonstrat că nicicând România nu  a fost mai bine păzită, nicicând organele de informaţii nu au fost mai profesioniste , mai bine puse la punct, mai dotate şi mai performante.
Arătaţi-mi o ţară, sau o structura de securitate şi  informaţii  care să piarda 64 de focoase  şi să le  găsească pe toate ... 80 şi eu o manânc cu focoase cu tot. Recuperare 125%. Asta da realizare.  Nu aţi văzut şi nu o să mai vedeţi asemenea performanţe în toată istoria scoarţei terestre. Şi cu aşa o conducere politică, în care 80 =176 nici nu e de mirare. Pitagora, Aristotel, Arhimede, dacă vor să înveţe meserie, să vină aici, în Wonderland, ţara minunilor, şi să o ia şi pe Alice cu ei . Felicitări organelor. Sunt mândru că sunt  roman.

2 comentarii:

  1. Salut Marine! Fii mandru ca esti aparat mai ceva ca-n "iepoca" de aur. Scriam intr-un comentariu la subiect, ca Romania este raiul spionilor. Stai si te intrebi,daca bugetul serviciilor creste mereu, pe ce se duc banii acestia? Au alta prioritate in loc de cea pentru care ar trebui sa-si justifice existenta, respectiv, SECURITATEA NATIONALA?

    RăspundețiȘtergere
  2. Prioritatea nr 1 este urmarirea romanilor- dusmani ai partidului.Strainii nu reprezinta un pericol documentele secrete furate , vandute sunt fara importanta, traficul de armament si munitie sunt ok, presa si dusmanii de partid sunt adevaratii factori de risc ai tarii.

    RăspundețiȘtergere

Puteţi face orice comentarii în limitelei decenţei , bunului simţ, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi sters.
Nu am nici o satisfacţie să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurandus-e sau atribuindu-şi epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveti chef de hârjoană şi trimteri prin locuri ascunse vederii, faceti-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveti comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeţi acolo unde posesorii de blog vor rating