Petre mergea îngândurat de-a dreapta Lui. Ceva nu se potrivea.
Oricât își chinuia mintea, oricât încerca să găsească o explicație,
aceasta nu venea, cărămida nu se potrivea în zidul pe care îl construise
de-a lungul Timpului, mergând alături de El. Își aduse aminte că nu îl
crezuse nici când îi spusese:
„Petre, îţi spun că nu va cânta astăzi cocoşul, până te vei lepăda de trei ori că nu Mă cunoşti” dar
atunci era altceva, atunci era la început de drum, nu Îl cunoștea, el
era altul, noul îl speria și nimic din ce se întâmplase sub ochii lui nu
era pământesc, iar Cerul nu îl cunoscuse. Dar acuma, după atâta timp
petrecut alături de El, după ce cutreieraseră Pământul în lung și în lat
aducând alinare celor suferinzi și răsturnând mesele celor ce nu se
mai săturau mâncând, ale celor ce trăiau ca să mănânce, nu mâncau ca să
trăiască, acuma ceva nu mergea, ce se întâmplase în ultimele două zile
nu semăna de loc cu ceea ce știa el, parcă Lumea întreagă se schimbase
la față.
Plecaseră împreună prin lume, cum o făceau din când în când, să își mai dezmorțească picioarele, să vadă ce se mai întâmplă, de acolo, de jos, căci de sus lucrurile se văd mereu altfel. De sus, pierzi uneori contactul cu realitatea, pentru că dacă nu vezi cum se mișcă picioarele furnicii, nu știi nici ce rostogolește și cât transpiră și nici nu deosebești la gura stupului care e albina și care trântorul.
De fiecare dată, la toate ieșirile, judecata Domnului fusese dreaptă, niciodată nu îi înșelase credința niciodată nu lăsase răul neînlăturat și fapta bună nerăsplătită. Și totuși acuma nu înțelegea nimic. De ce ? De ce așa? De ce Lucrarea Lui, Judecata Lui nu mai erau așa cum fusesera atâția ani ? Își aduce aminte că de fiecare dată, după fiecare plimbare, învăța câte ceva, înțelegea câte ceva ce nu înțelesese, dar de data asta nu mai înțelegea nimic. Degeaba se scărpina în cap și în barbă, nu pricepea ce nu era de priceput.
Domnul mergea înainte ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic dar îl vedea, îl simțea, îl știa pe Petre nedumerit, și făcându-i-se milă de el îl întrebă:
-Ce e Petre, ce te frământă?
Petre tresări. Da, e normal să știe, că doar EL le știe pe toate. Îi fu teamă să îi spună, îi era rușine să admită că încă se mai îndoiește, că nu crede în El fără șovăire, dar își aduse aminte că El e iertător, doar își iertase poporul care îl trimisese la moarte și lăsase un criminal să trăiască, ca să poată să facă El, ce nu făcuse nimeni până atunci. Își luă așadar inima în dinți și spuse:
- Doamne, nu înțeleg.
- Ce nu înțelegi Petre?
- Nu înțeleg nimic, nu înțeleg de ce ai lăsat să se întâmple ceea ce s-a întâmplat. Suntem plecați de două zile. În prima noapte am oprit la casa unui înstărit, să cerem adăpost. Deși avea de toate, ne-a dat să mâncăm o bucată de păine uscată și ne-a culcat în grajd. Pe timpul nopții s-a dărâmat podeaua cu noi și am căzut peste o grămadă de bani de aur și bijuterii. Ai reparat podeua și ai întărit-o, protejându-i comoara, deși merita să o piardă.
- Asta e problema?
- Nu Doamne. A doua noapte am oprit la casa unor bătrâni săraci și bolnavi. Ne-au primit în casă, ne-au dat să mâncăm singura cană de lapte pe care o aveau de la o căpriță slabă care nici ea nu avea ce mânca în iesle, ne-au pus să dormim în singurul pat pe care îl aveau. Dimineața când am plecat, nu le-ai lăsat nimic, ba mai mult, le murise și căprița pe timpul nopții. Asta nu înțeleg Doamne. Cum ai putut lăsa să se întâmple asta? Bogătașului i-ai protejat averea, iar săracului cinstit și omenos ai lăsat să îi moară căprița, singura sursă de hrană. Bate-mă Doamne, dar nu înțeleg.
- Nu te bat Petre. Nu te bat, pentru că nu vorbești cu răutate ci din neștiință.
- Ce neștiință Doamne, că doar tot ceea ce am spus, s-a întâmplat, am văzut cu ochii mei.
- Ai văzut Petre, dar nu ai văzut tot. Tu ai văzut grămada de bani, dar bogătașul nu, el nu știa de existența lor. Dacă o lăsam așa, îi spoream averea și devenea și mai zgărcit, și mai avar, și mai neomenos. Așa că am reparat podeaua și am întărit-o, ca să nu dea de ea. Iar cu bătrânii, spui că nu le-am lăsat nimic după ce ne omeniseră și că am lăsat să le moară căprița. Dar tu nu ai văzut că pe timpul nopții a venit, căci așa era rânduit, Doamna cu Coasa, să o ia pe bătrânică. Nu putea pleca cu mâna goală, căci așa era scris, să ia un suflet de la acea casă. I-am dat căprița în locul femeii, că și așa nu mai dădea lapte și era bolnavă, era numai piele și os. Le-am lăsat viața Petre, așa săracă, se au unul pe altul, lor le ajunge, nu au nevoie de bogății. Gândești că am făcut rău?
Sfîntul Petre lăsă capul în jos. Îi era rușine, îi era rușine că nu înțelesese și se îndoise de Judecata Lui. Și de data asta mai învățase o lecție.
De când am citit prima oară această poveste și până în ziua de azi tot încerc să văd dincolo de aparențe, încerc să înțeleg ceea ce pare de neînțeles, încerc să găsesc adevărul acolo unde ochii mă înșeală sau văd doar ce este la suprafață. Încerc să văd cu ochii minții ceea ce ochii cred că văd dar mintea nu pricepe.
Și pentru că degeaba vezi și știi dacă nu și împărtășești altora dinceea ce știi tu, spun : OMULE,
- Când ți se va părea că șarpele merge drept și îți va mânca din palmă;
- Când ți se va părea că sătulul dă din farfuria lui flămândului;
- Când ți se va promite că prin grădina ta va curge un râu cu lapte și miere;
- Când vei fi îmbiat să plantezi un plop în fața porții și ți se va spune că în el vor crește pere și rodii;
- Când omul negru, sau roșu, sau galben, sau care flutură o cârpă colorată, indiferent de culoare, vine la tine și îți promite marea cu sarea deși tot ce ai primit de la el până atunci a fost doar praful de pe tobă;
- Când la poarta ta va bate un chip cunoscut dar schimbat, și îți va spune că trebuie să îi dai tot ce ai tu ca să construiască el o lume mai bună pentru tine;
- Când lupul va purta blană de oaie și va behăi umil;
- Când vei fi invitat la ospăț cu sticle de ulei și pungi de mălai;
- Când tot ceea ce s-a întâmplat până atunci pare că se schimbă brusc și crezi că vezi luminița de la capătul tunelului și a venit soarele și pe strada ta,
Nu te speria, nu te panica, nu îți pierde credința, NU ȚI-A PUS DUMNEZEU MÂNA ÎN CAP, EXISTĂ O EXPLICAȚIE, VIN ALEGERILE.
