miercuri, 8 februarie 2012

Viaţa e complicată




Ce se întâmplă în politica dâmboviţeană în ultimele zile depăşeşte tot ce a creat a gândit sau a visat Caragiale.
1.       Căderea guvernului, numirea şefului unui serviciu secret pe funcţia de prim ministru, fără ca acesta să îşi dea demisia din funţie în momentul acceptării nominalizării şi întrării în viaşa politică, aşa cum îi cerea regulamentul de funţionare a SIE. Şi colac peste pupăză, fost nomenclaturist, fost membru supleant a CC al UTC, deci provenind din zona  pe care domnul Băsescu a înfierat-o cu mânie proletară.Asta îi trebuie României acuma  la conducere:Un fost informatory securest pe post de preşedinte şi un fost politruc pe post de prim ministru. De ce a murit Ceauşescu, tot nu înţeleg: şi cu el la putere tot aici ajungeam şi nu mai mureau atâţia oameni nevinovaţi   în plus nu mai aveam datorie externă şi aveam economie;
2.       Scoaterea din guvern a coanei Zoiţica. La această lovitură nu se aştepta nici Băsescu din partea PDL. Pot afirma că Moţoc s-a răzbunat de dincolo de ghilotină;
3.       Nominalizarea în funcţii de miniştri a unor ţine calul incompatibili cu funcţiile pe care au fost propuşi atât ca pregătire cât şi datorită afacerilor de familie  cu statul român exact în domeniile pe care sunt puşi să le administreze  şi nici unul, nici cei care au propus nici cei propuşi nu sesizează asta ;
4.       Discutarea propunerilor de numire în comisii parlamentare ilegale, care nu îndeplineau cerinţa minimă a cvorumului;  
5.       Lupte interne de toată frumuseţea, cu răsturnări de stuaţie, lovituri pe la spate, nominalizări, respingeri, suspans. Nici dracu nu ştie la ora asta ce se mai întâmplă prin PDL, cine pe cine sprijină, cine pe cine loveşte. Se dau bătălii mai ceva ca în stomacul alora de se bat în burţi pe reclame;
6.       Chemări la ordine, trimiteri de curse Charter pentru 5 persoane, pe banii gugustruţului, numai şi numai pentru a avea cvorum la numirea guvernului, fără a anunţa şi opoziţia despre aceste curse;
Ei bine, toate se întâmplă în România de câteva zile, de parcă se apropie sfârşitul lumii de parcă vine Nibiru peste noi şi ne prinde nepregătiţi. Domnul Băsescu a intrat în vrie şi este atât de bulversat încât nu ţine cont nici de cele mai simple norme de bun simţ.
Interesant este că toate frustrările şi umilinţele  pe care a fost nevoit să le suporte Boc, îşi fac efectul acuma, acesta răzbunându-se cu vârf şi îndesat. Spuneam într-un material anterior că mi s-a părut că demisia lui Boc a avut un element surpriză. Surpriza s-a transformat în uluială, când acesta, a trecut de partea foştilor săi oponenţi de la alegeriile din cadrul partidului şi a mers pe idea schimbării tuturor miniştrilor PDL, nemainominalizând nici unul pentru viitorul guvern.La aşa ceva nu se aştepta nimeni, iar Boc se poate spune că s-a răzbunat pe Urea ale cărei toane şi aere a fost nevoit să le îndure atâţia ani.
Cum se va sfârşi acest război, cine va câştiga, nu ştiu. E posibil ca acest guvern să fie boicotat din interiorul PDL în aşa fel încât madam Udrea ot Pleşcoi să se vadă iarăşi ministreasă. Ce face Băse ? E greu de crezut că priveşte fără reacţie. Ce ne va rezerva viitorul ? Vom vedea.

Bineînţeles, UDMR-ul nu a pierdut ocazia să o mai pună de un şantaj pentru a-şi vedea visele împlinite sau măcar a primi asigurări că totul e ok şi nu au uitat că încă mai sunt la putere datorită lor.
E demn de urmărit şi celălalt conflict care a cam fost trecut cu vederea. Domnul Ponta a plecat de la o discuţie televizată la care lua parte alături de ceilalţi doi copreşedinţi ai USL,cam intempestiv, în mijlocul emisiunii, fără prea multe explicaţii. Nu ştiu dacă am sesizat bine , dar plecarea a fost cam neplanificată şi a părut forţată de o neînţelegere cu Antonescu. Dacă este aşa , este déjà a doua oară când cei doi nu se înţeleg pe probleme majore, prima oară fiind pe problema demisiei din Parlament. Când se va umple paharul ?
Şi mai e un eveniment care a cam trecut neobservat. Se pare că dragostea care se înfiripase între DD şi ospătarul şef al UNPR a căpătat noi valenţe, relaţia a fost transformată în logodnă, cele două formaţiuni semnând un precontract nupţial. Să le urăm casă de piatră. Se întreabă cineva care dintre ei este mireasa? Naşul se pare că este domnul Cosmin Guşă.
PS. De două zile, ţara a căpătat răspuns la întrebarea pe care o punea Băsescu vizavi de cel care trebuie să plece dintre Arafat şi Ministrul Sănătăţii. Deocamdată Arafat este sub contract, iar Ritli este demisionar!Ghici ghicitoarea mea !


10 comentarii:

  1. ritli si-a pastrat ministerul. nimeni nu ia in calcul ca acest guvern este facut sa cada in 3-4 luni intentionat. analizati putin defensiva lui ponta. viitorul prim ministru

    RăspundețiȘtergere
  2. De doua zile, Ritli nu mai este ministru. Este demisionat si propus pentru a fi numit ministru. Legal insa nu mai este ministru. Nu are drept de semnatura pana la reinvestire. Ponta daca accepta jocul lui Basescu, este terminat politic si el si PSD-ul. Oricum PSD-ul nu mai are viitor. Dar ar putea sa se reuneasca cu PD si sa incerce sa formeze impreuna un partid cu 20-25 % sustinere. Oricum, daca PSD-ul nu scapa de el, vor avea soarta PNT.Si PNL pierde de pe urma lui Ponta.

    RăspundețiȘtergere
  3. ma refeream la faptul ca isi va pastra scaunul. psd raman pe scena au nucleul lor de votanti (15-20%) mai rau va fi de pnl. dupa cum stii de vreo 2-3 luni am lasat chestiunea cu ponta prim ministru pana-n alegerile parlamentare. la pauza mi-a iesit pronosticul. urmaresc cu interes repriza secunda

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. eu nu as paria... Ponta este un cal mort. Dar .. vom vedea poate la pariuri sportive sa fii mai documentat ca mine...Vizavi de Ritli eu ma refeream la situatia existenta la ora aceasta .. Stiu ca .. se doreste pastrarea lui si nimeni nu se poate opune fara sa sparga coalitia, dar .. deocamdata este .. pe bara .

      Ștergere
  4. ehhh, documentat e doar o intuitie. sub basescu si nu numai cele 3 partide mari cu udmr in coada s-au tot invartit la guvernare. pnl-pd, pnl-psd (psd din umbra le vota hotararile in parlament), pdl-psd pana-n noiembrie sau dec 2009.

    RăspundețiȘtergere
  5. @Neacsu&Buzuc - cai morti sunteti voi. Pariati aiurea pe ceea ce nu stiti. Putiti a portocaliu de la o posta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tu puti a prostanac.

      Ștergere
    2. Gemenii Dalai Lama se intrec in gafe. Cred ca sunt in concurs care da declaratii mai multe in numele opozitiei, fara sa il consulte pe celalalt. Se umple paharul .

      Ștergere
  6. Bună ziua şi bine te-am/v-am găsit.
    On-aproximativ-topic, chiar e un blog care îmi face inima să îmi tresalte de plăcere. Mă bucur să găsesc şi alţi oameni care se străduiesc mai ales să gândească.

    Off-topic, dacă e de vreo relevanţă
    http://www.causes.com/causes/646957-cer-public-retragerea-lui-traian-basescu-din-toate-functiile-publice/actions/1594854?template=activity_mailer%2Fnew_grow_activity&causes_ref=email
    http://gandeste.org/adevaruri/scrisoare-deschisa-poporului-roman-transmisa-de-arhimandritul-iustin-parvu/20571

    Încântată să te cunosc!

    RăspundețiȘtergere

Puteţi face orice comentarii în limitelei decenţei , bunului simţ, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi sters.
Nu am nici o satisfacţie să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurandus-e sau atribuindu-şi epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveti chef de hârjoană şi trimteri prin locuri ascunse vederii, faceti-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveti comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeţi acolo unde posesorii de blog vor rating