marți, 10 iulie 2012

Bătuta electorală


Bătuta este un joc popular care se joacă mai mult prin zona Moldovei. Este un joc alert ca ritm, dar fără deplasări evidente.  Pe de altă parte  bătuta se mai numeşte şi bătaie, şi e ceva ce se dă sau se ia, cu sau fără voie. După referendumul din 29. 07 privind suspendarea preşedintelui, bătuta va deveni hibrid. Deoarece Curtea Constituţională tocmai a făcut şi ea o lege hibridă combinând legea Băsescu cu legea Ponta pentru a da o lege struţocămilă care să nu supere nici pe unul nici pe altul. Aşa cum ne-a obişnuit, CCR îşi păzeşte cu sfinţenie pepenii.
Deci sunt necesari 50% plus unu din alegătorii de pe liste pentru a se valida votul. Acum se mai pune întrebarea de pe care liste, care alegători, cei existenţi astăzi sau cei care existau în 2003? Dar de ce 2003 şi nu 1883 sau 103,că tot se micşorase populaţia în urma războaielor  daco- romane. Interesant este că de data asta Curtea Constituţională nu a validat sau invalidat o lege ci o schimbă. Practic nu dă dreptate nici legii vechi nici legii noi, ci dă o soluţie între una şi alta, ceea ce înseamnă modificarea legii. Ori din câte ştiu eu, Curtea Constituţională nu are acest drept , nu are voie să modifice o lege trimisă spre analiză, doar să declare dacă este constituţională sau nu. Atât. Ori ceea ce a făcut de data asta se numeşte MODIFICAREA LEGII.  Cine se sesizează asupra acestei grave încălcări a atribuţiunilor CCR şi imixtiunii acesteia în sfera legislativului ?
Să vedem acum ce înseamnă această modificare? Înseamnă că este obligatoriu ca la vot să se prezinte cel puţin jumătate di numărul de alegători aflaţi pe listele oficiale. Înseamnă că USL are de dus două războaie, unul să convingă oamenii să vină la vot în număr mare şi doi să voteze demiterea. Şi mai trebuie ca PDL SĂ CONVINGĂ LUMEA SĂ STEA ACASĂ, NICI MĂCAR NU TREBUIE SĂ LE URMĂREASCĂ VOTUL. Deci vom vedea o situaţia de genul celei în care cele trei partide care au guvernat sub Boc, în Parlamentul României cu ocazia moţiunilor de cenzură. Este mult mai simplu să dai punga celui ce stă acasă şi să urmăreşti să nu iasă din casă, decât să dai punga şi să îi dai votul ştampilat sau să speri că va fi corect şi va vota candidaţii tăi. Curtea constituţională a uşurat în felul acesta munca agenţilor PDL, scutindu-i de bani aruncaţi de pomană sau emoţii privind ştampila. Acum e simplu, cine ne iubeşte nu merge la vot, verificabil, controlabil, articulabil. Mulţumim din inimă CCR.  Deci vom avea prima variantă a bătutei, bătuta pe loc. Va fi foarte simplu pentru „toţi oamenii preşedintelui” să stea pe lângă secţiile de votare,  să urmărească ca oamenii lor să nu intre în secţii. Cine va intra va fi fotografiat, apoi i se va aplica bătuta 2 „de ce n-ai făcut ca noi”. Aşa vom avea la acest referendum o bătută hibrid între joc şi ciomăgeală. Dacă la alegerile de până acum toate autobazele aveau maşinile în cursă acum vom avea situaţii în care autobaze întregi vor avea maşinile pe butuci. Dacă ne gândim şi facem o socoteală simplă, există şanse ca populaţia prezentă la vot să nu depăşească 50%, pentru că nu vor merge la vot oamenii PDL, PPDD, UDMR, UDMR , plus diaspora. Toate aceste  entităţi deja s-au exprimat ca susţinători ai lui Traian Băsescu mai mult sau mai puţin voalat şi este cert că vor recomanda absenteismul la vot, cea mai sigură armă. Că pe lângă asta se va merge şi pe celelalte şmecherii deja folosite, cu oameni băgaţi în comisiile de numărare,  sau observatori care vor încerca să creeze şicane sau vor face în aşa fel încât să fie invalidate cât mai multe voturi, să declare încălcări ale procedurilor, vor introduce buletine de vor contrafăcute, pentru a contesta apoi votul, vor pune ştampile aiurea pe buletinele de vot pentru a le anula, nu este exclus.  Dacă adunăm toate aceste aspecte, există şanse ca să nu se realizeze cei 50% plus unul. Cel mai mult are de lucru USL, mai ales că nu poate conta pe sinceritatea reprezentanţilor celorlalte partide dacă e să ne uităm la ceea ce s-a întâmplat la votul de suspendare din Parlament când atât UDMR  cât şi UNPR au dat declaraţii confuze, punând la îndoială chiar admiterea suspendării. Deci USL este singur  şi nu poate conta decât pe oamenii săi. Vor fi 50% plus unu din români pro USL? Greu de spus, dar dacă românii nu vor ieşi la vot, ar trebui să li se ia dreptul să  mai protesteze. Au ocazia acum să spună ce vor, iar ei stau acasă? Atunci să stea acasă şi următorii doi ani, şi să privească hăhăitul la televizor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteţi face orice comentarii în limitelei decenţei , bunului simţ, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi sters.
Nu am nici o satisfacţie să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurandus-e sau atribuindu-şi epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveti chef de hârjoană şi trimteri prin locuri ascunse vederii, faceti-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveti comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeţi acolo unde posesorii de blog vor rating