IMUNITATE

LUCRURI CARE DOR

  

Trăim într-o ţară dureros de dureroasă. Nu poţi face un pas, nu poţi rosti o vorbă, fără să doară pe cineva. Unde te uiţi, vezi durere. Nu poţi vorbi depre un fapt, un fenomen, şi cineva sare ars. Adevărurile dor mai mult decât orice şi nu mai poţi spune un adevăr în ţara asta   fără să se audă un strigăt de o parte sau alta . Şi strigă exact cei pe care îi doare. 

 

 De exemplu încearcă să vorbeşti despre revoluţie. În funcţie de ce vei spune, se vor auzi reacţii în părţile care vor simţi durerea. Vorbeşti despre terorişti ? Care terorişti, vor sări cei care în decembrie 89 ne ameţeau cu teroriştii şi ne tot informau că vin camioane cu securişti sau terorişti, când de fapt erau camioane cu oameni trimişi sau chemaţi pentru a mări numărul de viictime şi a justifica lovitura de stat şi crimele şi răzbunările care erau în curs de desfăşurare. Îmi amintesc de mesajele pline de informaţii care mai de care mai ciudate ale domnului Tatulici  care acuma face numai emisiuni „bomba” după ce ne-a bombardat cu informaţii de apocalipsă în perioada revoluţiei. O avea idee câte nenorociri a provocat cu informaţiile pe care le-a transmis prin televiziune ? Sau l-o interesa ? 

  

 Vorbeşti despre rolul armatei ? Vor sări imediat unii precum  Dragomir, sau Badalan , sau alţii care vor spune că în Timişoara, Sibiu, sau Bucureşti, armata nici nu a ieşit pe străzi  şi nici un comandant nu a dat ordin să se tragă. Toate victimele se datorează teroristilor pe care foştii fesenisti-comunişti acuma nu îi mai recunosc. Şi totuşi adevărul este că au fost şi elemente teroriste, dar nu cele în care s-a tras prin oraşe, şi au fost şi greşeli umane, şi s-a tras în unele oraşe de către unele elemente ale armatei. Numai că acestea sunt adevăruri care dor şi nu trebuiesc spuse. 

 

  Vorbeşti despre poliţie? Păi ferească Dumnezeu să vorbeşti despre corupţie, despre poliţai care te trag pe dreaptă pentru o verificare de rutină şi un ciubuc tot de rutină, sau despre cei care îi informează pe infractorii de duzină când le vin controalele inopinate, sau care trec prin pieţe, intersecţii şi „pun ordine „ printre micii găinari. Sau despre cei care intră prin cluburi să vadă dacă este totul în ordine şi uită să mai iasă, sau ies numai după ce au făcut plinul. Cum vorbeşti despre aşa ceva, cum începe să ţipe câte unul exact dintre cei vizaţi. Ceilalţi îşi văd de munca lor, dar cei care se vor  simţi vizaţi vor ţipa.

 Vorbeşti despre doctori ? Ferească Dumnezeu să vorbeşti despre tratamentele la care eşti supus dacă nu dai plicul dinainte. Ferească Dumnezeu să vorbeşti despre scârba cu care te privesc unii doctori dacă nu le-ai băgat în buzunar suma cuvenită. Ferească Dumnezeu să îşi deschidă unul plicul în timpul operaţiei şi să constate că suma nu e cea „indicata” că rămâi deschis până vine cineva să completeze „datele”.

Sau ferească Dumnezeu să vorbeşti despre pungile cu carne care iau drumul fetelor de la cantină, al doctorilor şi asistentelor, făcând din  ciorba internaţilor o supă lungă şi subţire. Cum ai deschis subiectul, cum sar în sus exact cei care pleacă după fiecare zi de muncă  mai grei cu câteva pungi de carne şi zeci de milioane. Dar astea sunt subiecte care dor în România . 

 

   Vorbeşti despre justiţie ? Să nu îndrăzneşti . Oricând te poţi trezi chemat pentru a da nişte relaţii despre cineva, pentru ca apoi să asişti timp de 29 de zile cum alţii dau relaţii despre ţine . Ssssst! Nu e de joacă cu durerile  justiţiei române. 

 Vorbeşti despre profesori ? Să nu faci greşeala să amintesti ceva despre meditaţii particulare pe subiecte   de programă şcolară. Mai nou, unii profesori s-au dat pe brazdă, şi au făcut înţelegere cu elevii. Trag chiulul şi unii şi alţii, la înţelegere, lecţiile rămân nepredate, dar profesorii îşi cheamă copii la meditaţii particulare  contracost, pentru a le preda temele la care au lipsit. Dacă vin sau nu, nu mai contează principalul este că vin banii şi uite aşa toată lumea e mulţumită, elevii că nu trebuie să meargă la ore, profesorii că sunt plătiţi de două ori pentru o treabă pe care trebuiau să o facă odată şi nu fac de loc. Dacă mergem mai departe, la universităţi, situaţia este şi mai simplă  şi mult mai convenabilă. Sunt adevăruri atât de cunoscute dar dacă le spui, imposibil să nu ţipe cineva. 

 

 Despre un singur lucru poţi să spui orice, nu va ţipa nimeni. Poţi vorbi cât vrei despre politicieni, despre corupţie, minciuni, promisiuni neonorate, afaceri oneroase, spagă, afaceri cu statul, vânzări, trădări, nu doare pe nimeni, nu te bagă nimeni în seamă. Este singurul domeniu în care media poate scrie oricât, nu se va revolta nimeni, nu vor fi reacţii adverse, nu va arde nicăieri. De ce ? Pentru că au imunitate. Au imunitate şi în faţa legii şi  în faţa oamenilor. Politicienii noştri, din toate partidele fără excepţie, în cea mai mare parte, dureros de mare, nu  simt  nici durerea, nici ruşinea, nici adevărul, nici minciuna, s-au vaccinat în  momentul intrării în partid,  au devenit imuni la tot ceea ce se   se spune pe lângă ei, despre ei, cu ei.