OMUL-O SPECIE PE CALE DE DISPARITIE

OAMENII - FIINȚE ILOGICE

 

 Oamenii au moduri diferite de a trece peste greutăţi, supărări, necazuri.Au şi moduri diferite de a înţelege unele aspecte, fenomene situaţii. 

   Au şi moduri diferite de a percepe realitatea, de a vedea culorile, de a simţi gustul alimentelor, de a simţi căldura, frigul, bolile.

 

 Unora le lipsesc unele capacităţi, altora le prisosesc, alţii au capacităţi extrasenzoriale.Unii au o capacitate diferită de a suporta durerea de a se bucură, de a se manifestă , exterioriza. Au temperamente diferite, viteze de reacţie diferite la diferiţi stimuli şi pericole, reacționează în mod diferit, găsesc soluţii diferite, percep răul şi binele,frumosul şi urâtul în mod diferit, au scări ale valorilor diferite. Oamenii gândesc diferit, au gusturi diferite, sunt atraşi sau dezagrează aspecte diferite. Oamenii au amprente digitale,verbale , comportamentale, sanguine,biologice cromozomiale diferite.Practic nu există doi oameni la fel.Nu există nici gemeni identici şi nici clonele nu pot fi identice deşi au anumite amprente comune. Şi atunci se pun două întrebări: Cum de ne înţelegem între noi cei care ne înţelegem şi cum de nu ne înţelegem, cei care nu ne înţelegem. Pare paradoxal dar ambele întrebări, deşi la prima vedere se anulează reciproc, îşi au logica lor.

 

  Este de mirare că la atâta diversitate la atâtea diferenţe existente între  ei, oamenii găsesc totuşi atâtea puncte comune,iar unii dintre ei, dând vina pe sex, găsesc suficiente motive pentru a forma cel puţin la nivel spiritual, declarativ şi în procentaje diferite,un singur trup, o unitate bi-o-logică numită familie.   În afară de spaţiu, interese, mediu, timp, scopuri, idealuri, principii, trecut, prezent, viitor, pericole, sentimente, atracţie, nimic nu ne uneşte, (iar ce ne uneşte uneori ne şi desparte) suntem entităţi diferite, cu structuri interne,convingeri diverse. Şi mai mult decât orice ne desparte egoismul şi înstinctul de conservare, lupta pentru supravieţuire. 

 

 Şi totuşi având în vedere toate greutăţile , pericolele, diferenţele, piedicile, bolile, relele din lume, cum de nu ne înţelegem, cum de nu ne acceptăm, cum de nu ne tolerăm ? 

 

 Pare paradoxal, dar toate aceste diferenţe, toate aceste piedici, ar trebui să ne facă să ne acceptăm, tolerăm şi ajutăm, dacă nu iubi. Pentru  că practic, ţinând cont de diferenţele existente între noi, suntem practic  înconjuraţi de duşmani şi atunci, şansele de supravieţuire ale fiecăruia ca individ ar fi de 1 la 6 miliarde. Având în vedere diferenţele de dotare fizică şi psihică , materială şi spirituală, şansele diferă practic, dar teoretic toţi avem aceleaşi şanse . Şi atunci ? De ce nu înţelegem că pentru a supravieţui suntem nevoiţi să ne acceptăm, tolerăm, înţelegem, ajutăm şi sprijinim unul pe altul?Există un mecanism o lege nescrisă care ne adună împreună aşa cum oile la stâna se strâng una în altă , când apare un pericol, din dorinţa de a se proteja, în speranţa că din marea mulţime lupul nu se va putea hotărâ sau îi va fi teamă  şi nu se va putea concentra asupra uneia anume, dar există şi o stare de inconştienţă, un imbold autodistrugător care ne face ca atunci când ne credem în siguranţă, când nu sunt alte pericole care să ne adune la un loc, să începem să ne facem rău unul altuia şi să încercam să ne mărim sfera de influenţa , spaţiul vital, de parcă nu ne mai ajunge pajiştea. Omul, cea mai fioroasă şi periculoasă formă de viaţă de pe planeta Pământ este singura care se autodistruge cu bună ştiinţă şi care în ciuda unei inteligenţe (autoatribuite de altfel),nu învaţă din greşeli, nu învaţă din istorie, refuză să acumuleze experienţă, păstrează numai ce îi convine vede şi aude numai ce vrea. Facem totul intr-o logică ilogică, ca și cum am purta in noi sâmburele autodistrugerii sau un blestem suprem de care nu putem scăpa.