Despre justiţia lui Băsescu s-a vorbit şi se va vorbi până nu va mai şti nimeni despre ce vorbeşte. Că justiţia ca instituţie a fost condusă dirijată, asmuţită , direcţionată de Băsescu, toată lumea ştie, dar nu există dovezi. Ca şi în cazul corupţiei fără corupţi, a evaziunii fiscale fără evazionişti, a crimelor fără cadavre, gen Elodia , a furturilor fără hoţi. Pe posturile tv au ieşit în ultimii ani să acopere imaginea justiţiei lui Băsescu toţi popovicii, canacheii, vişanii, macoveicile şi alţi sanitari care mai de care mai gălăgios şi mai vehement. Când a fost cazul, când era nevoie, mai era trântit câte un dosar prin presă despre câte un corupt, de fiecare dată atunci când se anunţa câte o vizită europeană din sau către afară, care să se arate cât de independentă este justiţia lui Băsescu şi cât de mult se luptă ea cu corupţia. La fiecare vizită, Băsescu se lăuda cu ce a făcut el, cum s-a luptat cu corupţia şi cu am mai pus de un dosar al câte unui corupt. Europa aplauda în delir, raportul pe justiţie înflorea şi lumea îl lăuda pe Băsescu pentru faptele de vitejie. Curios, nimeni nu s-a întrebat atunci cine erau cei cu dosare şi ce s-a întâmplat până la urmă cu ei şi cu procesele lor dar mai ales DE CE SE LAUDĂ BĂSESCU CU ACELE DOSARE, DE CE SE LAUDĂ CĂ EL ESTE CEL CARE STÂRPEŞTE CORUPŢIA, CÂND ACESTE ACTIVITĂŢI APARŢINEAU JUSTIŢIEI , care era independentă şi în mod logic şi normal NU AR FI TREBUIT SĂ AIBĂ NICI O LEGĂTURĂ CU BĂSESCU. Ciudat, Atunci când Băsescu se lăuda pe toate posturile tv din ţară şi din afară că a băgat în puşcărie sau a trimis în faţa justiţiei nu ştiu câte dosare NIMENI DIN EUROPA , NICI BAROSSO, NICI MERKEL , nu s-au opărit şi nu l-au întrebat pe Băsescu CE AMESTEC ARE EL ÎN TOATĂ TREABA AIA CU DOSARELE ŞI DE CE SE LAUDĂ PERSONAL , atâta vreme cât justiţia era independentă şi lucra indiferent de cine era la putere sau cine era preşedinte. Li se părea oare normal ca preşedintele să conducă activitatea justiţiei? Atunci nu mai era un atac asupra instituţiilor statului şi constituţiei ? Sau când Băsescu spunea că indiferent ce va stabili CCR el nu va da bani că nu are de unde, atunci nu mai plângea nimeni pe umerii bietei Românii aflate pe marginea prăpastiei ?
Să mă ierte Dumnezeu dar ce dracu crede Europa asta că face cu Românii, joacă ping-pong după cum i se năzăreşte ? Domnii din UE ca şi cei din PDL , ca şi domnul Băsescu ar trebuie să aleagă una din două:
1. Ori Băsescu a condus toate activităţile justiţiei şi laudele lui cu privire la lupta anticorupţie aveau un substrat real în sensul că dosarele erau făcute la indicaţiile şi ordinul lui, iar în acest caz justiţia nu a fost independentă, Băsescu a încălcat principiul separării puterilor în stat deci suspendarea sa a fost şi este justă, iar reacţia barossanilor europeni sunt de fapt încercări de a salva pielea lui Băsescu şi nicidecum democraţia în România;
2. Ori Băsescu nu a avut nici un amestec în justiţie, justiţia a fost TOTAL independentă şi şi-a văzut de mersul ei, indiferentă la cine a fost, este, sau va fi la putere.
În cazul doi se pune întrebarea atunci, de ce a luat foc don Barroso când justiţia era ok şi nu o deranja nimeni? Mai ales, de ce încerca domnia sa să se amestece în treburile interne ale justiţiei, spunând, cerând, ordonând să nu fie schimbaţi oamenii care trebuiau schimbaţi pentru că le venise sorocul legal şi constituţional ? NU CUMVA INTERVENŢIA DOMNIEI SALE ESTE NECONSTITUŢIONALĂ ŞI ÎN AFARA LEGII? Domnii Ponta şi Antonescu ar fi trebuit să îi răspundă şi lui şi doamnei Merkel că schimbarea domnului Morar şi a doamnei Kovesi sunt legale, constituţionale şi o prelungire a mandatelor lor ar ridica un mare semn de întrebare vizavi de respectarea legilor şi a Constituţiei în România. Aşa ar fi răspuns un om care se ştie curat şi care respectă legile ţării şi principiile europene de drept, şi nu cererile unor oameni care urmăresc alte interese decât cele ale dreptului comunitar.
Cât de independentă a fost s-a văzut după dosarele lui Vântu, Voiculescu şi Diaconescu, după ce Băsescu a spus că va lupta împotriva mogulilor. Cât de independente sunt justiţia şi serviciile secrete s-a văzut după ce Băsescu a inclus presa ca fiind una din ameninţările la adresa siguranţei naţionale. Această ameninţare nu a fost menţionată aşa în dorul lelii, ea a dat posibilitaea serviciilor secrete să ceară interceptarea telefoanelor şi urmărirea informativă a tuturor celor din presă iar judecătorilor să îşi dea acordul pentru aceste urmăriri şi interceptări, fără alte dovezi sau probe. Decizia CSAT era suficientă pentru a pune sub ascultare orice om sau patron de presă.
Sunt unii care vor spune că da, Băsescu nu s-a implicat în mod direct în afacerile justiţiei, justiţia a fost independentă, dar Băsescu are marele merit de a fi ales oamenii care să o conducă. Pardon ? Cu ce drept? Oricum ar da-o apărătorii justiţiei lui Băsescu, tot prost cade. Aş vrea să văd o emisiune cu madam Macovei, care să explice care este meritul lui Băsescu în justiţie. Să spună domnia sa cu guriţa ei cea mare dacă justiţia este independentă, dacă lucrează singură, şi dacă da, ce o face să creadă că fără Băsescu nu ar mai merge la fel . Dar să vină cu dovezi, juridic, , nu cu bănuieli, că aşa crede ea, că are ea semnale, că i-a spus ei o păsărică, poate cea care îi place lui Băsescu. Cu dovezi şi argumente, să spună doamna procuror Macovei cum a funcţionat justiţia lui Băsescu, ce rol a avut acesta în actul de justiţie şi de ce fără el nu vom mai avea justiţie. Cine o cheamă la apel ?
Din punctul meu de vedere Justitia din judetul Olt si Dolj a devenit o latrina in care s-au strans si solidarizat impotriva firii umane, impotriva tuturor valorilor lumii civilizate si impotriva statului de drept, cele mai rapace, hidoase, infioratoare si dezgustatoare mutatii ale speciei umane in general si ale natiunii romane in special. Tribunalul Olt si Curtea de Apel Craiova au fost transformate în BAZARE în care se vând la tarabă sentinţe judecătoreşti pentru Alro Slatina, judecatorii afisind o totala indiferenta in fata dreptatii, fara a avea puterea de a se desface de prejudecatile care le intuneca vederea. La Tribunalul Olt si Curtea de Apel Craiova este fabrica de infractori in roba, pentru a apara infractorii care fura si jefuesc aceasta tara. Judecatorii acestor instante au un comportament antisocial, nu respecta nici o lege, fapt confirmat de Hotararile judecatoresti definitive si irevocabile date pana acum de acestea pentru a favoriza infractorii de la Alro Slatina avand in spate complicitatea oamenilor politici si SPAGA. Toata debandada din societatea romanesca se datoreaza in special nefunctionarii institutiilor statului cauzata de coruptia din politie, parchet si justitie. Romania este capusata, pana la varf, de oamenii obedienti, de infractori in roba. Corupţia este un cancer care a ucis sistemul judiciar şi ideea de dreptate. Justitia dragi tovarasi se face la ordin, santaj si SPAGA. Iata cateva dosare in care INFRACTORI de la Alro Slatina sunt aparati de 0ameni legii:
RăspundețiȘtergereDOSAR NR. 3891/104/2008; DOSAR NR. 3228/104/2008; DOSAR NR. 3890/104/2008; DOSAR NR. 3193/104/2008; DOSAR NR. 3971/104/2009; DOSAR NR. 5412/104/2008; DOSAR NR. 1459/54/2009; DOSAR NR. 3755/104/2008; DOSAR NR. 869/104/2010; DOSAR NR. 1337/104/2009; DOSAR NR. 132/104/2009; DOSAR NR. 447/104/2009; DOSAR NR. 227/104/2010; DOSAR NR. 1459/54/2009; DOSAR NR. 932/P/2010; DOSAR NR. 2091/104/2012; DOSAR NR. 665/104/2012; DOSAR NR. 2370/104/2011; DOSAR NR. 734/104/2011; DOSAR NR. 1815/54/2011; DOSAR NR. 1723/104/2010; DOSAR NR. 5214/311/2011; DOSAR NR. 267/311/2011; DOSAR NR. 13.804/311/2010; DOSAR NR. 6978/311/2010; DOSAR NR. 4018/311/2011; DOSAR NR. 5059/P/2009; DOSAR NR. 663/II/2/3011; DOSAR NR. 1334/311/2011; DOSAR NR. 147/P/2011; DOSAR NR. 285/VIII/1/2011; DOSAR NR. 5049/104/2008; DOSAR NR. 531/VIII/1/2010; DOSAR NR. 1893/VIII/1/2010; DOSAR NR. 541/VIII/1/2010; DOSAR NR. 1029/VIII/1/2010; DOSAR NR. 1881/VIII/1/2010; DOSAR NR. 1551/104/2009; DOSAR NR. 148/P/2010; DOSAR NR. 152/P/2010; DOSAR NR. 164/P/2010; DOSAR NR. 196/P/2011; DOSAR NR. 106/P/2010; DOSAR NR. 1171/P/2012; DOSAR NR. 1340/P/2010; DOSAR NR. 800/P/2011; DOSAR NR. 3177/P/2011; DOSAR NR. 1167/P/2011; DOSAR NR. 1643/P/2011; DOSAR NR. 818/P/2011; DOSAR NR. 1571/VIII/1/2011; DOSAR NR. 953/VIII/1/2011; DOSAR NR. 1721/VIII/1/2011; DOSAR NR. 1505/VIII/1/2011; DOSAR NR. 1025/VIII/1/2011.
- infractorii de la ALRO au modificat fara ca salariatii sa fie informati, peste 1.000 Contracte Individuale de Munca si au beneficiat de CAS neplatit Statului Roman;
- infractorii de la Alro si-au insusit prin inselarea salariatilor suma de 5.388.402 RONI, reprezentand 33,35 % din platile compensatorii acordate de Consiliul de Administratie in anul 2008, celor 608 salariati disponibilizati si peste 26.587.509,87 RONI , (peste 6 milioane EURO) reprezentand 33,35 % din platile compensatorii acordate de Consiliul de Administratie pentru cei peste 3.000 salariatii disponibilizati pentru a nu mai beneficia de prevederile Contractul de Protectie Sociala .