vineri, 27 aprilie 2012

Politica românească între mobilizare, demobilizare şi trădători


O altă moţiune de cenzură iniţiată de opoziţie, noi speranţe, declaraţii, pronosticuri, palme date de o parte şi de alta, zâmbete de circumstanţă, ce mai toată garnitura.Nimic nou sub soare sub acest aspect, fiecare coaliţie îşi face propriile socoteli, de parcă ar discuta despre voturile unor cetăţeni de pe stradă, nu proprii membri de partid, nu proprii parlamentari . În ţara în care numărătoarea a la Anastase a devenit prin grija Curţii Constituţionale un act de furt legal, de ce să ne mire că parlamentarii opoziţiei şi puterii se numără şi din acelaşi număr total fiecare spune că deţine majoritatea. De fapt  ce este curios că socotitorii nu socotesc şansele lor de a câştiga ci şansele celorlaţti de a pierde. Şi nu pun bază pe oamenii lor  ci pe trădătorii celorlalţi. Că e aşa, au recunoscut-o fără să vrea în această dimineaţă şefii grupurilor parlamentare alePNL şi PSD care ambii spuneau că au matematic votul asigurat, dar le e frică de …. trădătorii din PDL, adică de membrii PDL care încă nu au defectat , dar au promis pe ascuns că vor .. vota moţiunea. Deci soarta ţării stă într-un act de trădare şi senatorii României o spun cu glas tare. Nimic nu se poate face în politica românească fără tradare, nimic nu se poate obţine prin muncă sau ca rezultat al unei opţiuni fie ea şi politică, totul în politica de Dâmboviţa se învârte în jurul unor scursori indiferent din ce partid fac parte şi indiferent pentru cine ar trăda. Voturile nu se dau pe cauze, pe principii, pe proiecte, ci pe interese, pe vânzări de conştiinţesau dosare, pe ameninţări, şantaje şi jocuri de culise. Şi nu este culmea ca în timp ce unii fac presiuni asupra propriilor parlamentari să se mobilizeze pentru a veni la vot şi a vota , sub ameninţarea cu excluderea, cealaltă parte să facă aceleaşi presiuni, dar pentru .. demobilizare şi pentru a nu merge să voteze. Nu este culmea ca soarta unei ţări să stea în laşitatea şi sustragerea de la datoria pe care care o au parlamentarii, aceea de a exprima votul CELOR CARE I-AU ALES? Toţi vorbesc de disciplina de partid, dar nimeni nu spune nimic de reprezentarea celor ce i-au ales şi al căror vot trebuie să îi pună în urnă. Şi culmea, după ce Senatul a trecut legea privind sancţionarea şi amendarea celor ce nu vor merge la vot la alegerile locale şi parlamentare , dar ei, parlamentarii îşi arogă nesimţirea de a nu vota , când au fost aleşi şi sunt plătiţi ca să voteze , nu să stea ca berbecii în bancă. Este jenant, este absolute incredibil că am ales în parlamentul României nişte berbeci care să ne reprezinte, care să se lase închişi în ţarc cu atâta lipsă de responsabilitate, cu atâta laşitate. Şi este indamisibil ca o lege, sau soarta unui guvern să fie decisă de .. lipsa voturilor şi nu de voturile exprimate. Este absurd ca o astfel de situaţie să fie decisă de absenteism, nu din lipsă de cvorum ci din laşitatea unora şi nerespectarea  angajamentului faţă de cetăţean . Şi aici nu este numai vina guvernanţilor ci a tuturor parlamentarilor care au votat această procedură care cere ca votul să aibă majoritatea matematică şi nu cea a celor prezenţi în sală. Dar este o procedură care convine celor care sunt la putere şi bineînţeles că atunci când au votat şi adoptat această procedură toţi parlamentarii s-au pus în pielea învingătorului, nu a opoziţiei.
În timpul acesta , Băsescu, marele Jucător tace. El iese pe post şi ne vorbeşte despre legumele olandeze, dar când lumea e în stradă de săptămâni de zile, sau când parlamentul fierbe şi premierul ales de el este contestat, preşedintele doarme. De fapt nu doarme, trage sfori, fabrică dosare, ameninţă, şi se ocupă de comisioanele privatizărilor miniere. Vai de ţărişoara noastră. Eu cred că moţiunea nu va trece, pentru că nu avem în parlament şi în nici un caz în PDL suficienţi oameni cu coloană vertebrală.
Oricum ar fi, vai de ţara a cărei soartă stă în mana unor trădători .

Un comentariu:

Puteţi face orice comentarii în limitelei decenţei , bunului simţ, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi sters.
Nu am nici o satisfacţie să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurandus-e sau atribuindu-şi epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveti chef de hârjoană şi trimteri prin locuri ascunse vederii, faceti-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveti comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeţi acolo unde posesorii de blog vor rating