UN ITALIAN CUM NU SUNT MULTI ROMÂNI

UN ROMÂN AZZURO!

     Câţi vi-l mai amintiţi ? Sunt convins că nimeni din cei care l-au ascultat  nu l-a putut uita. O voce cu adevărat frumoasă, un suflu şi un spirit neliniştit, o înfăţişare plăcută, un nume cu rezonanţe italieneşti, căruia puţini îi ştiam originea. Fac acuma o reparaţie în timp şi pentru ce nu au ştiut, vorbesc despre cel ce ne-a încântat sufletul cu muzica şi vocea sa. Destinul , întâmplarea, au jucat un rol hotărâtor în viaţa artistului.

Tatăl, Alberto, Italian a fost luat prizonier de ruşi şi repartizat în lagărul de la Plopeni. După ce a fost eliberat din lagăr, a ajuns în Bucureşti, unde a cunoscut-o pe Maria Chirculescu  mama lui Evandro.Unul din prieteni, italian şi el, căsătorit cu sora Mariei, cănta la chitară. Împreună, unul la chitară, altul la voce  şi un alt amic tot italian la acordeon, au început să cânte, şi au ajuns să cânte în deschidere la Restaurantul Wilson  la spectacolele Mariei Tănase. Aşa a devenit tatăl lui Evandro, jumătate român. S-a căsătorit cu Maria în 1946. Apoi a fost nevoit să plece în Italia, dar soţia nu l-a putut însoţi neavând aprobările necesare, decât după un an . Apoi a apărut, la Roma, Evandro, un Romeno Romano.

Evandro a venit prima oară în România la 17 ani, în 1969.Apoi s-a întors în Italia a satisfăcut serviciul militar şi a revenit în România în 1973. A dat examen şi a intrat la facultate la Stomatologie şi pentru a nu lăsa numele Rosetti fără muzică, a început să cînte la Athene Palace, unde mai cânta şi Johnny Răducanu, care nu îl prea  înghiţea, pentru că câştiga mai bine. Mai târziu a aflat Johnny că Evandro era copilul lui Alberto, la ale cărui spectacole, Johnny copil fiind, mergea să asculte cum cîntă italienii . Aşa leagă Soarta destinele unor oameni.

Sorin Minghiat cu care a rămas prieten şi cu care colaborează şi acuma , când mai vine în ţară la spectacole, l-a introdus la Flacăra. Apropo de Flacăra, Evandro este cel care i-a pus prima oară chitara în mână lui Andrei Păunescu. Soarta a vrut ca acest ROMÂN- ITALIAN să fie legat de celebrităţi ale culturii române, iar  românii trebuie să-i  mulţumească. La cenaclul Flacăra i-a cunoscut pe Mircea Vintilă, Doru Stănculescu, Nicu Alifantis cu care a colaborat şi atunci şi mai târziu. De Doru Stânculescu îl leagă o prietenie deosebită, iar de Nicu Alifantis o prietenie şi o colaborare pe care eu personal o consider magistrală. Albumul "După melci" al lui Alifantis, pe care eu îl consider cel mai reuşit album al muzicii româneşti pop-folk din toate timpurile, chiar cu riscul de a fi contrazis este rodul unei colaborări a mai muţi muzicieni iar Evandro Rosetti are partea lui de contribuţie. Mie mi se pare cel mai complet, mai sensibil, şi mai reuşi poem musical, l-as compara cu albumul Hair. Muzica este sublimă, iar tragismul, tensiunea, sensibilitatea  din “ În care vorbele’s prefăcute” nu sunt  cu nimic mai  prejos decât cele din “Let the sunshine“ Recomand albumul tuturor celor care nu l-au ascultat. Nu se putea o simbioză mai reuşită între versurile marelui Ion Barbu şi muzică. Numai sufletul unor artişti de valoare putea găsi drumul spre versurile marelui poet.

Evadro Rosetti este căsătorit cu Lorella şi are doi copii, un băiat şi o fată. În 2008 încă nu era cetăţean român deşi era mai român decât cei ce ne conduceau ţara. Unii români l-au făcut să se simtă străin în ţara care îi datorează multe. Nu numai muzica ci şi sufletul său a fost pus în melodiile pe care le-a interpretat. Asta e România, o ţară în care Evandro mai vine să îşi viziteze prietenii şi să mai cânte. Nu compune decât melodii pe versuri  în limba română şi asta spune multe. Nu are totuşi nici un disc înregistrat la Electrecord, pentru că era cetăţean străin şi .. nu se făcea. Aceste este Evandro Rosetti, căruia în numele tuturor românilor care l-au ascultat îi mulţumesc şi îl asigur că adevăraţii români nu l-au uitat.
 Mille Grazie signor Rosetti.

Cozma Răcoare


Dacă te afli cumva în Europa


Cântec


MULŢUMIM FRATE EVANDRO ROSETTI !!