Doamna Lia Olguța Vasilescu, este supărată. Am aflat că e supărată, intrând pe una din paginile de facebook, unde se plângea că s-a săturat de cazul Deta și mai vrea să fie întrebată și altceva în afară de ce mai fac beizadelele domnului Roman. Consideră doamna Vasilescu cum că s-ar face prea multă reclamă mascată PDL-ului și cam are dreptate. Numai că smiorcăiala domniei sale seamănă cam mult cu îngrijorarea suratei Elena care se plângea că nu are cu ce plăti împrumutul la bancă. De, fițe de Dâmbovița.
Empatizând cu fosta PRM-istă pe subiectul Roman, m-a pus necuratul să mă bag în seamă cu înălțimea sa și i-am scris ceva pe perete. Am sfătuit-o cu toată sinceritatea și bunele intenții să nu mai abordeze subiectul care nu îi convine și eventual să nu dea curs cererii pe subiecte care nu îi scot în evidența valoarea sugerând chiar câteva subiecte mai acătării decât Deta.
Atât mi-a trebuit. Mi s-a propus să îmi fac televizuină proprie și să dezbat acolo ce subiecte vor mușchii mei. Mi s-a mai spus că sunt portocaliu și gata. Să vă spun drept, m-a surprins reacția doamnei LOV, cu atât mai mult cu cât chiar nu spusesem nimic rău, chiar îi dădeam dreptate vizavi de exacerbarea unui subiect de can- can cu evidențe implicații politice pe care toate televiziunile îl dezbat dar nu pentru a lămuri ceva ci pentru a da la gioale și a scoate audiență, cunoscută fiind apetența gugulanului pentru scandal. Mi-am spus că poate a interpretat greșit mesajul meu și i-am scris altul cu gând să îi răspund. Eroare. Așa îmi răspunde facebook cand vreau să îmi postez mesajul pe peretele doamnei. Acuma bine că nu e nimeni lângă mine să vadă cum privesc lung la peretele doamnei Vasilescu și să îmi spună: ” ți să lipi Olguța de retină Mărine!” Am încercat să mesagesc mai de mai multe ori,dar am primit același mesaj :
” Acest conţinut este indisponibil momentan. Pagina pe care ai solicitat-o nu poate fi afişată acum. Aceasta poate fi temporar indisponibilă, link-ul pe care ai apăsat poate fi expirat, sau este posibil să nu ai permisiunea de a vizualiza această pagină.”
Verificând de mai multe ori și apoi de pe o alta adresă de facebook, am constatat că ultima variantă era cea corectă, deci devenisem persona non grata pentru LOV.
Cu alte cuvinte doamna Vasilescu acceptă numai laude pe peretele personal, cine scrie alte alea,este dezlipit și lăsat să danseze cu lupii. Așa răspund aleșii neamului, solicitărilor alegătorilor.Sau cumva își zugrăvește peretele? Te pomești că am devenit aspargilius pentru peretele doamnei Olguța? Am să mă duc până la biroul doamnei Vasilescu –daca are vreunul, ca ales al urbei – și am să încerc să îi transmit mesajul, să văd dacă și acolo îmi închide ușa în nas, ca pe facebook. Dacă și acolo vorbesc cu pereții, la viitoarele alegeri sigur am să o zugrăvesc și eu. Atunci o să am și eu ocazia să îi scot ochii… în evidență doamnă Vasilescu, în evidență!
