În sfârşit avem zăpadă
Căci a nins în două rânduri
Lumea a’nceput să cadă
Când pe gheaţă când pe gânduri
Şi se-ntreabă târgoveţii
Ce ne facem cu nămeţii ?
A’nceput să taie lemne
Si să caute prin târg
Cititori în cărţi şi semne
Ca să-i spună: iarna asta
Cât va fi de grea năpasta?
Tocmai în Bucegi la Babe
Ca să afle cât de ger
Scrie’n bobi sau poate’n boabe.
Îl trimise mintenaş
Pe tâmplarul de Igaş.
Şi plecă iavaş Traian :
Ce mai viscol ce urgii...
Şi ajunse după-un an
Lângă Sfinx şi băbătii.
Rebegit şi îngheţat,
Lângă Babe căzu lat .
Şi rugă pe Sfinx să-i zică
Cât va fi iarna de grea
Cât va circula pe sticlă
Şi de ce va fi aşa.
Zise Sfinxul : -Măi Băiatu’
Va fi ca în ’54.
Woooooow, îşi spuse internistul
Cum să merg cu vestea asta?
Dacă află prim-ministrul
Îmi pierd slujba, îmi pierd ţeasta.
-Dar ia spune care-i scama
Şi după ce ţi-ai dat seama ?
Păi priveşte: Boc cel Moale
De un an tot taie lemne
Şi le face stivă-n vale.
Este jale şi urgie!
Aşa află branconerul
Cât de tare va fi gerul.
Acum, chiar mă bucur că am scris parodia după "Iarna pe uliţă". Dacă nu aş fi scris-o, nu aveam cum să citesc această "Cronică pictată" care, sincer îţi spun, m-a încântat. E tare de tot!
RăspundețiȘtergereLa cât mai multe astfel de "cronici"!
Asa este Iliuta, fara iarna ta cu sulita, nu aparea nici cronica pictata. Iti sunt dator, dar cu prima ocazie imi platesc datoria. Marius stie ca sunt om de cuvant.
Ștergereasta cu lemnele ne marine , ai dreptate vine de la ciuciuma citire
Ștergereda nainte
O sa incerc Mare Vraci , o sa incerc .
ȘtergereNea Marine, nea Marine
RăspundețiȘtergereTocmai ai gresit-o bine.
Stau si ma gandesc, asa,
Daca n-ai vrea dumneata
Sa te faci baiat cuminte
Ca te-or pune presedinte
La SCMD, mai frate
Sa ti se faca dreptate.
ACCEPT RASPUNS DOAR IN VERSURI CU RIMA.
Anonime anonime
Ștergerede taceai era mai bine !
Nu te mai gandi asa
Ca-i pacat de dumneata
te stiam baiat cuminte
Nu randas la presedinte
De SCMD mai frate.
Ce sa spun , m-ai dat pe spate !
Sa fie primit!
ȘtergereFain!Ramai asa...
RăspundețiȘtergere