Am fost alături de locotenentul Alexandru Gheorghe în momentul apărut în Piaţa Universităţii, deşi ştiam că făcuse o greşeală.Greşeala în primul rând era că venise îmbrăcat militar. A doua era că părăsise garnizoana fără aprobare, sau mai bine zis părăsise traseul şi localitatea de destinaţie raportată. A treia era că -potrivit propriilor informaţii date la cald în acea seară - inchisese telefoanele şi nu mai putea fi contactat. Cei care sunt sau au fost militari ştiu că una din obligaţiile unui militar este aceea de a fi în permanenţă disponibil dacă este nevoie de el. Acestea erau greşelile pe care eu i le-aş fi imputat iar măsurile, dacă el s-ar fi limitat la aceste fapte, ar fi fost poate maxim avertisment sau .. mustrare sau amânarea la înaintarea în grad cu un an.
Am spus dacă s-ar fi limitat la atât. Nu aş fi pus în discuţie prezenţa lui la manifestatie pentru ca nu era o manifestaţie politică şi nici faptul că era în uniformă, pentru acelaşi motiv. Toate învinuirile domnului Frăţilă din prima seară erau vax albina, nesustenabile, ca să folosesc un termen la modă.
Ei bine, ceea ce a urmat după depăşesşte o simplă greşeală sau o atitudine civică normala şi demnă de laudă. Domnul Locotenent a greşit foarte mult când :
- A început să apară în presă din ce în ce mai mult, crezând că de acum îşi poate permite orice , pentru că a devenit eroul naţiunii. La comiterea acestei greşeli a contribuit din plin presa dornică de senzaţional, care l-a tocat mărunt, l-a urmărit la fiecare pas dornică de subiecte de scandal . Tot ce i se va întâmpla de acum încolo acestui tânăr reprezintă şi contribuţia unei prese avide de senzaţional, unor moderatori care în loc să îl lase să îşi primească urecheala pentru teribilismul său just totuşi până a doua zi, l-au împins prin insistenţa lor şi lupta după senzaţional să comită greşeală după greşeală. Presa l-a pierdut şi lipsa de înţelepciune. Săracul locotenent, i se părea că a devenit omul numărul 1 al României, când de fapt era subiectul nr 2 al presei. A uitat că militarii au nişte obligaţii şi nişte restricţii vizavi de relaţiile cu presa iar el cu fiecare declaraţie dată se adânceşte în nisip, făcând dintr-o simplă greşeală, o recidivă periculoasă;
- A crezut că faima îţi aduce imunitate şi a început să sară calul, deşi nu era în sala de sport. A început să se contreze la tv cu domnul Frăţilă aşa cum fac domnii Dogaru şi Pricină. Nu ştia însă proverbul că nu-i permis măgarului, ce-i permis Cezarului. Ca civil, chiar şi rezervist, ai voie să te cerţi şi cu Obama la tv, ca militar activ însă îţi depăşeşti atribuţiunile, competenţa şi drepturile;
- A contactat fără să cunoască şi să bănuiască implicaţiile, unele persoane care credea că îl vor proteja, iar acele persoane în loc să îl protejeze au făcut caz în public de contactele stabilite, inventând din dorinţa de a epata date neadevărate, compromiţându-l. Doamne, ce greşeală. Cel ce jura să îl apere i-a săpat groapa. Păcat de acest tânăr care avea cel puţin curaj şi demnitate. Nu a avut suficientă înţelepciune. E pe undeva scuzabil, este prea tânăr. Oare o fi învăţat ceva ?
- A crezut că dacă a marcat un gol în prima seară, are victoria asigurată şi s-a apucat de mingicăreli. Ba că vrea ca armata să organizeze alegerile, ba că vrea ca regele să vină să preia conducerea tării, ba că cere desfiinţarea parlamentului, ba că vrea stare de urgenţă, chestii pe care el ca persoană are voie să le gândească, are voie şi să le discute cu prieteni, cu familia, cu vecinii, cu cine vrea el. Libertatea de gândire şi exprimare sunt garantate şi chiar se aplică această libertate, cu riscurile aferente pentru cel ce profită de ea. Dar domnul locotenent Alexandru Anghel nu are voie să vină cu astfel de propuneri nici în faţa comandantului şi nici a presei pentru că acestea sunt activităţi politice la care legea nu îi dă dreptul iar dacă insistă şi le mai şi propagă între militari seamănă a ceva ce nu cred că ar vrea să creadă cineva că s-ar fi gândit. Din acest moment tânărul locotenent a intrat pe o pantă care îl duce nu la avertisment, nu la mustrare ci la multe întrebări la care nu ştiu cum va răspunde. Deja problema depăşeşte până şi consiliul de judecată.
Acuma, după ce a fost scuturat de Ciutacu se pare că tânăra speranţă a realizat că a cam dat-o în bară şi a încercat să dea înapoi, să spună că nu mai doreşte ceea ce a spus şi nu va mai spune, dar faptul e consumat, porumbelul a zburat de acum Dumnezeu cu mila. Păcat, dacă s-ar fi limitat la acea ieşire din prima sear[, ar fi fost ceva cu adevărat frumos. Lipsa de experienţă aş vrea să cred, nu sfaturi date de persoane cârlionţate, din păcate au schimbat totul într-un spectacol nedorit şi cu urmări mult mai grave decât credea cel care a înfierbântat o seară şi a dezamăgit serile următoare.
Sper ca măcar acum să înţeleagă că el de acum trebuie să lase disputele televizate, trebuie să citească foarte bine regulamentele militare şi să lase fumurile. Nici Băsescu nu e lipsit de gafe, dar el cel puţin are serviciile secrete la picioarele lui. Copilul le poate avea pe cap.
Şi totuşi. Armata este armată.
RăspundețiȘtergereCu reguli stricte. care, volens - nolens, trebuie respectate.
Dacă vrei să ai opinii proprii treci în rezervă şi ai tot dreptul.
Mă întreb ce s-ar îmtâmpla într-o bătălie în care fiecare hotărăşte ce ordine să respecte şi pe care să le încalce...
Şi totuşi. Armata e armată.
Dacă eu, doar soţie de ofiţer, am învăţat şi am acceptat această lecţie, cum ar putea un ofiţer activ să o uite!?
Şi totuşi. Armata e armată.
Doamana Cristiana
ȘtergereAveti dreptate, armata e armata, dar:
1. Chiar daca sunt in armata si au unele restrictii,orivatiuni ;i drepturi suspendate, MILITARII AU TOTUSI VOIE SA GANDEASCA. Cel putin legal.Deci au dreptul la opinii, indiferent de natura lor, iar faptul ca au dreptul de vot, dupa cum ii spuneam si domnului Buzuc, arata ca au dreptul si va opinie politica, dar nu exprimata in public. Deci militarii au voie sa gandeasca si sa creada orice , au dreptul la opinii proprii, numai ca cele politice nu au voie sa si le expuna in public sau sa faca propaganda unui partid sau altul sau sa participe la activitati declarate politice. Armata nu este o vita care trebuie doar sa puna capul in jug si care nu are voie sa gandeasca sau sa aibe opinii.
2. Armata chiar daca este supusa unor rigori stricte, militarii in speta , trebuie sa execute ordinele, dar exista chiar si pentru ei posibilitatea atat pe timp de pace cat si de razboi de a refuza executarea unui ordin , fara a fi pedepsiti, si anume atunci cand ordinul este ilegal sau impotriva unor conventii internationale la care Romania este semnatara. Deci si militarii au dreptul la opinie si chiar sa refuze un ordin , daca acesta este ilegal.
VEDETI DECI DOAMNA , CA SI MILITARII SI ARMATA DECI CHIAR DACA E ARMATA ARE DREPTUL LA OPINIE SI JUDECATA PROPRIE.
Sărut mâna, Cristiana! Ai dreptate când spui că sunt reguli care trebuie respectate în armată. Numai că,acestea trebuie respectate, pe toate palierele ierarhiei militare. Dacă un ordin încalcă regulile, cel care ar trebui să-l execute, se poate abţine. În război este altceva. Acolo, (Doamne fereşte!) valorile se cern imediat şi rămân la comandă doar militarii capabili de sacrificiu personal necondiţionat. E o concluzie la care am ajuns după experienţa "luptei cu teroriştii", din decembrie 1989, când, deşi căpitan, cei care-mi ascultau ordinele, mă apelau tov. colonel. Nu m-a "certat" nimeni că transmiteam ordine în acele vremuri tulburi.Unii colegi îmi spuneau că sunt nebun pentru că mă expun dar, de când am preluat eu comanda, în acea arie de responsabilitate n-a mai murit niciun om.
ȘtergereAm o descriere a unei situaţii penibile, care era să mă coste cariera militară. Pentru că m-a ajutat să ies din acea situaţie, îi voi fi mereu profund recunoscător generalului Stanculescu. Dumnezeu să-i dea sănătate! Iată link-ul:
http://victorvis55.blogspot.com/2011/05/consecintele-luptei-cu-rautatea-si.html
Este logic că vorbeam despre exprimarea opiniilor politice in public. Public şi-a exprimat domnul locotenent ideile. Mai mult. A facut-o chiar în piaţa publică.
ȘtergerePrin urmare, nu am greşit cu nimic.
Armata este totuşi armată.
si totusi ...
Ștergereacuala structura nu este o armata normala . vad ca schimbarea opiniei stapanului inseamna si schimbarea opiniei tuturor supusilor .
nimeni nu discuta despre ce a spus acest ofiter , referitor la promovarea ofiterilor . "antenele" , alaturi de "adevarul" , l-au tocat marunt .
opiniile lui ciudate , dar de inteles in actuala situatie , au fost exprimate intr-o discutie privata ( confidentiala ), intre el si comanda unitatii sau comisia de cercetare . in baza carei legi , aceste opinii , au fost facute publice si prezentate drept cerinte ale locotenentului ?
vad ca uitati repede democratia . fara onoare sunt cei care au facut public continutul discutiilor , repet , private ( confidentiale ) .
in fapt , semanati foarte mult cu basescu , nu acceptati decat opiniile pe care le controlati .
sunt convins , multi oameni au considerat si gestul dumneavoastra exagerat . ati facut acelasi lucru , ati profitat de imagine pentru a va putea exprima opiniile la TV . de ce il condamnati ?
nu ati fost la fel de vehementi cu oprea . si cele spuse de el puteau fi spuse si de ofiterii in rezerva ( SCMD , dogaru , voiculescu ) . nu au fost spuse ! si , din pacate , sunt adevarate . si, au fost facute , cand armata , care trebuia sa ramana totusi armata , era condusa de dobritoi , popesti , chelari , badalani ... ei , care erau mai experimentati si mai "ofiteri" decat tanarul in discutie , nu stiau ca , armata , este totusi armata ?
tupak amaru
Tupak Amaru
ȘtergereSi totusi :
1. Aici nu l-a judecat nimeni pe locotenent, doar am analizat greselile pe care le-a facut, in ssperamnta ca poate cineva cunoscut va citi si i le va arata.
2.Ceea ce fac cei din conducerea ministerului si a unitatii, se stie , si si el stia de vreme ce s-a simtit nevoit sa ia atitudine, iar faptul ca s-a lasat antrenat in discutii fara sa se acopere, dovedesc ca a mai facut o greseala.
3. La cine faceti referire camd spuneti ca "si gestul dumneavoastra este exagerat, ati facut acelasi lucru, ati profitat de imagine pentru a va exprima opiniile la tv. " La mine ? Sper ca ati glumit.
4.Nu e singurul care a sesizat ce se intampla cu armata romana, personal am trimis o scrisoare domnului Oprea , semnata , scrisoare care i-a fost inmanata oficial de un senator membru al comisiei de aparare a senatului si sa stii ca este destul de vehementa , chiar daca nu contine toate aspectel problemele prin care trece armata. Aveti mai jos linkul care va va duce la aceasta scrisoare trimisa in februarie 2010. Si dupa ea au mai urmat doua .
http://scmdfiliala1craiova.blogspot.com/2010/02/scrisoare-deschisa-ministrului-apararii.html
am raspuns cui a semnat . fara sa acuz pe nimeni . daca semnatura este a altei persoane , nu-i vina mea .
Ștergereideea era ca nu poti condamna pe cineva pentru faptul ca trage un semnal de alarma sau pentru ideile exprimate .
rastalmacirea cuvintelor , rostite de unii , este obicei vechi , la noi .
tupak amaru
Nu am inteles daca va refereati la articol sau la comentariu.
ȘtergereSunt de acord ca nu poti condamna pe cineva pentru ca trage un semnal de alarma sau exprima o idee. Dar depinde de cine este, modul in care o face si implicatiile. Eu vorbeam strict de incalcarea unor legi si regulamente, nu de exprimarea opiniilor. Chiar am remarcat faptul ca fiecare cetatean are dreptul la opinie.
cand un presedinte de stat pierde sprijinul serviciilor secrete inseamna ca este un om slab. ehh, nu stiu daca ati scris articolul asta fiindca disputa noastra de pe celalat blog va deschis si alte unghiuri ale situatiei (''cine nu gandeste ca mine nu ma jigneste ma completeaza'')dar ati revenit scritorul pe care l-am cunoscut. anti basescu, anti guvernamental, dar echilibrat
RăspundețiȘtergereMarius,
ȘtergereDragul meu, la primele noastre dispute vizavi de gestul locotenentului, era vorba doar despre ceea ce a facut in seara aceea. Si acuma cred si am subliniat si aici ca ceea ce a facut in prima seara nu este ceva prea grav. Din pacate declaratiile si faptele lui dupa acel moment au schimbat total situatia lui iar el a depasit deja litera legii, nu numai a unor regulamente de ordine interioara. Nu sunt nici orb si nici prost sa nu realizez asta si sunt destul de obiectiv sa o recunosc.
da dar eu pana si trimit primul coment vazusem si doleantele chiar in ziua veche
ȘtergereEu nu. Mea Culpa !Dar la data aparitiei primului articol al meu, nu facuse inca declaratiile alea prostesti.
ȘtergereSalut, Marine! Eu zic să nu-l judecăm prea aspru pe tânărul locotenent. Faptul că şi-a retras afirmaţiile iniţiale, după ce Sorin Roşca Stănescu i-a spus "verde-n faţă", că greşeşte, dovedeşte că e de bună credinţă. Trebuie sprijinit moral în continuare, atât de către colegii lui activi, cât şi de noi, rezerviştii. Hai s-o facem, că nu ne costă nimic!
RăspundețiȘtergereVictoras, eu nu il judec . Din pacate , altii o sa il judece . Eu am spus doar ce greseli a facut, greseli care o sa il coste. FAPTUL CA SI-A RETRAS CUVINTELE NU SCADE CU NIMIC DIN GRAVITATEA VORBELOR SI FAPTELOR SALE . Este treaba lui, dar si-a cam pus latul la gat. eu asta spuneam . Daca a fi numai din prostia lui de copil, ar fi ok .Isi poate reveni, dar sa nu fie invatat prost de altii . Asta ar fi mai grav .
Ștergerepentru el. Ca in ceea ce priveste impactul, daca observi, deja a treut. Si din pacae a reusit singur sa anuleze tot ce fusese frumos in gestul lui .
Poate fi într-adevăr prost "învăţat". Nu cred că "băieţii", ştii tu despre cine vorbesc, nu au trecut imediat la "măsuri specifice". Se vede, nu?
ȘtergereNu stiu. Nimic nu e imposibil, si ar fi pacat. Este un tanar cu intentii bune , sper, dar luat de val .
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
ȘtergereSa nu aruncam cu pietre!Cind altii au bagat mina adinc....in buzunarul militarilor,sacrificindu-le munca lor si a familiilor,cind au primit onoruri militare,beneficii si stele nemeritate,ce fel de regulamente au aplicat?!Tinarul ofiter cred eu....,a sugerat ca se poate institui o democratie clara,limpede ,cu ajutorul armatei.A spus clar intr-o luna de zile..., se pot organiza ALEGERI ANTICIPATE si armata sa vegheze la procesul democratic,adica sa nu fie fraudate aceste alegeri,asa cum au fost de 22 de ani incoace.Nu trageti in simboluri,asa cum bine spunea un alt bloger pe siteul sau.Ce fac acum fostii si actualii militari?!Daca sunt sinceri cu ei...cu trecutul si actualul sistem, sa spuna de cite ori si in cite ipostaze, nu au gindit macar.....,asa cum a gindit si chiar a actionat acest tinar idealist Lt.Alexandru Gheorghe!!:))) O zi linistita va doresc!
ȘtergereDoamna draga,
Ștergere1.Nu am aruncat cu pietre. Am spus doar ce greseli a facut si sper sa nu mai faca .
2. propunerea domnului locotemnent schiopapta in cateva locuri :
a) este o problema politica. Daca voia sa o spuna o putea spune in cadru privat, sau ruga pe altcineva sa ia subiectul in discuti sau o impartasea unui parlamentar din circumscriptia sa , avea acest drept. Forma in care a facut-o nu e cea corecta.
b)Ca militar nu poate propune preluarea puterii de catre armata , asta ar insemna insurectie armata sau lovitura de stat militara.Nici macar pentru o zi. Punct!
c)Deocamdata acest stat este republica parlamentara. Revenirea la Monarhie este deja o problema politica , nu e o noutate, dar tocmai pentru ca nu este o noutate ,nu trebuia sa o spuna , pentru ca NU ARE VOIE SA FACA PROPAGANDA POLITICA, ORI CEEA CE A SPUS EL ESTE PROPAGANDA IN FAVOAREA MONARHIEI CA FORMA DE ORGANIZARE POLITICO-SOCIALA.
d)Armata, chiar daca va prelua sau i se va da sa zicem puterea, si va organiza alegerile,cu actuala conducere , cu Oprea in frunte, nu va rezolva nimic. Deci ... inutila propunerea. Iar schimbarea ministrului nu sta nici in puterea nici in atributiunile, nici in drepturile sale.
Deci doamna draga, de asta spun eu ca a gresit.
Ca timp, o luna de zile este prea scurt pentru alegeri.
4. Ce au facut si fac afostii si actualii militari? Sincer, fiecare face ce a facut tota viata. Cine a tinut capul plecat, cu capul plecat sta si acuma. Cine a luat atitudine, ia si acuma. Numai ca pentru cei activi mai exista niste legi care ii cam leaga de maini. Dar pot chema pe seful armatei la o adunare fara tematica si sa ii impartasesca punctele de vedere vizavi de modul in care se fac promovarile, avansarile, inzestrarea, dotarea, instruirea, salarizarea, pregatirea, accederea in randul armatei, etc. ASTA O POT FACE , DAR NUMAI CEI CARE AU COLOANA VERTEBRALA. Asta am inteles ca a facut si tanarul,locotenent si pentru asta merita felicitat. Dar a depasit masura. Eu asta spuneam aici.
Sunt de acord cu " cel " ce a spus sa nu tragem in simboluri. Dar ma doare cand simbolurile se transforma singure in esecuri.
Multumesc d-le Neacsu!Eu am spus in general "sa nu aruncam cu pietre",ca am nimerit postarea dupa dvs.imi cer scuze!:)))Sunt sigura ca in acesta problema....,nu se va sti adevarul pur niciodata.Adevarul tot timpul este la mijloc.Fiecare in viata noastra am trecut prin diverse momente, mai bune sau mai putin bune,insa fiecare a avut parte de comentatori pro si contra(poate de multe ori se gasesc comentatori mai mult contra,indiferent ca acea situatie poate ca este benefica multora).Cu siguranta ca acei care sunt "judecatorii" acestei situatii....,vor scoate in evidenta doar partile favorabile lor si nu vor fi in favoarea acestui tinar.Nu il cunosc decit de la televizor,dar m-am regasit in tineretea si idealismul lui.Intr-o societate in care albul este negru,greu de spus cine detine adevarul.Fie ca divinitatea sa-si aduca aportul ei pentru fiecare. O seara linistita!
ȘtergereDoamna, credeam ca va referiti la mine . Nu arunci cu pietre. Sa cum spunea cinecva candva , "de mult nu mai trag cu prastia-n vrabii ". Eu nu l-am judecat , m-am straduit sa analizez , sa vad unde a gresit in speranta ca cineva de langa el va citi si ii va spune . Am postat si pe paginile de facebook, dar a fost scoasa. Se pare ca administratorul nu accepta si partile mai putin placute . Ca si deputatii. Nici eu nu il cunosc, dar privindu-l, in prima seara m-am revazut. Si eu mi-am permis sa am opinii personale si slava domnului, nu am fost dat afara din armata . Cei cu care m-am contrat fie au inteles ca am dreptate, fie au fost prea lasi sa continue luptaDar nu am facut greselile lui. In fine , inca odata spun , sper din tot sufletul sa nu fi fost invatat sau impins de altii .Ar fi trist. Sper sa devina mai intelept .
Ștergerede la varu!
RăspundețiȘtergereSunt stupefiat marine. Copilul a cazut in plasa securisto-jurnalistica a Antenei 3. Am spus prietenilor, dupa o zi de la eveniment, CA LOCOTENENTUL "O IA IN MANA' ...DACA NU RUPE IMEDIAT ORICE LEGATURA CU MEDIA. ANTENA 3 'LUCREAZA' IN MOD 'COLEGIAL' CU FRATILA. Tu nu ai vazut ca i se da imediat cuvantul la orice prostie? "Baietii" s-au sesizar ca e "groasa ' daca baiatul atrage dupa el si pe altii. Lipsa de experienta 'l-a dus pe topoganul aranjamentelor politico-securiste' EU SUNT SIGUR CA NICI PRIN CAP NU IA- VENIT SA SPUNA CA armata trebuie sa dea lovitura militara sau de dictatura militara. AI VAZUT CUM S-AU ARUNCAT LA EL ,CA ULII ...SA STRIGE CA EI 'DEMOCRATII' NU AU NEVOIE DE DICTATURA CI DE ACEEASI SITUATIE DE DEGRINGOLADA IN CARE SE POATE FURA LINISTIT. Imi pare rau ca acum vreo 2 zile l-am vazut dar nu am putut vorbi cu el ,pentru ca avea "coada' .Poate ca ii puteam spune "ca e prea mic pentru un razboi atat de mare" Toti il vor lasa iar ANTENELE CARE L-AU ATRAS VOR SAVURA DIN 'LESUL' SARACULUI LOCOTENENT ROMAN ,CARE A INCERCAT SA FACA CEVA. SFATURILE AU FOST PROASTE SI A FOST LASAT ATARNAT IN NEMERNICIA UNORA CARE LE PLACE SA CALCE PE CADAVRE. PA MARINE!
Din pacate asa e ..
Ștergere