sâmbătă, 14 iulie 2012

HAI SĂ NE PROSTIM!


De regulă,în faţa URNEI, un ”prost” este egal cu un ”deştept” Fiecare are ca vot aceeași valoare.
 Dar doi proşti nu sunt egali cu doi deştepți, pentru că, din doi deştepți, unul n-o să vină la vot, fiindcă i se pare că totul e lipsit de sens.  Cei doi proști vor merge la vot pentru că așa li s-a spus. Deci doi ”proști” înseamnă două voturi, doi ”deștepți” tot unul.
  Trei proşti nu fac nici ei cât trei deştepți, pentru că, din trei deştepți, unul nu este încă decis și până se decide se închide urna, al doilea nu își găsește papionul și nu poate ieși oricum în lume, iar altul e sigur că o să iasă tot ăia şi n-are sens să se mai ducă. Din trei proști unul va merge din obișnuință, ceilalți doi vor merge ca să nu fie mai proști decât primul.
    Patru proşti contra patru deştepţi, aceeași poveste. Din patru deştepți, unul face sondaje de piață, ca să afle el primul cine va ieși președinte, altul  știe că nu o să se schimbe nimic oricum ar vota el,al treilea  deja știe cine o să iasă, iar al patrulea nu e prost să se ducă degeaba, că a discutat el cu alți 3 deștepți care i-au spus cum stau lucrurile.
Din patru proști, unul merge din obișnuință,doi ca să nu fie mai proști ca primul iar al patrulea din spirit de turmă și toți  pentru că au auzit că mai pică ceva pe acolo, un zahăr, un ulei, nu contează de la cine, sau măcar merg la o bere după vot și mai aud și ei de la câte un ”deștept” cum stau lucrurile prin țară.
Cum țara este plină de oameni ”deștepți” un prost va merge la vot ca să iasă altul președinte.
Si uite așa, proștii aleg pentru cei deștepți, pentru că ”deștepții” sunt prea proști  ca să se implice.
Dar de data asta, la referendum s-a întors foaia. Cei deștepți care nu merg la vot, vor decide cine e președinte. Se răzbună și ei pe cei care au votat până acum în locul lor. Ei vor vota stând acasă . Rezultatul? Același ”deștept” va rămâne președinte.
     Tu ce faci deșteptule pe 29, mergi la vot sau stai acasă ? Eu zic  să ne prostim un pic.




2 comentarii:

  1. UN SCANDAL INTERNATIONAL FARA PRECEDENT ! GUVERNUL GERMAN CERE INCHIDEREA ANTENEI 3 SI DEMISIA PRESEDINTELUI CRIN ANTONESCU !
    AM PRIMIT UN MESAJ OFICIAL DIN PARTEA AMBASADORULUI GERMAN IN SUA
    " UN ATAC NEPERMIS LA ADRESA POPORULUI GERMAN "


    Revin cu un fapt uluitor . La principala statie de televiziune din Romania Antena 3 afiliata la CNN sa organizat un atac fara precedent impotriva poporului
    german si al doamnei Merkel. Aceasta actiune fara precedent sa bucurat de participarea Presedintelui Romanie Antonescu. S-a mers atat de departe incat s-a afirmat direct ca Cancelarul German a facut parte din Stasi, echivalentul german al securitatii lui Ceausescu. Antonescu nu a infirmat acuzatia facuta de Victor Ciutacu dand chiar de inteles ca este de acord cu afirmatia acestuia.
    In calitate de jurnalist am luat legatura cu atasatul oficial al presei germane de la New York. In cursul acestei dimineti am
    avut convorbiri telefonice cu consulul german la New York
    Busso von Alvensleben care m-a asigurat ca acest caz a intrat
    in atentia autoritatilor germane .
    Am trimis in calitate de cetatean SUA, un cetatean al lumii libere am trimis un protest anbasadorului german la Washington, Peter Ammon .
    Romania face parte din E.U si din NATO. Asistam la o incercarea unui grup anti occidental de a reintoarce istoria si a introduce Romania din nou in sfera de influenta rusa. Nu ramane decat sa amintesc declaratiile fara echivoc al
    agentului KGB , Andrei Marga in fata parlamentului roman.
    "Vladimir Putin este un om foarte competent si ar fi bine ca liderii din Europa si de la noi sa fie la fel de competenti."Am avut amandoi, cu domnul Crin Antonescu, ocazia sa fim primii vizitatori la Putin ca premier
    Sunt foarte bun prieten cu un fost ministru al lui Putin, bun prieten cu Putin, Filipov, care imi spunea ca rusii cred ca vor sa cucereasca teritorii. Si i-am aratat cat de gresita e aceasta perceptie "
    Nu ramane decat sa adaug ca acest bun prieten detine gradul de general si sef de departament in serviciul secret rusesc.
    La Vorbe Grele Citez din memorie
    Ciutacu : Sunt nepot de rabin ...aproape ingropat de viu de germani. Poti avea incredere in poporul german si in doamna Merkel.............
    ...................
    In partea doua a interviului ATENTIE ATENTIE ATENTIE
    CIUTACU : ...ESTE ANUL IN CARE CANCELARUL DE AZI AL GERMANIEI DOAMNA MERKEL A SEMNAT CONTRACTUL CU STASI
    PRESEDINTELE ROMANIEI CRIN ANTONESCU : NU STIU...POATE.
    Robert Horvath Deva
    Devaetes Film Internationa

    RăspundețiȘtergere
  2. Mai nene, esti bolnav mai. TE ROG MULT NU MAI INTRA PE BLOGUL MEU. DACA FACI COMENTARII, FA COMENTARII, DAR NU ITI MAI POSTA INEPTIILE PE BLOGURILE ALTORA NUMAI PENTRU FI BAGAT IN SEAMA. Mergi la un doctor.

    RăspundețiȘtergere

Puteţi face orice comentarii în limitelei decenţei , bunului simţ, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi sters.
Nu am nici o satisfacţie să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurandus-e sau atribuindu-şi epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveti chef de hârjoană şi trimteri prin locuri ascunse vederii, faceti-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveti comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeţi acolo unde posesorii de blog vor rating