miercuri, 18 iulie 2012

CCR condusă de un handicapat? Dar România ?

Ziarul Cotidianul publică în ediția de marți 16.07.2012 câteva date și informații despre cel care conduce destinele României, omul mai puternic decât președintele țării, supermanul supermanilor omul în fața căruia se închină președintele, premierul și parlamentul și chiar întreaga justiție românească pentru că este confundat cu  instituția pe care o conduce, cu DUMNEZEUL de care nu are voie să se atingă nimeni. Din cauza acestui om și a  celor care  îmbracă robele roșii împreună cu el, România este muștruluită de unii care au uitat că până și Iisus din Nazareth era jumătate om jumătate Zeu, fiind născut de o pământeancă și nu s-a produs încă întoarcerea Mântuitorului, pentru că primul care ar fi știut ar fi fost probabil Papa, sau un alt cap religios. Ei bine, dacă nu s-a produs acest miracol, nu văd de ce este considerat acest om intangibil sau de ce nu ar fi supus el împreună cu apostolii săi,greșelii. Nimeni nu este perfect, nici legile nu sunt perfecte, nici Constituția nu este perfectă, și atunci dacă Constituția poate suporta modificări, dacă președintele țării poate fi suspendat și demis, dacă premierii se schimbă și demisionează la ordin sau de nevoie, nu înțeleg DE CE MEMBRII CURȚII CONSTITUȚIONALE NU POT FI SCHIMBAȚI SAU NU POT GREȘI SAU NU LI SE POT RESTRÂNGE UNELE ATRIBUȚII DE CĂTRE CEI CARE LE-AU ACORDAT ? Pentru că așa au considerat câțiva nemți și un Barosso ? NU ÎI PARE NICI UNUI MARE DEMOCRAT EUROPEAN CIUDAT CA UN OM SĂ FIE STĂPÂNUL ABSOLUT, SĂ  FIE CEL CARE DECIDE ASUPRA CONSTITUȚIONALITĂȚII UNOR MĂSURI CARE ÎL PRIVESC ÎN MOD DIRECT ? Unde s-a mai văzut așa ceva, în care țară ? Bineînțeles că în România. Numai în România poate fi constituțional ca cineva să se afle mai presus de lege și să fie parte vătămată, avocat, procuror și judecător în propriul proces, în propria cauză. ASTA ESTE DEMOCRAȚIA CURȚII EUROPENE. Asta vor frau  Merkel și don Barosso să ne impună, Democrația puterii.
Dar pentru că toate astea nu erau suficiente, mai aflăm din ziarul amintit mai sus că Dumnezeul României, acest super-power este de fapt un handicapat. Deci legile țării soarta președintelui, soarta a milioane de români este judecată și decisă de un handicapat în adevăratul înțeles al cuvântului, pe care îl dau mai jos ca să nu fie dubii:
HANDICAPÁT, -Ă adj., s. m. f. 1. (cel) dezavantajat fizic, ca urmare a unei deficiențe senzoriale sau motorii.
Dacă datele prezentate de ziar sunt corecte  și copiile actelor  prezentate sunt  conforme cu realitatea, atunci rezultă în mod clar că destinele tării sunt  mâna unui handicapat. Păi mă întreb eu, nu era de ajuns că a ajuns președintele CCR cu o experiență de jurist consult, de parcă în toată România nu se găsea un procuror sau judecător de profesie care să fie demn de această funcție, mai trebuie să fie și handicapat? Nu mai avem juriști măcar sănătoși în România pentru o astfel de funcție? De fapt de ce mă mir eu, pentru că  într-o țară în care la Cotroceni a rulat piesa Chiorul Blonda și Piticul, este ok dacă la Curtea Constituțională avem un handicapat drept președinte.
Aflăm din articolul din ziar și din documentele prezentate că Domnul Zegrean –pentru cei care încă nu au ghicit despre cine e vorba - are un grav handicap de vedere, un handicap permanent și care necesită controale periodice, un handicap accentuat și permanent atât de grav încât este beneficiarul unui certificat care se acordă numai celor care nu își pot câștiga subzistența și au nevoie de tratament specific care să compenseze handicapul și acest tratament se referă și la scutirea de impozit pentru a fi în măsură și își urmeze tratamentul medical și să poată supraviețui.
Păi ceva nu este în regulă aici:
1.Ori domnul Zegrean este atât de bolnav încât necesită un certificat care îl scutește de impozit și atunci poate își merită cei 120 milioane lunar conform declarației de avere pe pensia pe care o primește, dar în cazul acesta NU ESTE ÎN DEPLINĂTATEA CAPACITĂȚILOR SALE PENTRU ÎNDEPLINIREA ÎNALTEI FUNCȚII DE PREȘEDINTE AL CCR.
2.Ori domnul Zegrean a păcălit comisia medicală, nu are nimic sau nu atât de grav încât beneficieze de un certificat de handicapat care să îl scutească de impozit, impozit care nu se percepe nici pe pensie, nici pe salariile pe care le primește urcând câștigurile personale la 3 miliarde de lei anual, adică 300 milioane pe lună. Să îmi fie cu iertare, dar se pare că în România e bine să fii handicapat.
Ceva e putred aici și se pare că e nevoie de trei  comisii aici:
1.      Una medicală pentru a stabili natura, gravitatea și implicațiile handicapului domnului Zegrean. Sugerez să fie aceeași comisie care a cercetat și tentativa de sinucidere a domnului Năstase;
2.      Una juridică pentru a cerceta condițiile în care acesta a fost declarat handicapat ca și condițiile în care a fost numit membru și apoi ales președinte al CCR;
3.      Una profesională pentru a verifica dacă domnul Zegrean, având în vedere grava boală de care suferă (care îi recomandă să evite ”efortul ocular mare), este în măsură să citească zeci si sute de pagini de dosare, documente și legi  în condiții perfecte, care să nu ducă la pierderea unor nuanțe, sensuri, semne de punctuație, care să influențeze înțelegerea corectă și totală și în detaliu a documentelor studiate.
Nu știu cine este în măsură să decidă asupra înființării acestor comisii dar acest lucru trebuie să se întâmple și încă cât mai repede, pentru că vorbim aici de DUMNEZEUL României iar dacă răspunsul la ultima problemă este negativ, toate actele emise de CCR cu domnul Zegrean la conducere sunt NULE. Dacă organele îndreptățite să facă verificări sau să declanșeze cercetările pe aceste aspecte se vor face că nu îi interesează subiectul, poate e nevoie ca aceste date să fie trimise și domnului Barosso și lui Frau Merkel, să pună presiune pe  conducerea țării și să introducă acest al 12-lea punct pe lista de cereri.
Mă folosesc de acest subiect pentru a-l întreba pe domnul Zegrean dar și pe cei care trimit 11 puncte spre studiu guvernului, dacă au citit art 94 din constituție, care spune că :

”ARTICOLUL 94
Preşedintele României îndeplineşte şi următoarele atribuţii:
a) conferă decoraţii şi titluri de onoare;
b) acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral;
c) numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege;
d) acordă graţierea individuală.”
Acest articol, cumulat cu art 98 arată clar ce are și ce nu are voie să facă președintele interimar.

Art 98:
(1) Dacă funcţia de Preşedinte devine vacantă ori dacă Preşedintele este suspendat din funcţie sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură, în ordine, de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor.
(2) Atribuţiile prevăzute la articolele 88-90 nu pot fi exercitate pe durata interimatului funcţiei prezidenţiale.”
Art 88-90 sunt următoarele:” ARTICOLUL 88
Preşedintele României adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii.
  Dizolvarea Parlamentului ARTICOLUL 89
(1) După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.
(2) În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată.

(3) Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă.
 Referendumul ARTICOLUL 90
Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional.”
Deci în Constituția României spune că președintele interimar nu are voie să se adreseze Parlamentului, să îl suspende și să ceară referendum. Nu scrie nicăieri în Constituție că nu are voie să grațieze, sau să intre în Biroul președintelui, adică în biroul celui ce trebuie să își exercite atribuțiunile constituționale. Deci CEEACE AU CERUT DOMNII DIN EUROPA ESTE ANTICONSTITUȚIONAL și din câte îmi amintesc o făceau în spiritul respectării statului de drept. Al cui stat ? Care stat, statul pe brânci ? Domnule Antonescu, dumneavoastră ce sunteți, președinte sau glugă de coceni ? Ne-am săturat de ghiocei pe post de președinte. Credeam că va urma o schimbare. Domnilor din CCR domnule Antonescu, domnilor din Europa, dacă o persoană publică sau privată îl împiedică pe președintele unui stat să își exercite drepturile constituționale și își arogă drepturile acestuia acționând în numele unei funcții pe care nu o are, cum se numește asta în termeni juridici ? Despre UZURPARE DE FUNCȚIE A AUZIT CINEVA ? Cu ce drept a sigilat persoana privată BĂSESCU biroul președintelui României? CINE POATE RĂSPUNDE LA ACEASTĂ ÎNMTREBARE, CINE FACE LUMINĂ, CINE IA MĂSURI ? Domnule Antonescu dacă nu cereți organelor și instituțiilor abilitate să facă lumină și să instituie ordinea de drept în acest stat, să nu vă fie cu supărare meritați să stați în fața acelui birou toată viața și să nu vi se deschidă niciodată ușa.

5 comentarii:

  1. mariane, dupa 29 daca pierde va rupe sigiliul. asa a procedat si cand vacaroiu a fost interimar. interimarul nu foloseste biroul prezidential. chiar crezi ca de nebun si-a sigilat biroul?!

    RăspundețiȘtergere
  2. Acum o bucata de vreme soarele rasarea de la Moscova. Acum rasare de la Bruxelles! Care este diferenta?!

    RăspundețiȘtergere
  3. Diferenta?Pamintul si-a schimbat sensul de rotatie!

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu sensul de rotatie, ci polii magnetici.Sensul de rotatie, sau miscarea de revolutie, urmeaza.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest om care ar un handicap permanent se bucură de niște drepturi.Cel care la propus și susținut să ajungă președintele CCR,cunoscând că nu a fost judecător, deci magistrat nici măcar 1 oră, ăla este mai HANDICAPAT, de fapt bolnav psihic. Mă refer direct la băsescu, nu la altcineva, că doar știe o țară-ntreagă că este omul lui. băsescu îi ține lesa lu acest Zegrean. Ar fi multe de spus dar... Votați DA duminică 29, numai așa vom scăpa de IUDA în prezent suspendat dar turbat. Feriți-vă să nu vă zgârie sau muște în perioada asta că este turbat și este mai periculos decît veninul cobrei. Haideși la vot frați ROMÂNI și votați DA. Așa vom reuși să aruncăm putregaiul acolo unde-i este locul. La lada de gunoi a istoriei. Să piardă privilegiile și imunitatea pentru ca să simtă ce am simțit noi când ne-au scăzut veniturile că nu sau săturat de furat-îmbogățit și să fie judecat pentru toate fărădelegile pe care lea făcut conștient sau sub influența băuturilor alcoolice.

      Ștergere

Puteţi face orice comentarii în limitelei decenţei , bunului simţ, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi sters.
Nu am nici o satisfacţie să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurandus-e sau atribuindu-şi epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveti chef de hârjoană şi trimteri prin locuri ascunse vederii, faceti-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveti comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeţi acolo unde posesorii de blog vor rating