sâmbătă, 19 martie 2011

Moş Ion Roată şi Cuza

MOŞ ION ROATĂ ŞI CUZA 
 

 Istoria se repetă. De asta „imi place”mie politica asta . Poţi să spui orice, să faci orice, să dai cu băţul în baltă, să faci gafe, să te scalzi în cocina porcilor, să te umilesti, să te dai in spectacol, să participi la serate selecte, nu te va învinui nimeni, pentru că face parte din regulile jocului. Toată lumea ştie cu ce este comparată politica şi nimeni nu se supără că eşti de cauciuc şi te întinzi până la rupere cu cine poţi, când poţi, unde poţi, că azi spui una, mâine alta, senin, de parcă nici usturoi nu ai mâncat şi nici Orbit. Acum o săptămână, preşedintele Băsescu îi făcea bezele lui Sarkozy din spatele Panzerului german şi al T-35-ului sovietic. 

 Calculele şi jocul lui Băsescu erau justificate pe termen scurt, iar Băsescu, un tip visceral, care reacţionează emoţional dar îşi planifica răzbunarea rece, matematic, nu a putut rata ocazia de a îi arăta, la figurat,  un deget prezidenţial lui Sarkozy. Gestul l-a înfuriat pe Sarkozy şi numai intervenţia doamnei Merkel a mai liniştit spiritele. 
 
             Nu a trecut o săptămână şi uite că echipa Sarkozy câştiga partida în ciuda opoziţiei unor mari mondiali, alţii decât cumătrul lui Băsescu, care deşi ameninţau cu Veta nu au făcut-o. Ce s-a întâmplat în spatele scenei, în culisele acestei piese vom afla peste 30-50 de ani, sau poate mai devreme, dacă Wikileaks va supravieţui, sau poate niciodată. Cert este că până la urmă, cu abţineri, cu declaraţii  de neamestec, cu nuanţări, cu reţineri, lumea mare şi mijlocie a dat verde NFZ cu interpretările şi subânţelesurile de rigoare. Ce înţelege fiecare prin „orice măsuri” în vederea implementării rezoluţiei vom vedea, cert este că politica este aceeaşi, la fel de elastică şi interpretabila şi la ONU ca şi pe Dâmboviţa. . 
 
 Acuma, este interesant cum va scoate domnul Băsescu  cămaşa în faţă Naţiunilor Unite , după ce a mârâit printre dinţi la ideea unei intervenţii, spunând că România „nu susţine o intervenţie militară în Libia”. O primă încercare de dregere a busuiocului deja a avut loc, prin intervenţia domnui Baconschi "Noi ne vom coordona cu statele membre şi cu Comisia la nivelul UE şi, bineînţeles, cu aliaţii noştri din NATO, pentru că o astfel de operaţiune poate fi susţinută numai la nivelul NATO în Marea Mediterană. Suntem pe recepţie şi nu vom lipsi din acest exerciţiu de coordonare politică a acţiunii militare.” Vedeţi, acuma intelegeţi la ce sunt buni miniştrii guvernului Boc ? La scos castane . Sunt specialisti.
 
 Şi uite aşa, Ion Roată, într-o piesă cu roluri inversate, pălmuit în primă instanţă de Vodă, a fost pupat de Boier. Ce va urma? Păi probabil se va discuta problema în CSA şi se va hotărâ participarea României alături de celelalte state, pentru că nu e aşa, domnul Băsescu a afirmat că „România nu este de acord cu participarea” dar nu că nu va fi de acord în viitor. Deşi o eventuală neparticipare nu ar fi privită ca un act de ostilitate de către nimeni, mai ales în condiţiile economice ale României, nici nu va ofensa pe nimeni, mai ales că mai sunt şi alte state care au spus deja pas, eu cred că domnul Băsescu, nu va pierde ocazia să arate cât  de aproape este de râul Dâmboviîa si va declara cu mândrie că „România se alătura forţelor democratice ale lumii şi işi va respecta obligaţiile asumate prin aderarea la cele două organizaţii mondiale” mai ales decând  s-a cumterit „cu ălaaaa, cum ii spune măi, ăla a lui  frate-meu, cum îl cheamă, Bercea”. Pai când esti atat de aproape de mondiali, nu poţi sa nu te alaturi acţiunilor lor  nu ?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteţi face orice comentarii în limitelei decenţei , bunului simţ, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi sters.
Nu am nici o satisfacţie să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurandus-e sau atribuindu-şi epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveti chef de hârjoană şi trimteri prin locuri ascunse vederii, faceti-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveti comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeţi acolo unde posesorii de blog vor rating