Domnul Igaş anunţă că vrea să reformeze ministerul de Interne şi va trece poliţia circulaţie şi pază şi ordinea publică în subordinea autorităţilor locale. Măsura, aprobată în Consiliul Superior de Apărare a Ţării este trâmbiţată de guvern ca fiind salvarea mult aşteptată, dar este contestată de sindicatele din poliţie şi o parte a presei şi societăţii.
Puterea nu prea justifică decât prin mult invocata dorinţă de descentralizare. Culmea culmilor este însă că guvernul nu mai ştie ce vrea. Pe de o parte, ţipă că nu se mai poate lucra aşa, că actuala împărţite administrativă este greu de condus că avem prea multe judeţe şi e nevoie de o nouă împărţire administrativă mai centralizată, pentru a putea controla mai bine şi se cere regionalizarea ţări , de data asta , se spune că e nevoie de descentralizarea administrativă, pentru ca nu se poate conduce aşa deci trebuie trecute forţele de poliţie în subordinea puterii locale. Unii răi, ar spune că se apropie alegerile, iar cei care asigură paza şi ordinea secţiilor de votare a urnelor şi a sacilor cu buletine, trebuie să fie oameni de încredere pe care puterea locală să îi cunoască şi stăpânească, nu poliţişti subordonaţi cine ştie cui, fără a putea fi strânşi cu uşa. Dar eu nu cred aşa ceva.
Ce să mai înţelegem ?Cum e mai bine, descentralizat sau centralizat, domnule Igaş ? Când vrem cerem centralizare iar când nu ne convine, e mai buna descentralizarea, în funcţie de alte interese?
Care sunt implicaţiile acestui act? Păi numai cine nu vrea nu vede. Cert este că autorităţile locale, primari, prefecţi, vor angaja în forţele de poliţie locale doar ce le convine lor. Nu vreau să mă gândesc ce va însemna asta în oraşele sub control UDMR. Sau ce înseamnă accesarea datelor MAI de către poliţiile locale.
Cred însă că totuşi cei care susţin că e mult mai uşor de condus aşa au dreptate. Păi gândiţi-vă ce greu este să ţii minte acum, atâtea localităţi. Păi dacă trecem poliţia sub controlul autorităţilor locale, este clar ca bună ziua că toate localităţile se vor transforma în DETA, deci se vor numi DETA 1, DETA 2, DETA 3… etc, în funcţie de să zicem puterea financiară a primarului. În felul acesta:
- se poate face o selecţie corectă a primarilor ce vor fi promovaţi, cunoscându-se cine e cel mai dotat şi mai merituos;
- vor rezolva simplu toponimia localităţilor:Deta 1, Deta 2 , Deta 3;
- se va micşora drastic numărul răufăcătorilor în oraşe, pentru că nu va mai îndrăzni nimeni să încalce legea … fiilor primarilor;
- se vor face economii la bugetul statului, prin micşorarea numărului poliţiştilor locali, aceştia nu vor mai trebui să urmărească decât pe fii primarilor deci e suficient unul, acesta va fi prezent tot timpul lângă infractor şi va fi sigur că nu va comite nici o infracţiune, ceilalţi infractori vor fi urmăriţi de fii primarilor şi oamenii lor care nu vor trebui plătiţi pentru acest fapt, îşi vor lua singuri salariul din taxa de Şmecher.
- se vor desfiinţa puşcăriile pentru că nemaiavând infractori prinşi de poliţie, nu vor mai exista puşcăriaşi. Infractorii vor da seamă fiilor primarilor, poliţia şi justiţia nu vor avea nici o sarcină pe această linie. De aici şi micşorarea numărului de funcţionari în justiţie, pentru că nu vor mai avea ce judeca, ministerul justiţiei va avea o singură ştampilă cea cu NUP , pentru fii primarilor ;
- Va scădea numărul accidentelor de circulaţie pentru că singurele maşini care vor mai avea dreptul să circule vor fi cele ale fiilor primarilor, iar dacă acestea vor face accidente, nu vor exista plângeri, că doar nu e nimeni prost să se pună cu beizadelele;
- Societăţile de asigurări vor avea mai puţine daune de plătit, banii intrând în bugetele filialelor locale…. de partid;
Iată de ce eu spun că noua decizie este una binevenită şi în beneficiul societăţii româneşti care totuşi nu este pregătită pentru o astfel de reformă, neînţelegând subtilităţile logicii guvernanţilor. Noroc cu CSAT care este plin cu oameni cu judecată limpede, independenţi, care nu execută ordinele nimănui, nu fac parte din nici un partid politic, nu sunt implicaţi în luptele politice, nu urmăresc decât binele ţării.
Vivat, Vivat, Vivat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Puteţi face orice comentarii în limitelei decenţei , bunului simţ, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi sters.
Nu am nici o satisfacţie să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurandus-e sau atribuindu-şi epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveti chef de hârjoană şi trimteri prin locuri ascunse vederii, faceti-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveti comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeţi acolo unde posesorii de blog vor rating