vineri, 23 februarie 2018

Cântă cucul bată-l vina….






”Cântă cucul bată-l vina” este cea mai penibilă melodie pe care am
auzit-o vreodată în România. E ca şi când ar spune francezii cântă
Cocoșul galic în Alsacia. Cum adică, cântă cucul în Bucovina? Păi ce
numai în Bucovina cântă cucul? Și dacă cântă ce treabă avem noi cu
cântecul lui? Cucul cântă unde vrea, își depune ouăle unde vrea, nu văd
de ce ar trebui să ne intereseze pe noi sau de ce îl interesează pe
Grigore Leșe unde cântă cucul? Care  este importanța și valoarea
cântecului cucului care oricum e recunoscut că nu știe să spună decât
cu-cu, practic nici nu cântă, decât strigă așa aiurea,  nu are trilurile
privighetoarei sau ciocârliei, nici tristețea canarului. De ce ar
deveni cucul, sau cântecul cucului element de tezaur folcloric sau mare
îndemn patriotic, nu înțeleg nici picat din cuib.


Ei bine, celor care vor sări în sus și vor spune că nu înțeleg
mesajul cântecului cucului Grigore Leșe și nici nu apreciez vocea sa
ieșită din comun sau pregătirea muzicală, le spun că le apreciez, chiar
dacă nu așa cum ar dori domnul profesor Leșe, care, în opinia mea,
dintr-un veritabil căutător și transmițător de folclor reperat și
promovat de televiziuni, a devenit un înfumurat showman care nu mai
caută valoarea ci urmărește să își promoveze doar propria persoană, să o
 impună tuturor și dacă se poate să calce peste tot ce a fost până la
el pentru a se așeza el bine pe soclu. De ce spun asta? Pentru că
recent, domnul Leșe, din lipsă de audiență și dorința de a mai șoca și a
mai scrie presa despre el, a făcut niște declarații legate de cântecul
”Noi suntem Români” compus și interpretat de Nicolae Furdui Iancu,
despre care nu mai e nevoie să scriu cine este. Iată ce spunea domnul
Leșe despre cântecul ”noi suntem români” :


„Este cea mai penibilă melodie pe care am auzit-o vreodată în România. E ca şi când ar cânta turcii «noi suntem turci”


Dar ce ar fi vrut domnul Leșe să spună Furdui Iancu, ”noi suntem
cuci? ” Păi asta spune cucul. Nu e penibil? Probabil se vor găsi din cei
care vor spune că domnul Furdui Iancu a fost ”dinamovist” și a scris și
compus cântece ”la ordin” și că patrioticele lui au fost comandate.
Comandate sau necomandate, cântecele lui Nicolae Furdui Iancu și-au
găsit ecou în sufletele și repertoriul  românilor, fie că îi place, fie
că nu domnului Leșe și sunt cântate de români fără comandă, cu diferite
ocazii, chiar la petreceri particulare sau în familie. Și ce este mai
important este că acestea redevin de actualitate pentru că în zilele
noastre, poate chiar mai mult decât în vremea Diktatului, se lucrează
intens din toate direcțiile la desființarea nu doar a sentimentului
național ci a națiunii în sine. Poate ar vrea domnul Leșe, ca românii,
în aceste momente să cânte sau să acționeze ca cucul, sau ca el, lovind
în alt român numai pentru că e mai ascultat decât ”cucu”.


Celor care nu cunosc intervenția domnului Leșe despre Nicolae Furdui
Iancu, pentru că pentru mine, acesta a fost direcția loviturii lui Leșe,
nu cântecul ca linie melodică, nu le dau linkul, să îl caute singuri,
eu nu promovez astfel de răutăți și invidii meschine ascunse sub
expertiza profesională și așa nedemonstrată pe acest subiect. Cei care
vor să vadă cine are dreptate, să asculte cântecul  ”Noi suntem Români”
cântat de Iancu și cântecul de căpătâi al lui Leșe, ”Cântă cucu bată-l
vina”pervertit de acesta, de dragul publicității și kitch-iuit în
compania celor de la Zdub și Zdob, doar de dragul popularității.
Mâine-poimâine o să vedem un spectacol cu domnul Leșe cântând același
cântec  pe ritm de manele alături de Bogdan Artistu, Cătălin Arabu,
Fernando de la Caransebeș ,Gypsi Casual, sau mai știu eu ce ”voce de
aur” care ar da oricât să fie promovat de trubadurul Leșe.


Aștept cu nerăbdare să îl aud spunând că Tudor Gheorghe este un afon
care se dă mare pe la nunți și botezuri, ca să îl văd cu clopul făcut
guler de papistaș.


Ascultați cele două cântece, al lui Furdui Iancu și al lui Leșe,
cântat recent cu trupa moldovenească și spuneți cine este penibil, ca să
nu mai spun că nici vocea lui Grigore nu mai e ce a fost. Sper să fie
ceva de moment, pentru că e păcat să o fi pierdut prin bucătăria lui
Dinescu.




Cât de jos poate merge un român pentru a se pune în fruntea
bucatelor? Îi recomand domnului Leșe, să citească poezia ”Unor Critici” a
lui Vasile Alecsandri și îi citez spre satisfacerea măcar a
curiozității, două versuri:


”E unul care cântă mai dulce decât mine?


Cu-atât mai bine ţării, şi lui cu-atât mai bine.”


Dați-vă clopul gios maestre Leșe, în primul rând în fața lui Nicolae
Furdui Iancu  și băgați sub el aceste versuri și aveți mare grijă să nu
le pierdeți așa cum pare că vă pierdeți și vocea, nu numai bunul simț.


UPDATE 20.02.2018, 19.58 : Instigat de unele comentarii privindu-l pe
domnul Leșe, am intrat pe mai multe pagini în care acesta se dezvăluie
sau este prezentat în diferite ipostaze. Așa am ajuns să citesc un
interviu dat de acesta ziarului Adevărul în data de și acolo am citit ce
crede Grigore Leșe cel care este prezentat ca imaginea țăranului rapsod
român, despre rapsodul român de la țară. Iată ce spune țăranul ajuns
doctor în muzică, despre țăranul român, sau mai bine spus despre
prezența acestuia pe scenele românești ”de la oraș”  : ” O
trecut vremea lor. Nu pot accepta să se tot aducă ţăranii în scenă, că
dacă îi aduci de mai multe ori, ei se cred artişti. Îi stricăm.O dată şi
gata! Nu zic că nu trebuie aduşi. Eu îi aduc o dată, să-i vadă lumea,
să ştie că mai există. Ştii ce   fac ţăranii după ce-i aduci de mai
multe ori? Le intră în cap că sunt artişti. ”



Doamne, cât de bine s-a descris, doamne cât de sincer a fost cu sine însuși, fără să vrea.


Și…Doamne, cât de meschin e… Dacă el a ajuns la oraș și nu mai vrea
să se dea plecat, că îi place să se vadă băgat în seamă, altul nu mai
are voie să vină, că strică imagine satului românesc sau strică
asfaltul. Ăsta e Leșe.


: adevarul.ro/life-style/stil-de-viata/grigore-lese-doctor-muzica-viata-asta-i-ura-jele-dragoste-toate-1_50b9edf57c42d5a663acf3e2/index.html



Cântă cucul bată-l vina….

vineri, 16 februarie 2018

PSD și lanțul de cătători






Pe internet circulă o fotografie cu un presupus chef undeva în
România. Cheful are loc într-o sală unde, coincidență sau nu, apare
numele  PSD scris pe zid, ceea ce duce cu gândul la faptul că este o
sărbătoare de partid,  ceva între un tăiat de moț și cununie, în orice
caz o cumetrie tovărășească.


Dacă ai întreba un pesedist, ar spune că este vorba de un dans
”regional” care se dansează probabil prin Teleorman, prin lacul Belina,
sau cu prilejul unor inundații, un fel de  ”paparudă sucită” adică nu
pentru aducerea ploii ci pentru îndepărtarea inundațiilor sau un
ceremonial de îndepărtare a duhurilor rele ale statului paralel.  Îmi
amintesc acuma faza cu Doina și cred că în acest context s-a auzit
celebra replică a lui VV Ponta.


Oameni haini, răi la suflet, haștag anti PSD ar fi gata să jure că
astfel de dansuri  ”dansuri eroice” sunt tradiționale în PSD și că
reprezintă un obicei depravat  al conducerilor de partid social
democrate și că ar trebui întocmit dosar penal pentru atac asupra
justiției.


Ca om echidistant și neangajat politic îmi permit să opinez, după
îndelungi studii și analize pe pixeli, că de fapt asistăm la o simplă și
decentă întrunire CEx a PSD, pentru stabilirea miniștrilor noului
guvern. Departe de a fi indecentă, poziția mâinilor bărbaților între
picioarele doamnelor  copiază pe scară largă procedura deja cunoscută a
desemnării Papei. Așa cum Papa, de la rușinea numirii unui papă fără oo,
este ales prin verificarea bijuteriilor pe care le poartă candidatul,
tot așa, în PSD,de la rușinea numirii a doi miniștrii cu ouă de cuc în
cuib, s-a instituit obiceiul verificării oolelor primului ministru și
miniștrilor, ca nu cumva să mai fie nevoie să se mai facă o omletă din
planul de guvernare.Practic, se face o verificare a dosarelor
candidatelor la funcția de ministru  și ca să nu se piardă timpul cu
verificarea pe rând a fiecărei candidate,  s-a decis verificarea în lanț
de cătători.Este de la sine înțeles că nu vor fi admise damele cu oo. 
Faptul că fiecare bărbat verifică doua doamne și fiecare doamnă e
verificată de doi bărbați face ca sistemul să fie infailibil și să se
elimine orice urmă de subiectivism și aranjamente. Nimic  rău, nimic
vulgar, totul este transparent, la vedere și cât se poate de social, dar
mai ales  democratic.


Sper că am sesizat bine aspectul și veți achiesa  opinia mea. Felicitări conducerii PSD pentru originalitate.


PS Pe surse mi se spune că așa vor avea loc și verificările și
selecția viitorilor parlamentari din PSD, la alegerile următoare. Aviz
amatorilor sau amazoanelor. Bineînțeles se va face o preselecție la
nivel județean/regional, apoi domnul Dragnea va prezida jurizarea
națională.



PSD și lanțul de cătători