vineri, 18 februarie 2011

EU VA CRED DOMNULE PRESEDINTE

EU VĂ CRED DOMNULE TRAIAN BĂSESCU 

      Când aţi intrat în politică  şi v-aţi apropiat de Petre Roman, unii oameni, invidioşi, răi, au luat atitudinea dumneavoastră drept  încercări de a intra pe sub pielea unui om, pentru a-l săpa apoi din interior şi a-i lua locul. Mulţi spuneau atunci că sunteţi dornic de afirmare cu orice preţ.
Dumneavoastră aţi negat.
Chiar dacă alţii nu  v-au crezut, eu v-am crezut domnule Traian Băsescu .
 
     Când după ce aţi devenit ministru al transporturilor aţi privatizat flota, unii oameni, invidioşi pe realizările dumneavoastră, din nou, v-au invinuit de  vânzarea flotei  si mari prejudicii aduse economiei naţionale si securităţii statului şi realizarea unor profituri personale uriaşe. 
 Dumneavoastră aţi negat.
 Chiar dacă alţii nu v-au crezut, eu v-am crezut domnule Traian Băsescu
 
      Aţi devenit primar al capitalei şi aţi promis că veţi face din Bucureşti o capitală europeană. Unii au spus că aţi reuşit să trataţi Bucureştiul, că pe propria flotă, obţinând profituri din contracte ale primăriei,  dar cred că tot invidia vorbea.
Dumneavoastră aţi negat.
Chiar dacă unii nu v-au crezut,  eu v-am crezut domnule Traian Băsescu .
 
    Când aţi candidat la preşedenţia României în tandem cu domnul Stolojan  ca prim ministru, duşmanii au spus că l-aţi folosit doar ca să câştigaţi capital politic, după care aţi scos pe piaţă un dosar cu care putea fi sanatajat determinându-l să iasă din cursă. Dumneavoastră aţi negat. 
Chiar dacă  unii nu v-au crezut, eu v-am crezut domnuleTraian Băsescu. 
 
      Oameni răi, haini, duşmanii de clasă, au scos la suprafaţă dosarul dumneavoastră de informator al securităţii, insinuând că vă turnaţi colegii, şefii, subordonaţii. 
Dumneavoastră aţi negat. 
Chiar dacă  unii nu v-au crezut,  eu v-am crezut domnule Traian Băsescu.
 
 În ultima campanie electorală, duşmanii, încercând să vă discrediteze, au scos pe piaţă un film dintr-o altă campanie, în care se părea că loviţi un copil.
Dumneavoastră aţi negat. 
Chiar dacă  unii nu v-au crezut,  eu v-am crezut domnule Traian Băsescu.
 
        Într-o toamnă, aţi venit în faţa Statului Major al armatei şi aţi promis că nu veţi admite ca pensiile militarilor să fie modificate. Unii au crezut că minţiţi şi că nu e decât propagandă. Mulţi au spus că încercaţi să îi cumpăraţi pentru că veneau alegerile.
 Chiar dacă  unii nu v-au crezut,  eu v-am crezut domnule Traian Băsescu.
 
            Mogulii, duşmanii, opoziţia, încearcă  acuma să convingă populaţia că sunteţi capul tuturor relelor, că încercaţi să va subjugaţi prin şantaj, corupţie, ameninţări, cumpărări, vânzări, tot ce mişcă în ţara asta, că aţi cumpărat sau falsificat voturile la ultimele alegeri prezidenţiale, că încercaţi să anihilaţi orice voce care va contestă autoritatea, că învrăjbiţi categoriile sociale una împotriva celeilalte, că  duceţi o politică personală  pentru  bunăstarea un grup restrâns  de oameni călcând peste cadavre, că manevraţi opinia publică prin televiziunile aservite, că aţi conduce dictatorial, că înăbuşiţi orice revoltă în faşă şi că de fapt toată lupta anticorupţie ar fi doar o luptă pentru putere în cadrul mafiei naţionale.
Normal că negăti toate aceste acuzaţii. 
Chiar dacă alţii poate nu vă cred, eu vă cred domnule Traian Băsescu. 
 
 Eu vă cred şi o spun sus şi tare, asumându-mi orice riscuri. Suntem într-o ţară liberă şi am dreptul să cred sau să nu cred în ceea ce afirmă preşedintele  ţării. Nu mă poate învinui nimeni că vă cred şi o spun cu toată sinceritatea  şi cu toată răspunderea unui om trecut prin viaţă şi având o experienţă de jumătate de secol. Am curajul răspunderii, şi spun cu tărie că va cred domnule Traian Băsescu, eu  va cred în stare de toate aceste lucruri. 
 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteţi face orice comentarii în limitelei decenţei , bunului simţ, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi sters.
Nu am nici o satisfacţie să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurandus-e sau atribuindu-şi epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveti chef de hârjoană şi trimteri prin locuri ascunse vederii, faceti-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveti comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeţi acolo unde posesorii de blog vor rating