Fostul Ministrul al Mediului Laszlo Borbely, acuzat de trafic de influență și fals în declarații a fost puțin forțat să demisioneze. Iarăși subiect de scandal ,discuții, comentarii, presupuneri, scenarii rating. Antenele își freacă mâinile, în sfârșit pot schimba subiectele ca de obicei, fără nici un rezultat privind vechile probleme puse pe tapet. Lumea va uita de celelalte probleme și anchete, acum arde baraca.
Au început deja domnii reporteri și moderatori din toate televiziunile să pună întrebări care mai de care mai copilărești: e de vină Borbely, dar de ce și-a dat demisia, dar și-a dat-o sau a fost forțat de prim-ministru, dar ce se va întâmpla cu coaliția, dar va ieși UDMR-ul de la guvernare ?
Toate aceste răspunsuri se cunosc și sunt de fapt false probleme, întrebări surogat,puse de dragul de a face valuri, nu de a afla adevărul, nici de a rezolva ceva.
Să încercăm să răspundem la ele.
Da, este vinovat domnul Borbely. Eu sunt convins că este vinovat, dar acuzațiile care i se aduc sunt cele mai mici. Nu pomenește nimeni de distrugerea pădurilor, nu pomenește nimeni de sutele de avize date pentru distrugerea unor obiective cu certă valoare sau protejate,este vinovat de acordarea aprobării de construcție împreună cu colegul de la cultură în zona Grădiște unde se află sub teran un oraș dacic. Pe lângă toate păcatele sale Borbely s-a ales cu niște acuzații care vor primi NUP. Dar pe moment e nevoie să se dea jos de pe cal, pentru că așa vrea cineva.
De ce și-a dat demisia ? Păi pentru că așa era normal. Vinovat sau nevinovat într-o astfel de situație trebuie să te pui la dispoziția organelor de anchetă și singura șansă de a fi cercetat era demisia. Acum să nu vă faceți iluzii că morala sau demnitatea l-au împins la acest gest. Doamne ferește! Dacă Boc ar fi fost prim ministru, Borbely nu și-ar fi dat demisia pentru că Boc ținea la părerea colegilor de partid și sfatul ar fi fost să nu își dea demisia, în plus i-ar fi fost frică că se supără colegii de coaliție.
Da a fost puțin forțat să își dea demisia, că doar premierul nu l-a chemat la un filcău. Este clar și nu mai merită măcar discutat de ce l-a chemat și a cui a fost inițiativa. Dar televiziunile astea pun întrebări doar de dragul de a pune, de a lungi discuția și a se da interesanți, nu pentru că vor să afle ceva.
Da coaliția va merge mai departe, UDMR nu mai are ieșire, Frundo a spus-o odată clar,UDMR a pierdut ocazia să iasă de la guvernare. Cine a avut urechi să audă a auzit. De ce a pierdut ocazia? 1.Pentru că atunci când a putut să iasă și să ajute opoziția a spus pas;
2. Pentru că opoziția este pe care să capete majoritatea parlamentară și fără UDMR;
3.Pentru că a apărut pe piață PPDD care cu ale sale 20% obținute din cei indeciși sau care nu au participat la alegerile trecute, ridică participarea la vot la următoarele alegeri la peste 60% ceea ce face din UDMR un viitor partid neparlamentar mai ales că mișcarea populară a lui Tokeș le mai ia din votanți;
4.Pentru că nici un partid nu mai este interesat la această oră de o coaliție cu UDMR. Poate doar PDL, dar PDL are toate șansele să i se alăture pe pista de tartan de lângă stadionul viitorului parlament;
Deci UDMR nu iese de la guvernare, pentru că ar pierde până și ceea ce mai pot face în câteva luni.
Și nu iese de la guvernare, pentru că nu Boc și nu PDL este vinovat de ceea ce i se întâmplă. Comenzile sunt la Cotroceni, Borbely plătește pentru refuzul acordului de mediu pentru Roșia Montana și nu numai. Se știe că UDMR nu vede cu ochi buni proiectul Roșia Montana, dar nu din motive de grijă față de viața românilor sau mediu, ci din cauză că ar fi fost alte propuneri de investiție din partea unor firme agreate de nepoții hunilor, dar marinarul a ales împotriva dorinței lor. Și atunci supărați au zis șie ei ca țiganul la Auschvitz :da, mă faceți săpun? Bineeeeeeeeeeeee, uite o să mă fac și eu al dracu și nu o să fac clăbuci. Așa că s-a făcut și el al dracu și nu a dat avizele, iar Băsescu s-a supărat și el și i-a trimis procurorii pe cap. Iar MRU, dezlegat de orice obligații de partid merge pe mâna cotroceanului.
Deci lucrurile sunt simple, cunoscute, numai reporterii și moderatorii se fac că nu știu și pun întrebări de baraj așa ca să se audă vorbind și să vadă lumea cât de incisivi și dornici de a face lumină sunt ei.
Acum este la fel de adevărat că și demiterea lui este inutilă. Cel puțin la prima vedere. Pentru că indiferent pe cine ar pune UDMR în locul lui Borbely, și noul ministru va respecta instrucțiunile de partid și de stat… maghiar. Atunci de ce ? Pentru că Băsescu este un tip orgolios care nu suportă să fie contrazis, pentru că orice împotrivire se plătește cândva, pentru că se apropie funia de par și proiectele sale dragi cu comisioane babane riscă să fie gestionate de alții. Și mai e o variantă.Nu ar fi exclus să aflăm că între o demisie și o numire de ministru este destul timp ca un interimar, sau un secretar de stat mai zelos să dea avizul de mediu. Ar mira pe cineva? Pe mine nu.
Unii se vor grăbi să îl laude pe MRU pentru că l-a pus pe ministru la dispoziția organelor de cercetare. Dar nu are nici un merit, a executat un ordin. Ar fi meritat lăudat dacă l-ar fi demis pe prefectul de Timiș pentru abuz în serviciu,pentru minciunile spuse până la apariția casetei cu depășirea pe line dublă continuă, pentru presiunile făcute asupra poliției pentru pedepsirea agenților care au îndrăznit să îl oprească,sau pe domnul Popoviciu pentru mărturie mincinoasă, fals în declarații, complicitate la infracțiunea de neoprire la semnalizarea agenților de circulație și abuz. Aici se vede caracterul domnului Ungureanu, aici putea să se afirme, asta ar fi dovedit respectarea unor principii. Dar domnul Ungureanu este departe de a avea principii, domnia sa are numai interese și șefi. Nu îl mai lăudați pentru că l-a demis la ordin pe Borbely. Nu are nici un merit.
Marine, sunt perfect de acord cu ceea ce scrii aici. Mă miră doar faptul că nu o introduci pe doamna Udrea în ecuație, în condițiile în care demisia domnului Borbely s-a produs, cel puțin din punct de vedere public, la indicațiile domniei sale.
RăspundețiȘtergerewoooooooooooooow. Bine ai revenit Hari. Credeam ca m-ai uitat. Pai ce sa spun despre Udrea? Udrea este un deget. Nici macar mana.Nu este mana cu care se sterge Basescu , ci degetul cu care se scarpina.Ea intra si in fund , si in nas si in ureche si face ce i se spune. Nu il pomeneam nici pe Ungureanu, dar era deja bagat in carti de media. Altfel nu pomeneam de el. Mai ales ca Borbely discutase direct cu Basescu. NU E NIMENI CERCETAT SAU DEMIS PANA NU ARE O DISCUTIE CU BASESCU, TOTI ACOLO SE DUC PENTRU A AFLA VERDICTUL FINAL, TOATE DE ACOLO PLEACA SI ACOLO SE TERMINA. Este clar ca avizulse va da intre demisie si numire, pe basescu nu il intereseaza daca e legal sau nu, il intereseaza afurisita aia de stampila si daca nu a pus-o Borbely, o sa o puna Ungureanu pana va primi noul ministru numirea, daca nu cumva va fi numit cineva mai fidel lui Basescu decat UDMR.
Ștergere