Vineri, 02.03. 2012, la Craiova sindicaliştii militari avură două evenimente într-o zi. Primul legat de bucătăria internă, o reuniune a conducerilor mai multor filiale din Oltenia şi Bucureşti, despre care voi face vorbire în alt material pe blog doar, şi a doua activitate, o întâlnire a conducerii acestor filiale cu reprezentanţi ai USL. Din partea USL au participat reprezentanţi locali şi din conducerea centrală a tuturor celor 3 partide, printre care amintesc pe domnii Dobriţoiu Corneliu,Mihai Voicu, Mario Oprea, Ionuţ Stroe, din partea PNL, Olguţa Vasilescu, Mihai Fifor- gazda evenimentului, din partea PSD şi domnul Pâlşoiu Ionel din partea PC, dar şi alti reprezentanţi.
De la început trebuie să remarc slaba participare a presei la această activitate, deşi fuseseră înştiinţaţi şi informaţi din timp toţi reprezentanţii canalelor tv. O singură televiziune locală a fost prezentă. E adevărat, evenimentul nu era ceva extraordinar, dar ţinând cont că la el participa printre altele şi –poate – viitorul primar al Craiovei, poate merita un pic de atenţie. Am căutat timp de două zile prin presă să văd ce s-a întâmplat prin Craiova sau judeţele oltene extraordinar, pe unde a fost cutremur, pe unde a curs sânge, cine s-a mai tâiat, cine a mai violat pe cine, vre-un nou Vişan a aspirat piaţa media însetată de senzaţional, care să justifice absenţa presei , dar nu am găsit nimic şi atunci nu îmi pot explica absenţa acesteia . Dar asta e media, dacă o rromancă îşi ridica fustele în faţa Luncii, erau toate canalele de televiziune cu camerele să îi numere negii de pe picioare.
Trecând la evenimentul în sine, poate absenţa presei ( chiar şi postul prezent, a luat două – trei interviuri afară din sală şi dus a fost) a făcut ca activitatea să fie mai fructuoasă, datorită lipsei de inhibiţii şi” liberalizării” discuţiilor.S-a discutat lejer, informal, fără promisiuni electorale, concret . S-a exprimat părerea unanimă că actuala putere nu mai este dorită, că militarii, cel puţin cei în rezervă în marea majoritate nu vor sprijini partidele aflate la guvernare la această oră, dar că doresc nişte garanţii, nu numai la nivel declarativ din partea opoziţiei şi că e nevoie de primenirea clasei politice şi o selectare atentă a celor ce vor reprezenta USL –ul la viitoarele alegeri. Experienţa Meleşcanu a arătat că e nevoie de o privire mai atentă în
interiorul USL şi o selecţie adevărată, altfel surprizele pot continua. Dar dacă selecţia viitorilor aleşi se va face pe bază de contribuţie financiară, atunci tot pe contribuţie financiară vor rămăne fără ei pentru că oamenii vor pleca acolo unde li se va garanta sau suplimenta recuperarea pierderilor în cel mai scurt timp, plus câştigul aferent.
interiorul USL şi o selecţie adevărată, altfel surprizele pot continua. Dar dacă selecţia viitorilor aleşi se va face pe bază de contribuţie financiară, atunci tot pe contribuţie financiară vor rămăne fără ei pentru că oamenii vor pleca acolo unde li se va garanta sau suplimenta recuperarea pierderilor în cel mai scurt timp, plus câştigul aferent.
Doamna Olguţa Vasilescu a confirmat faptul că în sfârşit conducerea judeţeană a PSD a decis semnarea protocolului cu filiala Dolj a SCMD, fapt ce va avea loc cât mai curând. Dânsa a mai menţionat faptul că pe plan local, ca şi candidat al USL din partea PSD la funcţia de primar al Craiovei, se luptă cu o mentalitate păguboasă care este foarte greu de scos din mintea oamenilor, se luptă cu concepţia “lasă mă, că o fi furat el, dar uite că a şi făcut ceva”. Bineînţeles, făcea referire la părerea oamenilor vizavi de primarul penal - fost PSD, PDL, actualmente UNPR- Antonie Solomon. Întrebarea pe care şi-o punea doamna Vasilescu, era cat de jos trebuie să fi coborât standardul moral al alegătorului, ca să poată accepta măcar ca şi candidat un om cu dosar penal, dar să îl şi mai aleagă? Aici vor răspunde craiovenii când vor merge la vot.
Vizavi de candidatura doamnei Olguţa Vasilescu, personal recunosc că am avut reţineri. Credeam că ar fi mai nimerit domnul Zgonea, mai ales în lupta cu Solomon, un candidat care nu îşi va menaja adversarii politici şi toţi oltenii ştiu ce poate ieşi din gura domnului Solomon, părintele Parcului din faţa Luncii. După ce am văzut-o personal şi am ascultat-o vorbind liber, încep să reevaluez şansele şi admit că acestea sunt reale. Este posibil ca unul din elementele cu care poate lua faţa lui Solomon, şi chiar mări şansele faţă de domnul Zgonea, este faptul că e femeie iar românii, oltenii, dornici de schimbare , să spună “Hai măi, să o vedem şi pe-asta, o femeie primar! “ Este evident faptul că nu acesta este sau trebuie să fie motivul principal al alegerii, dar nu este exclus ca acest mod de a gândi să îi determine exact pe cei încă nehotărâţi, pe cei sătui de actuala clasă politică, pe cetăţenii “turmentaţi“ iar coana Zoiţica să fie cea care să le sucească capetele şi hotărâ opţiunile. Este clar că alegerile vor fi câştigate de cei care vor reuşi să atragă cât mai mult electorat din “no man’s land“ adică din zona celor ce nu au participat la vot la ultimele alegeri, nu au opţiuni sau simpatii politice, sau sunt sătui de minciuni şi nici acum nu s-ar îngrămădi la vot. Din spirit de frondă măcar, ar fi posibil ca acest electorat să se orienteze către coana Zoiţica, mai ales că „e damă bună” în sensul că nu figurează în evidenţe cu bube.
Atunci când mergi la vot cu ideea „lasă mă, ca a mai şi făcut ceva”, poţi merge şi cu „hai s- o vedem şi p-asta” .
Acum dacă tot suntem la capitolul Zoiţica, nu pot să nu amintesc şi o ciudăţenie. La activitate trebuia să participe, sau fuseseră invitaţi şi domnii Prioteasa preşedintele C.J. Dolj şi domnul Zgonea. Că nu au venit, poate fi explicat, dar ce nu îmi explic eu, este de ce au apărut prin cutiile poştale ale craiovenilor “felicitări“ de primăvară cu numele celor doi siamezi, când s-a stabilit la nivel partid şi coaliţie, că doamna Olguţa Vasilescu este candidata USL la funcţia de primar al Craiovei. Ce fac cei doi domni, joacă Tărăselul? Nu e joc bărbătesc !
Se pare că atât în cadrul USL cât şi în interiorul partidelor, există coloane, nemulţumiri, nemulţumiţi, frustraţi care chiar dacă nu pun piedici, măcar nu trag la căruţa comună, slăbind astfel forţa de tracţiune a partidelor. Cu astfel de manifestări , USL nu îşi întăreşte şansele, iar dacă va câştiga alegerile , le va câştiga mai mult datorită nemulţumirii românilor faţă de Băsescu, decât activităţii sau luptei opoziţiei. Aşa se explică şi creşterea în sondaje a PP. Îmi este groază să mă gândesc la reacţia oamenilor care vor vota cu PP-DD, în momentul când acesta va da pe faţă înţelegerea cu UNPR şi Băsescu. Cred că abia atunci vom vedea românii ieşiţi în stradă cu adevărat. Numai că atunci va fi prea târziu pentru toate partidele să mai poată face ceva.
Până atunci Opoziţia trebuie să arate ceva românilor, altceva în afară de trădări şi jocuri de culise.
În ceea ce priveşte evenimentul la care am participat cred că a fost unul reuşit, pentru că s-a discutat liber şi s-a spus lucrurilor pe nume, a fost o şedinţă de lucru, nu una electorală.
Şi la final, pentru a arăta domnilor Zgonea şi Prioteasa că am avut dreptate, urmăriţi pe acest clip cum se joacă Tărăşelul şi spuneţi şi dumneavoastră dacă este perfect bărbătesc. Mă întreb dacă nu cumva domnul Zgonea o fi crezut că îl joaca cu o preoteasă, şi nu cu domnul Prioteasa, care e bărbat din câte se ştie.
Salut, marine! Cu cine ţii, cu Mao sau cu Tzao?
RăspundețiȘtergereMi-a plăcut muzica dansului.
Da, e un joc tare frumos. Si inca aici melodia nu e cea mai reusita varianta. Cauta pe net si ai sa vezi ca e chiar frumoasa.
RăspundețiȘtergereMă duc să văd.
Ștergere