O LUME OBOSITA

CINE ESTE DE VINĂ ?

Trăim vremuri dificile. Nu numai noi românii, întreaga lume. Apar teorii peste teorii, soluţii, preziceri, blesteme, viziuni şi vizionari, informaţii.

Lumea e debusolată. Am trecut în ultimii 50 de ani, printr-o serie de transformări am asistat la atâtea evenimente, fenomenne, incidente, accidente cum niciodată nu am fi crezut.
Este covârşitor să fii pus, ca om, ca simplu individ,să faci faţă la atâtea date la atâtea mituri dărâmate, la atâtea fapte pe care cu nu mai mult de 20-30 de ani le-ai fi crezut fabulaţii. Se spune că mintea, creierul omului este folosit doar la o capacitate de 10% din potenţial. Nu vreau să ştiu ce s-ar fi putut întâmpla dacă am fi fost capabili să folosim încă 5%.

În anii 60 masele au început să audă despre televiziune, despre rachete, copii se jucau şotron, săreau coarda, jucau poarca, pituluşu, hoţii şi vardiştii. Se comenta cu ochii măriţi de mirare zborul lui Gagarin în spaţiu şi despre căţeluşa Laika. Apoi au început să apară televizoarele color, calculatorul electronic, nu computerul, calculatorul. Îmi amintesc cât de mândru am fost că am reuşit să îmi cumpăr primul calculator „electronic”Apoi într-o avalanşă tehnică, informaţională am început să auzim de biţi, calculatorul Felix, am trecut de la Donald şi Chip şi Dale la Superman, Batman, Console, jocuri pe computer, pagere, filme video, de la placa de vinil la CD-uri, magnetofoanele parcă nici nu au existat, pick-up urile au dispărut de pe piaţă, acuma vorbim de stick-uri de memorie care pot cuprinde pe ele cât 10 computere acum 15 ani.

Explozia informaţională nu îţi mai dă timp nici să gândeşti, nu mai poţi trece prin filtrul gândirii atâţia giga, tera, biţi plini cu informaţii. Copii la şcoală nu mai compun nu mai citesc operele din programa şcolară, decât dau copy-paste la referatele existente pe net şi gata nota. Nu mai citesc opera unui scriitor, în cel mai fericit caz doar comentariul unui oarecare semianalfabet care l-a postat pe net furat de la cine ştie cine şi îşi însuşesc ideile şi expresiile care li se păr mai „cool” apoi le repetă profesorului la oră iar acesta nici măcar nu mai catadicseşte să îl întrebe dacă a citit opera, sau să încerce să îl facă să explice ceea ce a spus. Pe timpul lui Caragiale, pedagogul de şcoală nouă îşi întreba elevul de unde a auzit el de cometă iar acesta îi spunea că de la mumă-să. Acuma profesorul nu se mai poate aventura să întrebe elevul de unde ştie sau unde a auzit ceea ce spune,pentru că că ştie că se va lupta cu un virtual HTTP sau WWW.

Mergând mai departe, societatea este tot o şcoală în care elevi suntem toţi şi toţi profesori.Ca şi elevii, nu mai avem nici răbdarea, nici timpul şi nici cheful să mai discernem, informaţiile ne lovesc din toate părţile, sunt atât de multe încât nu mai ştim în ce parte să ne uităm, pe ce să ne canalizăm atenţia, de ce să ne ferim şi către ce să ne îndreptăm.

Stau şi mă întreb dacă nu cumva toate aceste evenimente, informaţii, primite într-un timp atât de scurt ne-au tâmpit sau ne-au pus în imposibisitatea de a mai procesa şi dacă nu cumva pedalăm în gol cu un lanţ căzut de pe roată dinţată sau atât de slăbit încât merge în gol dându-ne doar iluzia că mergem.
Teorii care abia au apărut la sfârşitul secolului trecut şi care păreau atât de revoluţionare încât nu au fost acceptate de unii nici în ziua de azi, mai precis “Despre evoluţia speciilor” a lui Darwin, în nici un secol au devenit nu numai învechite ci şi depăşite. Astăzi tot mai mulţi savanţi ajung la concluzia că teoria nu se susţine şi o neagă chiar dacă nu au ce pune în loc, în timp ce unii nici nu au auzit de ea, deci nu au pierdut nimic. Paradoxal, dar acest fapt nu face decât să confirme perceptul Biblic ,” Fericiţi cei săraci cu duhul”.

În ziua de azi Atomul este un gol, nu mai ştim ştim cum a apărut lumea, nu ştim ce este materia şi cum apar obiectele dacă sunt formate din atomi goi, nu ştim dacă Big Bangul a fost momentul creării unei lumi, a unui univers sau dispariţiei altuia, dacă a fost un pas înainte sau unul înapoi în istoria galactică, acuma vorbim de stringuri, de cele 11 dimensiuni şi se pare ca într-un viitor apropiat se va ajunge la cunoaşterea acestora. OZN-urile, aceste obiecte care ne înflăcărează minţile de câteva zeci de ani, sunt percepute de unii pure invenţii, de alţii speculaţii, de alţii fabulaţii, de alţii adevăruri, iar de unii, fenomene depăşite. Unii le aşteaptă ca pe Messia, alţii se tem de momentul adevărului.

Informaţia depăşeşte nu doar capacitatea de analiză şi prelucrare, ci şi voinţa umană , deşi după cum spuneam şi la început nu folosim nici 15% din potenţial.

Şi parcă toate acestea nu ar fi de ajuns, mai suntem bombardaţi şi cu informaţii false, piste false, subiecte false, sau inutile pe care le preluăm, le primim, le descărcăm la un loc cu toate datele şi încercăm (sau nu) să le amestecăm într-un malaxor care nu mai face faţă şi da rateuri după rateuri. Am obosit, am obosit să tot încercăm să ne adaptăm şi să analizăm ceea ce ne loveşte aşa că am devenit indiferenţi la tot ce se întâmplă, nu mai credem nimic, nu mai discernem, nu mai celerăm, nu mai analizăm, aşteptăm să apară câte un comentariu pe care să îl preluam, să îl prezentăm profesorului Conştiinţă şi să sperăm că luăm nota de trecere.

Wikileaks a decis să ne prezinte informaţiile despre România, o sumedenie de date, de informaţii, care între noi fie spus erau cunoscute, dar nu erau spuse „oficial „ de nici un „mare”, deci nu aveau valoare. Nu mai avem încredere în propria noastră judecată, trebuie „cineva” cu nume care spună ceea ce noi ştiam, ca să reacţionăm cumva, în rezonanţă, fiecare după diapazonul propriu, după cum i se gâdilă urechile. E ceva ce nu se ştia din toate informaţiile „aparute” peste noapte ? Nu . Atunci, de ce au apărut, de ce acuma? Nu se întreabă nimeni. Toată lumea se întreabă cum a fost posibil, deşi informaţiile nu conţin nimic nou, chiar mult, unele informaţii sunt date de persoane fără autoritate, simple păreri aprecieri personale, fără nici un suport real. Şi printre zecile de hârtii pline cu cancanuri şi secrete a la Polichinelle pe care lumea le primeşte cu aviditate şi le comentează cu stupoare prefăcută, bucuroşi că „uite , am avut dreptate, am zis eu” se trec cu vederea aspecte deosebit de importante, pentru nu mai suntem în stare să analizăm, am obosit, nu suntem capabili deosebim binele de rău , nu vedem copacii din pădurii, pierdem esenţa , vedem înceţoşat nici nu ne mai interesează să vedem când lumea e oarbă. .

Două aspecte se uită în toate aceste comentarii, ambele deosebit de importante .

1. De ce şi pentru ce au apărut aceste documente acuma cine le-a scos afară, cu ce scop. Acesta e un aspect mai important decât tot ce cuprind zecile de pagini de informaţii aburinde şi aburitoare.
2.Al doilea aspect este legat de întrebarea :oare nu se sesizează nimeni că „analisti politici „ procurori, şefi de partide, oameni de afaceri, prim miniştri, apar ca surse în cel mai pur sens al cuvântului în acele hârtii ? Oare nu sesizează nimeni că şleahta politică şi afaceristă a ţării nu mai are nimic sfânt, se trădează şi trădează „En Gros” fără teamă, fără ruşine, fără remuşcări, vânzând tot ce se cere fără să îşi pună întrebarea dacă cineva cândva îi va lua la întrebări ? Şi mai au şi tupeul să apară la diverse televiziuni şi să spună că „ eu am spus altceva, de unde era să ştiu eu cum va interpreta domnul ........” Domnul Chireac trece dintr-un salt peste faptul în sine şi intră la discuţii despre modul în care i-au fost interpretate cuvintele. Dar nimic despre oferirea de informaţii unei puteri străine, informaţii care puteau şi au fost folosite. Dacă este atât de inocent, de ce nu spune atunci domnul respectiv ca şi toţi ceilalţi care prezentau rapoarte către diferite ambasade, şi care era frecvenţă cu care îşi prezentau datele ?

Şi nu pot să nu sesisez că toate datele şi informaţiile „scurse” au ca surse ca dar şi subiect, duşmanii domnului Băsescu. Nu este paradoxal ? Domnul Băsescu partizanul occidentului nu apare nicăieri ca purtând convorbiri mai mult sau mai puţin secrete cu domnul ambasador, în schimb, apar ca surse, duşmanii vestului cei care fac vizite la Moscova, sau au afaceri cu oamenii de afaceri ruşi. Ceva miroase pe aici. Informaţiile sunt atât de „ sortate” încât şi orb să fii tot îţi sar în ochi.

Am intrat intr-o fază în care nu mai facem faţă informaţiilor si le primim, le acceptăm, le lăsăm sa treacă pe langa noi ca si cum am fi orbi, surzi si muti. Cine o fi de vina ?