luni, 13 aprilie 2015

Provinciale



Motto :

“Într-o bună primăvară,

într-o firmă de privat,

Diluind cu sârg prin ţară

se făcură de ocară,

ca să nu spun de rahat…”





Provinciale


Într-un orăşel de provincie, să îi zicem “Bricul Mircea”, chiar dacă
nu avem un astfel de oraş, dar nu am găsit altă rimă, se afla o firmă de
telefonie mobilă, să zicem “Portocala” chiar dacă nu avem o astfel de
firmă, dar ştiţi, rima. Aşa cum spunea Ardiles, tragedia oamenilor care
lucrează sau îşi duc veacul prin micile orăşele provinciale este că ei
nu pot da tunuri mari, sau ca să îl citez pe Ardiles, “nu au talent să
facă furăciuni avăvărate” ca la Bucureşti, adică să fure cu camionul, ei
fură şi ei cu căruciorul ăla de butelii. Oameni sărmani fură de nevoie,
ca în Ţara lui Ardiles.

Ei bine un angajat, un mic Ardiles dar cu tupeu de Bobiţă, se gândeşte
să îşi rotunjească şi el bugetul de remuneraţie mică la privaţii ăştia
care te sug de parcă ai avea 10 ţăţe şi te plătesc de parcă ai lucra
numai la ciclu. Aşa că personajul nostru, băiat descurcăreţ, s-a gândit
să trăiască bine pe seama firmei care îl exploatează şi bagă mâna în
fondurile realizate din vânzări. Ca să se asigure în caz că apare câte
un Dandanache, se dă bine pe lângă şeful, cadouri de zile aniversare,
limbi în ureche, mici agape provinciale, tot tacâmul, doar suntem
români, ne descurcăm nu? Şi uite aşa amicul nostru începe să cunoască
viaţa de şmecheraş de cartier şi toate mergeau strună.

Cum de a îndrăznit el să facă asta este un mister, dar o păsărică spune
că ceva ceva era la mijloc, a sesizat el că nici şeful nu este tocmai
curaţel şi face şi el mici găinării prin care scoate ceva profit. Cum
anume şi de unde? Păi de la clienţii provinciali care semnează contracte
fără să citească ce anume citesc şi nu îşi cunosc drepturile. Cum ţara
lui Ardiles e plină de inconştienţi care semnează contracte fără să le
citească şi să vadă ce prevăd şi de naivi care cred tot ce li se spune,
alţii, alde Ardiles profită şi le iau banii. Compania despre care
vorbeam cică răsplăteşte fidelitatea clienţilor prin puncte acumulate la
plata abonamentului. Aceste puncte se acumulează şi după un timp se pot
transforma- la cererea clientului- în reduceri la cumpărarea unui
obiect, gadget cum îi mai spune, sau accesoriu sau poţi cumpăra un
telefon dacă ai acumulat suficiente puncte încât să acopere
contravaloarea telefonului, dar asta mai greu pentru că se acumulează
greu. Aceste puncte se pot păstra şi ani de zile, până se decide
clientul să cumpere ceva. Ce nu ştiu mulţi clienţi, cu atât mai puţin
cei din “provincie” este că nu există limită de timp şi fiecare poate să
îşi păstreze contul de puncte cât vrea el.

Ei bine, profitând de naivitatea şi credulitatea celor mai mulţi din
clienţi, unii “manageri” îşi pun lucrătorii să urmărească punctajul
obţinut de clienţi şi când se acumulează o anumită sumă să îi sune şi să
le spună că expiră sau a expirat perioada în care puteau să folosească
punctajul respectiv  deşi practic  aceste termen nu există. Chestiunea
la prima vedere ar fi lipsită de efect prea mare dacă ţinem cont că
pentru a cumpăra să zicem un stick de memorie ai nevoie de mai mult de
100 de puncte să zicem, iar pierderea suferită de un client   nu este
prea mare, dar dacă te gândeşti că sumele se acumulează de la mai mulţi
clienţi şi adunate sumele se ridică la nivel de mii de lei  periodic, nu
mai este chiar lipsit de importanţă. Bineînţeles că persoanele
respective pierd punctele pentru că lucrătorul care a anunţat pierderea
lor sau şeful lui, întocmeşte o hârtie ca fiind în numele clientului
pentru a cumpăra ceva,  a folosi punctele adunate şi adunate  toate  fac
o sumă, sumă care este retrasă din magazine sub formă de produse care-
vezi Doamne – au fost cumpărate de clienţi. Apoi produsele sunt
comercializate  şi banii intră în buzunarul lui Ardiles.  În felul
acesta avem mai multe  infracţiuni, una de înşelare a clientului, care
intră sub incidenţa OPC dar şi a codului penal, una de fals şi uz de
fals pentru că pentru a ridica produsele trebuie întocmite acte în
numele clientului ale cărui date lucrătorul le are în baza de date, o a
treia infracţiune este cea de abuz în serviciu şi alta de însuşirea de
bunuri necuvenite.




Revenim acuma la lucrătorul nostru care a băgat mâna în fondurile
firmei. În urma unui control s-a constatat paguba produsă a cărei
valoare nu contează, este pagubă. În mod normal managerul ar fi trebuit
să desfacă contractul de muncă lucrătorului şi eventual să facă plângere
la poliţie. Numai că ştiindu-se cu musca pe căciulă, datorită punctelor
de fidelitate pe care le rezolva prin lucrătorul respectiv cu care avea
relaţii de “prietenie” mai strânse decât cele de la angajat la manager,
domnul manager a închis ochii şi a păstrat lucrătorul cerându-i doar să
pună banii la loc apoi s-au pupat, şi-au strâns mâna tovărăşeşte ca de
la Ardiles la Ardiles  şi trai nineacă, s-a şters totul cu… cârpa, că
nici burete nu îi putem spune. Uite aşa sunt promovaţi cei din neamul
lui Ardiles. Aşa că oameni buni, dacă furaţi, nu fiţi fraieri furaţi cu
cap, împărţiţi şi cu şefii,  sau staţi geană pe ei când fură  să îi
întrebaţi de postavul de manta când sunteţi prinşi. V-aţi prins?

P.S. Orice asemănare cu fapte sau persoane reale este pură coincidenţă.  Eu însă am mai spus, nu cred în coincidenţe.

Provinciale

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteţi face orice comentarii în limitelei decenţei , bunului simţ, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi sters.
Nu am nici o satisfacţie să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurandus-e sau atribuindu-şi epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveti chef de hârjoană şi trimteri prin locuri ascunse vederii, faceti-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveti comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeţi acolo unde posesorii de blog vor rating