miercuri, 29 august 2012

Atenție la conserve.

A trecut referendumul, s-a  întors Băsescu, demonstranții din Piața Universității încep să se obișnuiască cu ideea că nu îi bagă nimeni în seamă, unii merg să își ia banii, alții așteaptă să se trezească românii. Băsescu a tăcut o săptămână după decizia CCR  sfătuit nu știu de cine, dar bine consiliat. Dacă ar fi ieșit din bârlog imediat după Hotărârea CCR, ar fi fost sfâșiat de mulțime, poarta cotrocenilor ar fi fost în pericol. Dar cineva l-a sfătuit să stea cuminte, să lase ciorba să fiarbă, să dea ușor peste răscol, să iasă spuma și apoi să vină când nu mai există pericol de explozie. Bine jucat, românul se plictisește repede, minunile țin cel mult trei zile.
 Aceeași tactică o aplică și Ponta cu Antonescu după bătaia de joc din Parlament, ba mai mult ei și-au luat măsuri și s-au dat la fund înainte de eveniment, ca să nu îi aștepte presa sau cei 7,4 milioane pe care îi reprezintă la ieșire și uite așa, vin după 3 zile, când mămăliga s-a răcit și nu mai face cu ochiul nimănui. 
 Între timp Europa e bucuroasă că a scăpat de necunoscut și poate spera din nou la contractele promise de Băsescu, FMI-ul va veni din nou la noi după ce guvernul Ponta va pica la moțiunea de cenzură și va încheia un nou acord mult mai avantajos, vor urma alegerile și vom avea din nou un guvern Băsescu, indiferent din ce partide va fi format.
La prima întâlnire a parlamentarilor, noua majoritate parlamentară reformată din PDL și veșnicii trădători, vor declanșa și ei un Blitzkrieg sau o lovitură de stat ”gen Clark”,  și guvernul Ponta va coborî  de pe cal mai repede decât s-a suit dar de data asta nimeni nu va țipa că e lovitură de stat, pentru că Ponta și Crin sunt niște delicați și nu vor să facă ce a făcut Băsescu. Așa e, Băsescu a vrut să conducă țara, ei nu vor asta. Unde mai pui Că USL va trebui să suporte și handicapul parlamentarilor ”fericiți” care au fost aleși la locale. Culmea e că mulți dintre ei vor schimba și ei partea după schimbarea guvernului sau măcar după parlamentare, dacă vor să primească și ei fonduri de la noul guvern și să nu fie întrebați cu cine au votat la referendum, sau cum au actualizat listele.
 Vor urma alegerile,  partidele vor primi iarăși bani pentru campanie, românii își vor primi porția de adrenalină, presa va mai bate câteva recorduri de rating, Gâdea va lua locul lui DD iar Aspasia pe al Elodiei, Badea va lupta pentru centura neagră cu Danileț, Ciutacu se va apucă de Wrestling, cimitirele armatei nu vor mai purta cruci IAR ci F16, Roșiile românești se vor vinde cu succes peste hotare cu zăcăminte cu tot demonstrând că în ciuda secetei, solul a fost bine ”irigat”, vor începe alte autostrăzi cu prețuri de ”criză de criză”.
 România va deveni oficial groapa de gunoi, pista de încercări, spitalul de campanie, carnea de tun, sacul fără fund, grânarul, blănarul, minerul, ospătarul, tuturor alianțelor Euro-Atlantice, românii se vor bate între ei pe străzile Europei pentru un cățel de usturoi, va fi distracție mare. Dar distracția cea mai mare va fi la alegeri.
Nici nu vor apărea bine listele de candidați ca vor si transpira în media diferite date si informații, stenograme, documente ale CNSAS,dosare ale DNA, ANAF, ANI, CSAT, care vor face deliciul presei și al românilor interesați de capra vecinului. Ce vizați vor fi de regula nu cei mai periculoși ca șanse de a fi aleși,  ci cei mai periculoși și mai neabordabili fie pentru că nu au cine știe ce probleme cu justiția deci nu pot fi șantajați, fie pentru că au un spate financiar și politic asigurat.
Cei cu șanse mai mici dar ușor de șantajat vor fi lăsați în pace chiar dacă la unii dosarul colcăie de aspasii, pentru că ei reprezintă întotdeauna armele secrete, conservele care sunt folosite doar atunci când îți crapă buza,ei  stau în banca lor și acționează pe ascuns. E nevoie de acești oameni infiltrați și mascați în toate partidele, așa că să nu vă mire dacă veți vedea pe listele unor partide oameni nu doar cunoscuți ci consacrați ca fiind corupți și veți vedea cu consternare că nu îi bagă nimeni în seamă, nu se ia nimeni de ei, nu apar dezvăluiri, nu se sesizează nici o instanță. Așa a reușit să se mențină și Aspasia în CCR propusă de PSD și susținută de PDL. PSD știa ce a propus, și situația le convenea, pentru că și ei o șantajau la rândul lor și credeau că au situația sub control, numai că atunci când e în joc președinția, Băsescu scoate și conservele la luptă. De acum încolo Aspasia devine conservă-conservă, ea nu mai folosește nimănui, nu își mai bate nimeni capul cu ea. Doar Gâdea continuă să caute prin lăzile de gunoi încercând să convingă lumea că a descoperit America, răul absolut, că fără el România ar fi intrat în colaps și fără dezvăluirile lui senzaționale dezvăluite cu spatele la public privind pe ecranul unde se strâmbă Mircea Badea, până i se aburesc ochelarii,românii ar fi fost mai săraci. Cazul Aspasia este clar, și dacă până acum nici PDL nici PSD nici PNL, și nici DNA nu s-au sesizat, NICI NU SE VOR SESIZA, pentru ei Aspasia este un caz nefericit, care a fost victimă colaterală, toți se simt vinovați față de ea, unii pentru că au propus-o și promovat-o folosind-o până acum tocmai în baza dosarului, ceilalți pentru că au fost nevoiți să o deconspire ca fiind de fapt conservă, și să se folosească de ea pentru a câștiga. DIN CEASTĂ CAUZĂ NU I SE VA ÎNTÂMPLA NIMIC TOȚI O COMPATIMESC, DAR SE SCUZĂ GÂNDIND CĂ ASTA E RISCUL Și ea știa ce riscă atunci când a intrat în joc cu un asemenea dosar. Ce nu înțeleg eu este de ce domnul Gâdea sau altul ca el care se dă cu burta de pământ pentru dreptate și adevăr, nu încearcă să vadă ce se ascunde în spatele celorlalți membri ai CCR sau CSM sau CNSAS, PENTRU CĂ NICI UNUL DIN CEI CE AU UN CUȚITAȘ CÂT DE MIC ÎN MÂNĂ NU A MÂNCAT PÂINE NEAGRĂ, DAR TOȚI AU PETE . Ar fi foarte curios de aflat dacă s-ar găsi un singur membru al CCR curat. Dacă s-ar intra puțin în dosarul domnului Predescu cel care este atât de lăudat pentru ”atitudinea lui ”  ce am găsi ? De ce nu verifică  nimeni ? Cu Aspasia e clară, ne-am lămurit, să mergem mai departe, sau așteptăm să mai vină un referendum, să apară alt trădător, altă conservă și iarăși ne consternăm o lună ?
Scoateți toate conservele și verificați-le termenele de valabilitate.
P.S. Antena 3 ar trebui să schimbe reclama cu Aspasia si Băsescu și să întrebe unde sunt Ponta și Antonescu .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteţi face orice comentarii în limitelei decenţei , bunului simţ, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi sters.
Nu am nici o satisfacţie să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurandus-e sau atribuindu-şi epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveti chef de hârjoană şi trimteri prin locuri ascunse vederii, faceti-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveti comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeţi acolo unde posesorii de blog vor rating