Din curiozitate am intrat pe blogurile şi paginile de facebook ale unor membri marcanţi ai opoziţiei. Ce am găsit?
Crin Antonescu prezintă moţiunea de Cenzură. Nu se vorbeşte despre şansele de a trece ci despre .. necesitatea şi cauzele moţiunii. Rezultatul este lipsit de importanţă. Principalul e să vorbim, „să arătăm” oamenilor că ne preocupă soarta ţării.
Ponta, super candidatul super PSD la postul de super prim ministru ne propune un super concurs, printr-o întrebare :” Cine minte mai bine? „. Bineînţeles , întrebarea se referă la Băsescu şi Ungureanu. Toate problemele fiind rezolvate în cadrul PSD şi USL, programul de guvernare stabilit, candidaturile impuse, altă treabă nu mai avem decât să vedem cine minte mai mult. Super deştept.
Domnul Constantin Daniel ne vorbeşte despre Băsescu şi ministrul agriculturii din Coreea de Nord. Cazul Piedone a fost rezolvat, nu îl interesează simpatiile de moment ale acestuia, de fapt Piedone nu a fost niciodată plecat din partid, el doar a fost în vizită pe la UNPR, şi s-a întors cu oaia neagră din el cu tot.
Şi când spuneam eu că suntem o ţară de gugustruţi nu mă credea nimeni.Stăm cu capul în nisip şi ne facem că nu vedem ce se întâmplă în grădina noastră, dar suntem cu camerele pe capra vecinului şi îi numărăm măslinele de sub coadă.
Am văzut ce vorbesc cei care se doresc aleşii noştri. Hai să vedem ce fac .
Antonescu se deplasează la Timişoara ca să primească un traseist, pentru că oricum le spune el la cei ce se aruncă acum în barca USL, tot traseişti şi trădători se numesc . Încă nu a apărut nici o lege care să spună ca cei care pleacă de la opoziţie la putere sunt trădători iar cei ce pleacă de la putere către opoziţie sunt eroi. Toţi sunt la fel, indiferent ce declară. Eu dacă eram în locul dânsului m-aş fi dus de exemplu aşa să zicem în Voluntari să discut cu avocatul Toma Ninel fost membru PNL şi să îl întreb de ce a părăsit partidul. Pentru mine ar fi fost mult mai interesant de aflat de ce îmi pleacă oamenii din partid, fără să se înscrie în alt partid, decât să merg la un traseist care vine la ciolan şi să îl reevaluez.
Domnul Ponta, în timp ce lansează super concursuri, se laudă că nu răspunde la telefon decât la prieteni, iar Ungureanu nu face parte din ei. Frumoase perdele!
Domnul Constantin, aşteaptă indicaţii de la Felix.
Acum nu am pretenţia să fac programul celor 3 lideri ai opoziţiei, dar nu ştiu de ce mi se pare că au capetele întoarse. În loc să privească fiecare în grădina proprie şi să rezolve problemele care există şi nu sunt de loc mici, ei arată cu degetul în grădinile altora, asmut câinii pe vecinul de peste drum fără a vedea că purceaua e moartă în cocină. Hemoragia asta de politicieni cu abonament la putere nu aduce nimic bun, cel mult boala Lyme sau Borelioza în termeni populari, pentru că toţi cei care pleacă de pe un câine slab şi se duc pe unul gras, nu vin să muncească ci să sugă şi în plus, îmbolnăvesc tot organismul.
Interesant este că cel care are boala nu îşi dă seama că o are, de aceea boala mai este numită boala cu 1000 de feţe, pentru că poate fi confundată cu orice altceva şi netratată duce la paralizie, infarct, deces.Gazda devine legumă, îi sunt atacaţi muschii, judecata şi inima, iar căpuşa se umflă apoi pleacă la altă gazdă.
Interesant este că cel care are boala nu îşi dă seama că o are, de aceea boala mai este numită boala cu 1000 de feţe, pentru că poate fi confundată cu orice altceva şi netratată duce la paralizie, infarct, deces.Gazda devine legumă, îi sunt atacaţi muschii, judecata şi inima, iar căpuşa se umflă apoi pleacă la altă gazdă.
Domnul Oprescu, nu îi consiliază fito-sanitar pe cei 3 muşchetari?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Puteţi face orice comentarii în limitelei decenţei , bunului simţ, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi sters.
Nu am nici o satisfacţie să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurandus-e sau atribuindu-şi epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveti chef de hârjoană şi trimteri prin locuri ascunse vederii, faceti-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveti comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeţi acolo unde posesorii de blog vor rating