duminică, 25 septembrie 2011

USL ŞI EINSTEIN - HAI MĂI FIŢI SERIOŞI !

                      Două evenimente – dacă nu cumva Elenin va fi cel de-al treilea care ne va face să uităm de toate şi poate chiar să nu le mai urmărim - mi-au atras atenţia în mod deosebit în ultimul timp. Primul  este cel legat de contestarea teoriei relativităţii a  lui Einstein.  Mai auzisem vorbindu-se de această teorie, prin articole dar acum fiind vorba şi de cercetări cu rezultate  oarecum doveditoare, subiectul mi-a suscitat atenţia. Nu sunt specialist în fizică, dar sunt suficient de conştient de implicaţiile acestui fapt. Nu ştiu dacă se va dovedi irefutabil această teorie dar dacă este adevărat, va trebui să acceptăm lucruri la care înainte nici nu ne gândeam. Dacă există posibilitatea ca ceva să se mişte cu o viteză mai mare decât viteza luminii înseamnă că există posibilitatea ca să fim înconjuraţi de obiecte, fenomene , lucruri pe care nu le vedem,  dar ele există lângă noi. Asta mai înseamnă de asemenea că putem fi loviţi fără a vedea măcar ce ne-a lovit. Asta înseamnă că cerul , galaxia , Universul poate fi brăzdat zilnic de zeci sute, mii de OZN-uri  pe care nu le putem vedea pentru că viteza este prea mare şi ochiul nu o poate percepe , le vedem doar când coboară la viteze mai mici, iar retina le  poate recepţiona. Şi de vreme ce acest fapt va fi dovedit, aproape că nu mai contează care este valoarea acelei viteze sau de câte ori a fost întrecută viteza luminii. Acestea sunt amănunte insignifiante.
Al doilea eveniment care mi-a atras atenţia este mulţimea de partide, partiduleţe, mişcări care apar şi se amestecă în supa primordială a politicii dâmboviţene fără a fi băgate în seamă de gemenii Dalai Lama ai USL , care  bagatelizează şi se injecteaza singuri cu vaccinul indiferentei, împotriva a tot ce nu le convine sau nu ii laudă.
1.       Apare MP, care se declară şi cal şi măgar, un fel de struţocămilă, şi partid şi ONG, în aşa fel încât să poată face orice, fără a fi atacată şi să atragă cât mai mulţi oameni.USL  nu bagă în seamă.
2.       Apare PPM al lui Tokeş,  iar USL nu are nici o reacţie.
3.       Se înscrie PP-DD şi lumea se agită, jurnaliştii văd că lumea se înghesuie, că reacţia masei încă indecise sau scîrbite de politicienii  din ultimii 20 de ani,  este o reacţie  de apropiere de noul partid şi îl întreabă pe domnul Ponta  ce părere are iar acesta răspunde : "Hai măi, fiţi serioşi! Întrebaţi-mă ceva serios!". Oare domnul Ponta nu vede că acest partid se transformă încet încet într-o mişcare a tuturor celor nemulţumiţi din ultimii 20 de ani plus cei care deja sunt fani DD iubitori declaraţi de seriale Elodia, Zăvoranu , Fătu? Nu or fi ei toţi academicieni dar sunt mulţi şi la vot, -fără a face referiri la nimeni,- votul are aceeaşi valoare indiferent că este dat de un homeless sau un savant. Aş putea spune chiar că savantul, prins în cercetările lui, ar putea uita că trebuie să meargă la vot. Dacă mai adăugăm şi magia celor 10000 de Euro, avem reţeta succesului la Români : pâine şi circ. HAI MĂI, FIŢI SERIOŞI, LASAŢI-MĂ SĂ VISEZ.
4.       UNPR fură  sau cumpără primari de unde poate, şi face ceea ce USL nu a ştiut să facă la alegerile parţiale din vară: se orientează spre oameni cu priză la populaţie în zonal or de responsabilitate. Orice primărie  câştigată înseamnă  locuri în parlament. USL  a crezut că e suficient faptul că luptă împotriva lui Băsescu, şi are succesul garantat. Cât de infumurat să fii să crezi aşa ceva ?Hai măi fiţi serioşi!
5.       Becali îşi arată culoarea, şi îşi manifestă disponibilitatea de a lucra cu cel care l-a ţinut la răcoare. Pentru un Solomon, este ok, el “se descurcă,” dar la un machidon , asta înseamnă ori că e groasă, ori că nu mai eşti  machidon.  Este Ponta în stare să vadă adevărul din spatele acestei decizii? Hai măi, fiţi serioşi ! O să spună că PNG este prea mic, pentru a fi luat în seamă. Da, este adevărat, nu poţi doborâ un om cu un singur deget, decât dacă te cheamă Sean Connery, dar dacă aduni 5 degete, acestea fac o mână iar dacă mâna asta se strânge se face pumn, suficient să doboare un cal, dacă este al lui Adriano Celentano

               Uite că tocmai 5 degete s-au strâns până acum, lăsând la o parte PDL-ul care va lua locul la nevoie oricărui deget rebel.

Ce are USL? Doi şi un sfert. Şi nu este exclus ca sfertul să se retragă, deşi se pare că incidentul Piedone a fost dezamorsat. Sunt curios cine l-a convins pe Piedone să se opună dorinţei PC, deşi recunoaşte singur că avea şanse. Eheeeeei, Dâmboviţa, apă dulce ….

Revenind acuma la reacţia USL la toate aceste mişcări ,este pur si simplu  sideral cum o masă atât de eterogenă  de oameni din cadrul USL pot acţiona atat de uniti in indiferenţă. Că cei doi gemeni Dalai Lama de la conducerea  se droghează  cu acest principiu, nu e de mirare. Dar ca atâtia oameni , unii dintre ei cu calitati incontestabile, se complac in aceasta atitudine de automutilare refuzând să vadă ceea ce se întâmplă pe lângă ei, este aproape inexplicabil.Ce ii determină să aplice principiul struţului? Obedienţa, disciplina de partid? Disciplina de partid spune să urmezi linia atunci cand ea este cea corectă, dar ai dreptul măcar la opinie dacă ţi se pare că e ceva gresit.  Să nu vadă nimeni că se îndreaptă orbeste spre pierderea alegerilor? Înclin sa cred ceea ce doar întrebam acum ceva timp: USL NU DORESTE SĂ CÂŞTIGE ALEGERILE. VREA DOAR SA OBŢINĂ UN PROCENTAJ CARE SĂ LE ASIGURE O POZITIE DEMNĂ DE LUAT IN SEAMAĂ, ŞI ATÂT.
Să fie oare adevărat? Şi toţi membrii USL să cunoască şi să accepte această variantă? Puţin probabil, dar nu exclus. Dar în acest caz  rămâne o masă de votanţi care vor schimbarea regimului şi o altă putere , iar aceşti oameni sunt duşi la abator cu zâmbetul pe buze. Să fie opoziţia atât de cinică? Hai măi să fim serioşi !
Noroc că Einstein a greşit, noroc că există viteze mai mari decât viteza luminii. Această nouă teorie poate explica totul. Şi orbirea şefilor USL, care pot spune că nu au sesizat pericolele din jurul lor, pentru că se mişcau cu viteze mai mari decât viteza luminii , făcându-le practic  invizibile, şi după ce vor cădea şi vor pierde alegerile vor putea spune că nici nu au văzut ce i-a lovit, au văzut doar stelele a căror lumină circulă cu viteză mai mică.


10 comentarii:

  1. Buna seara. am citit cu atentie articolul dv. si parca mai veniti de acasa. se pare ca incepeti sa mai priviti si altfel lucrurile.sa aveti o seara minunata

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc, dar cand nu sunt acasa , sunt la gradina, dar si acolo tot acasa la mine sunt si am toate tiglele pe casa. Daca ati putea specifica momentul cand nu am fost acasa, v-as fi recunoscator.Nu de alta, dar sa iau masurile de rigoare.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu ştiu dacă se va dovedi irefutabil această teorie dar dacă este adevărat, va trebui să acceptăm lucruri la care înainte nici nu ne gândeam. Dacă există posibilitatea ca ceva să se mişte cu o viteză mai mare decât viteza luminii înseamnă că există posibilitatea ca să fim înconjuraţi de obiecte, fenomene , lucruri pe care nu le vedem, dar ele există lângă noi. Asta mai înseamnă de asemenea că putem fi loviţi fără a vedea măcar ce ne-a lovit. Asta înseamnă că cerul , galaxia , Universul poate fi brăzdat zilnic de zeci sute, mii de OZN-uri pe care nu le putem vedea pentru că viteza este prea mare şi ochiul nu o poate percepe , le vedem doar când coboară la viteze mai mici, iar retina le poate recepţiona. Şi de vreme ce acest fapt va fi dovedit, aproape că nu mai conteaz CUM DE AI AJUNS LA ACEASTA CONCLUZIE NENE?

    RăspundețiȘtergere
  4. Este simplu... Incearca sa vezi miscarea aripilor unei Colibri. Daca reusesti sa vezi, spune-mi si mie cate batai a avut pe secunda. Daca nu reusesti inseamna ca ochiul tau nu a perceput miscarea .. desi ea exista. Chestie de viteza. Si mai e un aspect.. cat timp ia o clipire de ochi ? Ce te faci daca un obiect trece pe langa tine , cu o viteza de 10 ori mai mare decat viteza luminii si in momentul ala clipesti ?

    RăspundețiȘtergere
  5. ..dar daca trece cu viteza de 95% din viteza luminii crezi ca-l vezi?
    Daca un glonte (care are o viteza infima fata de v0) se indreapta spre tine- il vezi s i te..feresti?

    RăspundețiȘtergere
  6. Anonim 11.38.
    Gata am inteles, ai dreptate. Cei doi sefi de partid, nu vor vedea realiataile din jurul lor, cu indiferent ce viteza s-ar deplasa. Cred ca ai dreptate. Imi cer scuze.

    RăspundețiȘtergere
  7. .. aici era vorba de particole subatomice...don Neacsu!!

    RăspundețiȘtergere
  8. Anonim 13.20
    Tata estu dus cu capul . Pai ce este aici un articol stintific? Sau te faci ca nu pricepi. Fugi ca esti dus !

    RăspundețiȘtergere
  9. Prost esti tu neica! Eu am discutat doar despre paragraful pe care l-am evidentiat! Sau nu pricepi!
    PS.... iar a amesteca politica de RO cu fizica cuantica si Enstein ,mi se pare caraghios! fugi ca esti dus cu capul!

    RăspundețiȘtergere

Puteţi face orice comentarii în limitelei decenţei , bunului simţ, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi sters.
Nu am nici o satisfacţie să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurandus-e sau atribuindu-şi epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveti chef de hârjoană şi trimteri prin locuri ascunse vederii, faceti-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveti comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeţi acolo unde posesorii de blog vor rating