marți, 26 iunie 2012

Cazul Năstase-ce se întâmplă doctore?


Nu știu ce a determinat ancheta DNA  cu privire la cazul Năstase, nu știu dacă declarațiile doamnei Makove(s)i sau întrebările apărute prin presă sau  poate chiar dorința de a clarifica toate aspectele,au dus la noile măsuri dar apele se mișcă. Madam Kovesi a pus câinii pe avocați, pe doctori, pe polițiști, pe toți cei implicați în cazul tentativei de sinucidere a lui Năstase. Acum nu contest necesitatea  clarificării cazului dar asta nu explică și nu justifică învinuirile care se fac avocaților cum că ar  fi creat presiune asupra procurorilor prin declarațiile lor înainte sau după proces,de parcă procurorii ar fi oameni de sticlă și s-ar sparge cum spune un avocat că este nemulțumit de o decizie judecătorească. O mai mare absurditate nu am auzit până acum de la un procuror. Asta ca să nu mai spun că sesizarea CSM privind declarațiile avocaților și cererea de pedepsire a acestora este demnă de filmele cu Stan și Bran. Avocații nu se subordonează CSM ei nu sunt magistrați, de aceea cererea doamne Kovesi arată nu numai incompatibilitatea domniei sale cu funcția pe care o ocupă ci și legarea de sfera politicului și executarea unor cereri politice venite de la Cotroceni pentru că numai asta ar justifica absurditatea cererii. Ca procuror nu poți avea această inițiativă, dar poți să o execuți dacă primești ordin de la  șefu. Probabil doamnei Kovesi i-ar conveni să se întâlnească numai cu avocați ca domnul Lucescu, cel care l-a ”apărat” pe Ceaușescu. Dar ceea ce se întâmplă acum respectiv această cerere absurdă a doamne Kovesi se datorează și cazului Ceaușescu și faptului că stimații membri ai barourilor în loc să îl ia de guler pe avocatul Lucescu și să îl dea afară din corpul avocaților, l-au aplaudat, s-au bucurat pentru că au scăpat de Ceaușescu, atunci nu mai interesa pe nimeni deontologia profesională sau dreptul la apărare al acuzatului. Ați creat un precedent domnilor avocați, acum răbdați. Dumneavoastră nu apărați principii sau drepturi ci doar interese.
Dar în ceea ce privește celelalte măsuri, acestea sunt justificate și mă refer la necesitatea interogării și cercetării cazului, cu declarații de la toți cei  care au avut contact cu cazul. Cine trebuie să execute cercetările, este altă poveste, în mod cert nu DNA, sau nu în faza de început ci doar dacă se constată în urma cercetării că au avut loc fapte de competența lor. Dar toți cei implicați, de la ministrul Rus  până la brancardieri, medicii implicați din primul moment în consultarea lui Năstase, polițiștii prezenți la fața locului și chiar familia victimei trebuie interogați. Nu am spus acuzați, ci interogați ca martori, pentru lămurirea cazului. Dar doamna Kovesi pe de altă parte nu are dreptul să facă declarații sau afirmații nefondate, nici presupuneri și nici să spună ce bănuiește. Dacă declară că medicii au dat diagnostice eronate, își depășește în mod clar atribuțiunile, se antepronunță și este pasibilă de suspendare sau înlocuire din funcție. Poate cel mult să afirme că există suspiciuni și a cerut investigarea documentelor, cercetarea acestora, dar nu se poate pronunța pe calitatea acestora.
Partea cealaltă, presa fidelă PSD a sărit în sus, doamna Iacob, cea care apără pe profesorul care se iubea cu elevele și se consideră nevinovat, în încercarea de a apăra pe doctorul Lascăr, o ia pe ocolite și ne spune ce doctor bun este acesta și cât  este neprincipial este actul de acuzare al acestuia, pentru că doamna Kovesi nu poate să se pronunțe vizavi de competența profesională a acestuia. De acord, dar cu două amendamente: primul, acela că nici avocata Iacob nu se poate pronunța privind competența doctorilor și al doilea că nu competența lui Lascăr este cercetată ci încercarea de a exagera gravitatea  rănii lui Năstase. De fapt aici doamna Kovesi cam are dreptate să se sesizeze. Întrebat ce părere are despre afirmațiile privind rana minoră a lui Năstase, doctorul Lascăr a răspuns ”avocățește” :”înseamnă că aceștia sunt foarte bine informați”. Acest răspuns nu neagă informația respectivă, ba mai mult, semantic o confirmă, deși pare spusă ironic. Dacă răspunsul ar fi fost da sau nu, scurt, fără echivoc, situația ar fi fost altfel , dar răspunsul său ”șmecheresc” te pune pe gânduri și poate chiar a dat de gândit procurorilor.
Reprezentanții ambulanței au dat în sfârșit declarații, dar nu au spus în ce stare au găsit pacientul, ce gravitate avea rana și ce măsuri au luat și nici dacă au recomandat sau nu internarea pacientului,sau cine a decis acest lucru, ca și cine a stabilit destinația, lucruri absolut vitale în elucidarea cazului. Au declarat doar că au acționat în urma unei sesizări a MI și că au acționat conform procedurilor. Această declarație nu lămurește nimic, doar adâncește suspiciunile tocmai prin faptul că nu spune nimic.
Au mai fost   luați spre cercetări și polițiștii care au intervenit, ca și cel care i-a trimis în misiune și mi se pare ok să fie interogați, dar până a se stabili statutul lor și vina de care se fac vinovați mai este timp. Se vorbește de favorizarea infractorului, și avocații din oficiu ai acestora s-au grăbit să afirme că nu se pune problema acestei fapte, pentru că ei nu au ajutat la înfăptuirea faptei de care a fost învinuit Năstase, deci nu l-au favorizat în executarea unei fapte care s-a încheiat. Ce pot să spun, slabă încercare iar dacă madam Iacob susține această prostie, eu nu aș angaja-o ca avocat nici dacă ar fi singurul avocat de  pe pământ.
” Art. 264
Favorizarea infractorului
Ajutorul dat unui infractor fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a îngreuia sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 7 ani.
Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.
Favorizarea săvârşită de soţ sau de o rudă apropiată nu se pedepseşte.”
Aici spune clar că favorizarea infractorului înseamnă nu numai ”ajutorul dat unui infractor pe timpul săvârșirii infracțiunii” ci și ” ajutorul dat pentru a îngreuia sau zădărnici executarea pedepsei”
Doamna Iacob, dacă așa vă apărați și clienții, și îi asigurați de câștigarea cauzei, nu vă meritați faima, pentru că dacă medicii au declarat sau insinuat că rana este gravă deci nu se poate efectua întemnițarea, iar ea era de fapt superficială, atunci medicii se cam fac vinovați de îngreuiarea executării pedepsei deci favorizarea infractorului. Și eu cred că situația cam așa stă, pentru că declarația privind alte complicații ce  ar surveni din bolile lui Năstase, au fost făcute tocmai pentru a justifica menținerea lui  în spital, căci rana nu justifica menținerea  în spital. În plus, exista varianta internării într-un spital din sistemul penitenciarelor, atâta vreme cât rana era superficială.
Pe de altă parte, lămurirea statutului juridic al lui Năstase este foarte important pentru că dacă se consideră că se află în arest, atunci cade sine die acuzația de favorizare a infractorului, pentru că el se afla în stare de arest, din momentul în care s-au dus polițiștii la el. Dacă se afla în stare de libertate, atunci înseamnă că nu era încă infractor, pentru că nu se declanșase procedura de arestare și atunci, care este fapta de favorizare a infractorului? Nimeni nu i-a oprit pe polițiști să îl ducă la penitenciar sau la un spital al sistemului penitenciarelor. Deci iarăși nu poate fi vorba de favorizare sau împiedicarea justiției de a se pune   în aplicare măsurile de arestare. Medicii l-au primit, l-au tratat și –foarte deștept – s-au ferit să dea declarații privind gravitatea rănii sau posibilitatea transportării la penitenciar, cel puțin în presă. Dacă au fost sau nu întrebați oficial sau li s-au solicitat de către justiție sau poliție date și nu le-au dat sau au dat informații eronate, atunci vor răspunde.
Dar mai este un aspect. Dacă instanța va stabili că Năstase s-a aflat în libertate și nu a executat nici o zi de aresta până acum, atunci se creează un precedent periculos și de acum încolo din punct de vedere juridic, termenul ”de îndată” se extinde la zile sau săptămâni. Trăiască justiția din România care reușește să rezolve problema lui Einstein privind modificarea TIMPULUI. De azi încolo, putem crede în basmele cu Feți Frumoși care cresc într-o zi cât alții într-un an.
Magistrații au decis : ”nu există piedică în executarea pedepsei ” ATÂT. La noi ca la nimeni. Ei au fost sesizați cu privire la statutul lui Năstase PÂNĂ LA MOMENTUL ZILEI iar ei ”constată” că nu există piedici în trimiterea acestuia în arest. Toată lumea se întreabă acum ce înseamnă asta. Dar e simplu. NU AU AVUT COJONES SĂ SE EXPRIME PE CEEA CE S-A ÎNTÂMPLAT PÂNĂ ACUM și au dat o decizie de care nu era nevoie. Ca să nu mai spun că decizia poate fi atacată cu recurs deci … Năstase mai poate sta prin Floreasca până se judecă recursul. Bineînțeles, după recurs urmează toate instanțele inclusiv CEDO. Hai să ne jucăm de-a justiția. Dar orice ar fi, nici o comisie de medici din România NU VA INFIRMA DIAGNOSTICELE PUSE SAU DECIZIA LUATĂ DE MEDICII CARE L-AU INTERNAT ȘI  OPERAT, ORICÂT DE PRESAȚI SAU OBEDIENȚI AR FI FAȚĂ DE BĂSESCU. Deci medicii nu vor păți nimic nici unul, pentru că există un spirit de corp al medicilor mai puternic si decât amenințările cu DNA și decât interesele politice. Informații se pot obține, dar mărturii, declarații care să incrimineze un medic de către alt medic nu veți vedea.
Între timp avocații lui Năstase se vor folosi de toate virgulele  Codului Penal și vor invocate toate articolașele care le dau dreptul să îl țină în Floreasca  sau în spitalul penitenciar.  Justiția nu îl poate lua, atâta vreme cât medicii nu își dau acordul. Acuma se va căuta câteva luni să se afle cine are dreptul să stabilească în primul rând starea lui, apoi o altă comisie va stabili cine trebuie să stabilească dacă poate fi întemnițat sau nu. Până să se stabilească și să se ia deciziile, va trece un an. Apoi se va constata brusc că  de fapt el se afla în stare de arest din momentul în care au venit polițiștii la el deci și-a executat pedeapsa nu contează unde, de vreme ce a stat sub paza poliției și sub control judiciar. Dacă Năstase va fi băgat in celulă, există șansa să nu mai iasă de acolo așa cum a intrat.
Circul va urma, nici o parte nu se va lăsa, fiecare va trage spuza pe turta ei, avocații lui Năstase vor pedala pe gafa făcută de madam Kovesi cu sancționarea absurdă a avocaților, procuratura va pedala pe superficialitatea rănii, în timpul acesta Năstase  va sta unde este, pentru că a spus clar că el nu merge la pușcărie. Mai sunt câteva zile și nu ar fi exclus ca exact pe 28, Ponta să fie chemat la procuratură pentru a da declarații privind discuțiile telefonice din seara incidentului, iar Băsescu să plece la Bruxelles.
Încep să doresc ca teoria privind geneza poporului român cea care spune că nu ne tragem din romani, să se confirme. M-am săturat de circ.

9 comentarii:

  1. nastase la zdup ca acolo ii este locul, iar rus sa demisioneze, si gata balciul

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nenea Buzuc, de ce nu te limitezi mata doar la nişte "pase scurte"? Sau dacă tot te ridici de pe banca de rezerve, pentru încălzire, fă-o mai cu temei! Aşa, cu doar câteva cuvinte, mereu aceleaşi, pe care le postezi, pe ici, pe colo, drept comentarii, nu te bagă nimeni în seamă. Zău!

      Ștergere
    2. nea biluta, din cate stiu legile acestui stat imi da voie sa ma exprim. nu stiu ce lege va permite sa-mi puneti pumnul in gura

      Ștergere
    3. Domnule, repeti ca un papagal aceleasi cuvinte pe toate drumurile pe care le calci.Tonul tau imperativ mie , unul, nu imi place.Stiu ca vrei sa ma iei cu dreptul la libera exprimare, DA, ai acest drept, dar exprima-te in asa fel incat sa nu-i lezezi pa altii.Ce-ai spune daca eu as afirma , categoric , locul tau este la balamuc??!!!

      Ștergere
    4. Domnule, iti place sau nu ce spune domnul Buzuc, el macar are puterea de a semna cu nume si prenume si de a nu jigni pe nimeni in ceea ce spune . Daca nu poti face la fel, macar abtine-te de la comentariu . Nici eu poate nu sunt de acord cu el, dar este punctul lui de vedere si atata timp cat este exprimat civilizat, i-l respect si si pe el. Te rog fara insinuari jignitoare.

      Ștergere
    5. Domnule Neacsu, a fost pentru prima si ultima oara ca ti-am violentat spatiul virtual.Imi cer scuze!Ai dreptate, locul meu nu este aici alaturi de burzuci.Imi displace pana la oripilate tonul domniei tale.Cu scuzele de rigoare, pentru violarea proprietatii, va salut.
      Ma gasiti , cu nume si prenume, pe filiala SCMD din orasul din care postez.
      Colonel in rezerva, L.F.C.

      Ștergere
  2. Haideti sa nu ne certam, toti avem dreptul la opinie, mai scurta sau mai consistenta atata vreme cat respecta regulile bunei cuviinte. Va multumesc !

    RăspundețiȘtergere
  3. Domnule LFC,
    Nu stiu dn ce oras sunteti, ca sa va caut cu nume si prenume, imi pare rau ca v-ati suparat sau deranjat, nu stiu ce anume din tonul meu v-a deranjat, eu am indraznit doar sa va mentionez ca toti averm dreptul la o opinie si ca atata timp cat aceasta este decent exprimata, nu trebuie sa interzicem cuiva acest drept. Se pare insa ca dumneavaostra aveti o toleranta mai putin flexibila si nu suportati opinii adverse. Este dreptul dumneavoastra.Dar nu aveati dreptul sa recomandati balamulcul unui alt comentator mai ales daca nu sunteti cumva medic de specialitate. Regret incidentul, personal nu am ce sa imi reprosez. O zi buna si tot ce va doriti !

    RăspundețiȘtergere

Puteţi face orice comentarii în limitelei decenţei , bunului simţ, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi sters.
Nu am nici o satisfacţie să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurandus-e sau atribuindu-şi epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveti chef de hârjoană şi trimteri prin locuri ascunse vederii, faceti-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveti comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeţi acolo unde posesorii de blog vor rating