luni, 16 mai 2016

Proteste de amploare în Craiova



manifest protest 12.05.2016


Joi, 12.05.2016 în Craiova,  în piaţa sau faţa Prefecturii,  au avut
loc proteste organizate  de sindicate uniuni şi federaţii sindicale din
sistemul sanitar, învăţământ  şi, cel puţin teoretic, pentru că practic
nu i-am văzut,  şi interne. Aşa cum se vede şi din manifestul  postat
aici, 7 astfel de organizaţii sindicale şi-au adus oamenii la proteste
şi după numărul de organizaţii,  titlul este justificat.


SINDICATE 1 P5123856


Dacă însă ne uităm la numărul de protestatari prezenţi, se poate
spune că a fost o manifestaţie la care sindicaliştii au participat prin
reprezentanţii lor,  pentru că nu cred că au fost mai mult de 150 de
protestatari, ceea ce ar face cam 20 din fiecare sindicat. Având în
vedere numărul, protestul a fost o caricatură.


- Multime P5123869


Sindicaliştii solicitau în principal, cel puţin pe hârtie, schimbarea
legii dialogului social, modificarea şi unificarea contractului
colectiv de muncă şi salarizare unitară în sistemul bugetar. În fapt, el
mai mult  cerea demisia guvernului. Stând strâmb şi judecând drept, eu
cred că sindicaliştii, cei puţini câţi mai sunt cu adevărat, ar trebui
să ceară schimbarea conducerilor  sindicatelor pentru că de cam 7 ani de
când eu cu Nerro participăm la astfel de activităţi,  am constatat că
în fapt liderii sindicali sunt subordonaţi liderilor politici, fiecare
partid cu sindicatele lui, fiecare confederaţie, federaţie sau uniune
sindicală ieşind la proteste atunci când “interesele de partid” o cer,
nu când sunt atinse drepturile sau interesele sindicaliştilor.


Lider sindical P5123857


Că am dreptate, o dovedeşte şi numărul mare de foşti lideri sindicali
care s-au ajuns, sau s-au cocoţat pe funcţii de partid şi de stat de-a
lungul timpului şi dau exemple pe Mitrea, Băsescu, Ciorbea, Radu
Vasile,  ca să pomenesc numai pe cei ajunşi mari la nivel naţional. În
aceste condiţii ne mai miră că protestele în fapt urmăresc schimbări
politice şi nu rezolvarea unor probleme sociale, sau că oamenii nu sunt
nici informaţi nici dirijaţi şi nici lăsaţi să protesteze cu adevărat,
ci numai aşa în numărul şi scopul stabilit de liderul de sindicat
dirijat la rândul lui de  tovarăşii de la partid?


sINDICATE P5123862


După eminarea protestelor m-am întîlnit cu  o persoană  care lucra în
învăţământ,  care s-a arătat foarte mirată şi surprinsă, pentru că ar
fi dorit să participe la protest, dar nu aştiut de el: “păi de ce nu
ne-a spus şi nouă, milogul ăla de şef de sindicat?” a fost întrebarea
retorică pe care sărmanul om a pus-o. Ete aşa, pentru că mişcarea era
organizată aşa, ca să se marcheze momentul ca să nu zică sindicaliştii
că ei, liderii  sindicali nu îşi merită privilegiile şi banii , aşa cum
 partidele organizează din când în când moţiuni de cenzură la care nici
oamenii lor nu vin să voteze, dar îşi pavoazează faţada considerând că
astfel şi-au făcut datoria faţă de alegători.


CETATETNI P5123871


Pe lângă jocurile politice pe care le fac liderii de sindicat, de
vină pentru slaba participare a oamenilor la proteste, mai este şi
proasta activitate de racolare dar şi de organizare şi de convingere a
aceloraşi oameni, lipsa coeziunii în rândul sindicatelor dar şi între
sindicate, pentru că de cele mai multe ori şefii de sindicat nu fac
absolut nimic pentru întărirea forţei propriilor sindiocate sau
convingerea oamenilor că dacă nu sunt uniţi nu vor face nimic. De ce să
muncească ei să ducă muncă de convingere, atâta vreme cât primesc
aceiaşi bani indiferent de numărul de cotizanţi sau obiective atinse?
Sau de ce să se chinuie ei să lupte împotriva sistemului şi jocurilor de
partid sau guernamentale, când stand cuminţi şi executând sarcini de
partid, primesc şi ei câte un os de ros, copii băgaţi prin
administraţiile de stat sau locale, neveste angajate secretare pe la
diverse regii, dezlegare la mici sau mari afaceri, ochi închişi la mici
sau mari încălcări ale legii, sau mai bine spus protecţie financiară şi
juridică ?


Pe lângă aceşti lideri mai mult sau mai puţin vânduţi celor împotriva
cărora se fac că luptă, o egală parte din vină o au chiar cetăţenii, nu
doar sindicaliştii,  ci şi cei care nu se înscriu în sindicat fie de
teamă că îşi pierd serviciul, fie din comoditate, pentru că cei mai
mulţi îşi spun că oricum nu se face nimic, sau chiar dacă se face ceva
se face şi fără ei, dar mai ales şi pentru ei, că aşa e în democraţie,
unul moare cu mâna pe sirenă, beat sau împuşcat, altul beneficiază de
drepturile pentru care a murit Roaită.


Acuma chiar şi eu, privind numărul mic al participanţilor şi auzind
că scandează împotriva corupţiei din sistem, mi-am spus că dacă sunt
atât de puţini înseamnă că,  fie ceilalţi care nu au venit sunt de acord
cu corupţia fie chiar fac parte din ea  şi atunci protestul este
inutil, pentru că în Craiova cel puţin, în sistemul bugetar a mai rămas
doar  o mână de oameni cinstiţi, ceilalţi fiind fie corupţi, fie
mulţumiţi cu corupţia.


Cu aşa oameni,  lideri sindicali şi sindicalişti, nu e de mirare că
marele protest a adunat atât de mulţi oameni sau că cei care mai erau
prin zona protestului îşi vedeau liniştiţi de treabă, inclusiv cei aduşi
–uneori chiar mai mulţi deât participanţii, – să asigure paza
manifestaţiilor, care înjură în gând pentru  că pentru “rahatul ăla de
protest”  nu au stat ei lângă familii.


MESAJ P5123859


Până şi Nero  mi-a mărturisit că dacă îl mai aduc degeaba la proteste
din astea fâsâite, el îşi pune coada pe spinare şi pleacă. Îmi e greu
să recunosc, dar are dreptate. El renunţă la siestă în vreme ce românii
dorm unii în faţa televizoarelor sau cu mâna  pe mouse dând like.  Parcă
nu e în regulă.


PS:M-am consultat cu Nerro şi am decis să înfiinţăm Liga Profesională
a Protestatarilor Protestatari de Profesie. Vom face o cerere de
admitere a profesiunii de protestatar în Codul Muncii , apoi vom cauta
aderenţi şi ne vom pune serviciile la dispoziţia sindicatelor, sau
partidelor care vor să organizeze proteste pe orice subiect sau
împotriva oricui, contra cost. Ne vom echipa cu materiale de propagandă,
megafoane, ţinute de sezon, căşti de protecţie etc şi vom protesta
contra cost oricât şi oriunde, la comandă,ca şi actualii şefi de
sindicate, la preţuri  corespunzătoare cererii dar măcar o vom face pe
faţă, legal, nu vom minţi pe nimeni pretinzând că sunrtem ceea ce nu
suntem.  În felul ăsta, sindicaliştii guralivi, ca Dogaru, care se laudă
că scot în stradă mii de oameni, îşi pot atinge şi ei numărul propus
sau promis, dar cu condiţia să aibă fondurile deblocate. Pentru curve
sindicale cerem plata înainte, ca la curve.  Cine se bagă ?

Proteste de amploare în Craiova

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteţi face orice comentarii în limitelei decenţei , bunului simţ, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi sters.
Nu am nici o satisfacţie să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurandus-e sau atribuindu-şi epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveti chef de hârjoană şi trimteri prin locuri ascunse vederii, faceti-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveti comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeţi acolo unde posesorii de blog vor rating