Revoluția de catifea a României

Ce se întâmplă de câteva zile încoace pe scena politică românească te duce cu gândul fără să vrei la evenimentele din 89. Pentru o parte din populație sentimentul încercat în momentul schimbării lui Roberta Anastase și apropierii de scaunul cotrocean al revoluționarilor de catifea din parlament seamănă cu cel încercat în momentul plecării lui Ceaușescu de pe acoperișul CC. Ce a urmat atunci seamănă cu ce urmează acum, declarații, apeluri disperate, neliniște, nesiguranță, speranță, teamă, entuziasm. Bineînțeles acum o parte a populației sau a guvernanților trece prin momentele prin care au trecut cei care nu voiau să se despartă de putere  în 89, fie că au fost susținători fideli, fie secretari de partid, fie foști torționari, fie securiști. O parte din ei resimt sau retrăiesc momentele, alții sunt în tabăra adversă. Din toate țările fostului sistem comunist est european, România a fost singura care nu  s-a mulțumit cu o revoluție de catifea, sau de fapt nu a fost lăsată să aibă o astfel de evoluție și a fost împinsă cu ajutor extern către o revoltă sângeroasă, cu români împușcând români, fie din greșeală fie din prostie fie pentru că așa era planul.  Atunci oameni ”de bine” făceau apeluri disperate pentru a scoate populația pe străzi pentru a apăra democrația. Același lucru îl încearcă acum Videni, Blagi și Ungureni pentru a-și lua România înapoi. România cui și pentru cine ? Unii oameni nu știu și nu au învățat să piardă și consideră ca dacă pierd ei, pierde toată lumea. Dacă  Videanu sau  Blaga  își apără trecutul, afacerile, averile, poate libertatea,  amenințate de noua putere care va dori să arate că și PDL-ul poate avea reprezentanți în ”parlamentul” de la Rahova, domnul Ungureanu  face poziție aparte, el își apără viitorul, pentru că fără Băsescu și oamenii din PDL viitorul lui este zero. Mesajul lui este diferit de al celorlalți totuși, el vrea România lui, nu pentru PDL, pentru că nu are de gând să își lege numele de un partid compromis, el încă nu s-a declarat membru PDL, doar se folosește de pedeliști pentru a se ridica pe un alt cal, cu cămașă albă, nu portocalie sau verde. Dacă ne amintim, la o adunare a PDL a avut un apel care trebuia să dea de gândit :”fiți ungurenii mei!”Trebuie să ai tupeu, sau să fii sprijinit de marele guru, ca să vii la o întrunire a unui partid și în loc să spui ”sunt cu voi, sunt al vostru” să le ceri lor să fie ei ai tăi când tu ești încă un neica nimeni. Tupeul lui Ungureanu îl depășește pe al lui Băsescu, cel care nu a îndrăznit să se uite chiorâș  la Roman decât după ce i-a luat locul. Aceeași atitudine are acest Păturică și acum când își cere România înapoi, România pe care i-o promisese Băsescu când l-a pus prim ministru și pe care o vedea la picioarele lui la alegerile din Octombrie. Dacă Băsescu pică, adio România lui Ungureanu, adio ungurieni, adio vise. Drama lui este mai mare decât a celorlalți a videnilor pentru că dacă ceilalți sunt mulți și unii speră să scape totuși și să nu fie ”bărbieriți”, el în mod sigur va pierde și va rămâne o ilustră fostă speranță. În patru ani lumea va fi uitat că România a avut un baci  ungurean.

Dar ca să ne întoarcem la Praga. Azi în afară de apelurile disperate ale celor ce își vor România înapoi, apar și unele apeluri care vor să își păstreze România așa cum e acum. Un ziarist nu prea iubit un escu din presa românească cerea liderilor USL nici mai mult nici mai puțin decât să își scoată și ei oamenii pe străzi ca să arate lumii că a lor e mai mare. Oare ce dorea acest om ? A luat locul lui Braia și a altor ”telefoniști” care în 89  ne informau că s-au otrăvit fântânile, că vin teroriștii, că este atacat sediul CC și cereau oamenilor să vină cu mic cu mare să le apere pieile? Oare nu învățăm nimic din istorie ? Cine are interesul să transforme manifestările unor perdanți disperați în bătăi de stradă, care pot degenera și face din România o nouă ”Românie ”? Oare la noi nu se poate face nimic pașnic, e nevoie de lupte de stradă ca să ne exprimăm ? Sfatul meu pentru USL este să își vadă de aspectele legale și legislative și să nu dea ocazia unor confruntări de stradă între suporterii celor două echipe pentru că jandarmii europeni vor ”aresta” tot ce mișcă. E nevoie cel mult de o singură adunare, mare și lată într-un moment cheie, pentru a face diferența, dar nu ieșiri zilnice, nu confruntări între galerii.

 Și așa madam Macovei s-a grăbit să susțină că va cere scoaterea României din Euro, când a văzut că  PDL nu mai are nici o putere. Este ciudat cât de repede se transformă la unii noțiunea de democrație. Cât timp Băsescu a deținut puteri absolute jonglând cu toate puterile statului, democrația nu a fost în pericol, totul era ok. Timp de 8 ani zi cu zi, pas cu pas s-au luat toate și lumea s-a obișnuit să i se ia, credea că asta face  parte din democrație. Datorită faptului că toate au fost luate în timp, unele aproape fără să știe opinia publică, altele menționate subțire, nimeni nu s-a sesizat sau nu s-a realizat amploarea. Acum când noua putere sau majoritate parlamentară încearcă să facă ce a făcut fosta majoritate toată lumea se sesizează și vorbește de amenințări la adresa democrației dar nu vede adevărata dimensiune a realității, faptul că timp de atâția ani a trăit sub controlul total al celuia care acuma reclamă atacul la libertate pentru că NU MAI ARE EL LIBERTATEA DE A FACE CE VREA. De fapt singura diferență între unii și alții este viteza sau perioada de timp în care se întâmplă totul. Noua majoritate parlamentară se grăbește să își acopere spatele face tot ceea ce legea și regulamentele împinse la extrem și extinse ca o praștie pot permite. Drama este rapiditatea cu care se întâmplă. Pe timpul guvernărilor Boc, pentru că Boc era preș nimeni nu și-a pus întrebarea dacă sau de ce nu merge să reprezinte el România la unele activități internaționale. Așa cum devenise obișnuință la Ministerul Apărării Naționale ca domnul Oprea să nu participe la activități externe pentru că nu știa engleză și nu prea putea să spună  altceva decât ”yes sir, no sir, tip sir!” la fel devenise obișnuință ca la nivel de stat să meargă Băsescu. Cum s-a schimbat prim ministrul și a venit unul care își cunoștea drepturile și voia să fie cu adevărat prim ministru, cum au început discuțiile și învinuirile că nu se respectă legea. Ne obișnuisem atât de mult să îl vedem pe Băsescu peste tot făcând tot și conducând tot încât acum când i se iau jucăriile una câte una, ni se pare anormal. Ce înseamnă puterea obișnuinței. În aceeași capcană a căzut și presa și opinia internațională care crede acum că dacă i se iau jucăriile lui Băsescu nu mai este democrație. Dar nu va reuși nimeni să mă convingă că atâta vreme cât puterea absolută o avea Băsescu era democratic iar acum când i se iau din pârghii și trec în partea cealaltă, nu mai e democrație. Atâta vreme cât acestea trec prin votul celor care au dreptul să decidă, poate fi interpretat oricum dar nu nedemocratic.

Iar în ceea ce privește demiterea președintelui, atâta vreme cât o va decide poporul nu văd unde este atacul la democrație. Cine se teme de vocea poporului cel care apără democrația sau cel care o încalcă?  Și se mai uită un lucru. Se vorbește la modul impersonal despre CCR, Președinție, Parlament, Guvern, sistemul juridic și orice schimbare sau contestare a unui membru al lor este interpretată ca atac la instituție. În orice țară civilizată interpretarea ar fi justificată. La noi însă datorită calității oamenilor, a modului de selecționare și numire, a valorilor morale sau simpatiilor și apartenențelor politice, nu se poate vorbi sub nici o formă de atac la democrație ci doar de o schimbare de gardă. Nu este dat jos un om imparțial sau cinstit și schimbat cu un simpatizant  de partid sau corupt, se schimbă un membru de partid cu alt membru de partid, un corupt cu alt corupt. Nu este un atac la instituțiile statului, este un atac la exponenții unui partid în cadrul acestor instituții, nu se încearcă blocarea  funcționării acestor sisteme ci blocarea accesului unui om la aceste pârghii, nu se independența acestor instituții este în pericol ci dependența acestora față de președinție sau președinte și trecerea lor fie în adevărata independență fie sub controlul majorității parlamentare. Este o bătaie între instituții, prin reprezentanții acestora, prin partidele politice, un transfer de putere care nu are nici o legătura nici cu independența acestor instituții, nici cu principii sau drepturi ale cetățenilor așa cum se insinuează, ci cu preluarea sau trecera acestora de sub o influență sub alta.  

Acest lucru este știut și de către mister Gitenstein care vorbește despre instituțiile  României de parcă nu  ar ști în ce țară face pe moralistul  și de madam Macovei care sper să nu uite ce e aia greblă după ce i se termină mandatul european , și de nu știu care reprezentanți ai unor partide frățești de peste Rhin, și chiar și de cei 150 care protestează în piața Victoriei împotriva obiceiurilor copy-paste. De ce sunt toți atât de fățarnici și se fac că nu știu care e adevărul? Pentru că nu urmăresc principii, ci interese.

Există varianta și șansa exprimării populare, a unui referendum, așa că ar trebui să așteptăm acest moment și să lăsăm demonstrațiile de stradă, atâta vreme cât lupta are loc la nivel instituțional cu mijloace legale pe care nu 150 de oameni cu papion sau cămașă albă nu  o poate decide. Orice conflicte de stradă vor crea exact impresia pe care doamna Macovei o induce ”spre binele României”pe la curțile europene apărând de fapt interesele de partid . Este România în stare să facă o schimbare de catifea fără vărsări de sânge sau confruntări stradale? S-a învățat românul minte sau se va lăsa din nou manipulat și împins în față pentru apărarea pielii unor șacali? Eu sper să avem măcar memoria evenimentelor și înțelepciunea experienței. Îmi e groază să mă gândesc ce se va întâmpla dacă se vor întâlni galeriile celor două echipe în prag de seară.

 În ceea ce privește documentul cu motivele de suspendare, asistăm la un alt proces Năstase dar pe sens invers. Un ”dosar”stufos,  plin de învinuiri, toate reale, dar  neprobate. Ar fi culmea ironiei ca pe baza acelor date să fie ”condamnat”,  ar fi o răzbunare a lui Năstase de dincolo de gratii. Există însă cel puțin o probă pentru demitere în fața căreia Băsescu nu poate să se apare fără a fi ridicol. La plecarea lui Ponta la Bruxelles, când a ieșit pe post să se plângă, președintele a declarat cu subiect și predicat :  ”Am luat decizia să nu merg la Bruxelles pentru că ar fi fost o situație stânjenitoare, care nu ar fi făcut doar înconjurul UE, ci și al lumii. Nu am vrut să particip chiar dacă am abdicat de la o obligație constituțională."Această ultimă propoziție este o incriminare , un autodenunț făcut fără cap, a la Băsescu. Nici nu mai e nevoie de altă probă de alt motiv când însuși președintele afirmă că a abdicat de la obligațiile constituționale. Ce alt motiv vă mai trebuie domnilor de la USL pentru a-l debarca pe Băsescu?

După lecturarea în fugă a motivațiilor cererii de suspendare am rămas cu impresia că nu vor să îl demită ci doar să îl sperie, să îi arate ce se poate întâmpla. Nu știu ce va urma, Băsescu nu va ceda. Așa cum doamna Macovei cere împotriva interesului românilor sancțiuni împotriva țării pentru simplul motiv că PDL și Băsescu pierd puterea definitiv, tot la fel Băsescu va face tot ce poate împotriva oricui pentru se menține la putere.