Finala celor două “virgine”

Turneul de la Doha şi-a stabilit câştigătoarea. Nu a fost nici
Radwanska,  nici Kerber, nici Muguruza, nici Vinci,  nici Petkovic, nici
măcar Halep, care deşi era favorita nr 2 teoretic, practic nu o mai
credita nimeni cu şanse la titlu.  Învingătoare a fost răţuşca cea
urâţică, Carla Suarez Navaro, o jucătoare care tot ajungea prin finale
şi semifinale la marile turnee dar nu câştiga niciodată. În finală
aceasta a jucat cu Cenuşăreasa turneului, Jelena Ostapenko, o jucătoare
din Letonia. Şi i-am spus Simonei să îşi schimbe numele  in Halepova sau
măcar Halepovici dacă vrea să mai câştige şi ea ceva sau să treacă
măcar de turul întâi. Nu m-a ascultat, treaba ei.

Am urmărit meciul dintre Carla şi Jelena şi după cum începuse credeam că
tânăra de 19 ani, deja încununată cu un Wimbledon la junioare o va
desfiinţa pe răţuşcă. Dar nu a fost să fie aşa, în setul 2, după ce
primul fusese adjudecat scurt cu 6-1 de Jelena, imediat după ce Carla a
solicitat un moment de consultare cu antrenorul, parcă a primit jar, nu
sfaturi, că totul s-a răsturnat, Jelenei nu i-a mai intrat nimic, iar
Carlei i-a intrat tot. Şi aşa s-a răsturnat situaţia şi aceasta din urmă
a câştigat următoarele două seturi. Să vă spun sincer, iniţial am ţinut
cu Jelena, atras poate de chipul ei angelic şi de faptul că pleca de pe
poziţia a doua. Apoi vâzând chipul trist al Carlei m-am gândit că la
modul cum joacă ar merita totuşi să câştige, şi chiar mi-a devenit
simpatică, prin naturaletea, demnitatea , dar şi tristeţea cu care făcea
faţă situaţiei care părea să fie o nouă înfrângere. Apoi mi-am zis că
oricare din ele ar câştiga merită să câştige pentru lecţia de demnitate,
modestie şi dorinţă de victorie de care au dat dovadă, lucruri pe care
nu le-am mai văzut la Simona Halep de exemplu de nu mai ştiu când. Nici
una din ele, din cele două finaliste parcă nu se gândea la bani sau la
viitoarele reclame, sau la ce va spune după turneu jurnaliştilor, aşa
cum se citeşte pe chipul Simonei când joacă. Cele două erau concentrate
la joc şi atâta tot. Amândouă erau virgine, încă neatinse de microbul
infatuării, al dorinţei de a câştiga altceva în afară de victoria
sportivă, nici una din ele nu s-a manifestat nervos ca Simona, nu a arat
terenul cu racheta, nu s-a uitat urât la arbitri şi nu a dat vina pe
ceilalţi “participanţi la trafic”, condiţiile meteo sau afecţiuni
nazale. Slavă domnului mai există şi jucători sau jucătoare care îşi văd
de tenis, nu caută vinovaţi acolo unde nu le merge jocul şi învaţă din
greşeli. Este posibil ca norocul celor două finaliste să îl constituie
tocmai cele două trăsături, una prea tănără şi alta deloc .. fotogenică
pentru a fi curtate şi contaminate de febra reclamelor aşa cum este
reprezentanta DEDEMAN. Aşa se face că am asistat la un joc frumos,
plăcut, fără floricele, dar un exemplu de dăruire şi tenacitate,
modestie şi demnitate sportivă. Felicitări celor două “virgine”. Nu ştiu
dacă Halep va mai apuca să prindă o finală de turneu anul ăsta sau dacă
nu cumva se va grăbi să devină mămică, aşa cum se lăuda poate
întrezărind faptul că nu are combustibil să meargă mai departe în
carieră. Poate va deveni antrenoare, poate mămică, poate va continua să
facă reclamă sau să dea meciuri demonstrative prin cartiere sau să joace
cu preşedinţi. Poate se va reseta. Cine ştie, teoretic totul este
posibil, dar “ fată mare” nu are cum să mai fie, a fost deja atinsă de
virusul înfumurării, al banilor, al lipsei de modestie, al fiţelor şi
aerelor de vedetă şi odată contaminat e greu să scapi, e ca un drog.

Să urmărim turneele următoare, Jelena va deveni o nouă Şarapovă sau
Kurnikovă că tot seamănă cu ele aşa că Maria poate să se retragă
liniştită, dar Halep trebuie să se ferească, nu ştiu dacă mai e cineva
din primele 100 care să nu o poată învinge în primul tur.

Finala celor două “virgine”