luni, 13 noiembrie 2017

Românii și ”Casele regale”

 


Când a murit prin deces primul rege al rromilor  din România și cei
doi puradei ai săi s-a apucat să să certe pă coroană și cocoșei am zis
că asta este, țiganul tot țigan rămâne chiar dacă își pune tinicheaua pe
cap și se proclamă rege.Ce a fost atunci la porțile televiziunilor
transformate în corturi, nu mai spun.  Nefăcând parte din etnie nu m-am
amestecat, știind că cine se amestecă într-o ceartă între doi  țigani
încercând să-i împace, sfârșește bătut de amândoi. Se pare că până la
urmă au reușit, măcar de ochii poponației  și își împartă țigănește
afacerile, sferele de influență și cocoșeii așa că nația a prosperat.


Astăzi, de ziua sărbătoririi sfinților Arhangheli Mihail și Gavril,
 un nou scandal încoronat  scutură cortul pardon corpul regal, dar al
celuilalt rege, cel care și-a spus al rrromânilor din Casa de … cine mai
știe care. Când nepotul Hohenzolnerilor, Mihai I  și-a  părăsit familia
pentru a-și întemeia propria ”dinastie de România” deși era un rege
fără regat, un monah fără monarhie și un patriot fără patrie, mulți
români au crezut că este un gest de patriotism local și ”bine le-a făcut
la nemți așa le trebuie”mama lor de prusaci. Apoi ce să vezi, Mihai îl
”dezmoștenește” pe nepotul Nicolae, pe motiv de gagici care nu ar fi de
ranga lui. Păi să fim noi serioși câte soții, amante și amanți au avut
puținele capete regale ale românilor, că nici ei nu mai știu care al cui
este, iar prin Germania și acuma strigă unul ”majestate, sunt fiul
tău”.  La toate astea se mai adaugă certurile și procesele pe domenii
între Mihai Stalinistu și Paul Zambrino care se declară fiecare de
România, deci fiecare cu România lui ca și alt neamț cunoscut românilor
care nu mai are mult și se încornorează și el dacă mai stă mult plecat
din Mărginimea Sibiului.


Ete că toate astea nu fură de ajuns și înaltele Dude Regale o puseră
iară de un scandal, dându-l afară din bucătăria internă, cu scandal și
îmbrânceli pe același Nicolae, venit să își felicite sau privegheze
unchiul, că nici el numai știa la ce vine. Mai marii casei auzind că
dușmanul e la ușă își puseră majordomii să îl dea afară, nu cumva să
apuce să se vadă cu mumia sa regală și să îl întrebe cine conduce casa,
el, sau dudele? Oamenii de bine sunt horipilați mâncați-aș, cum adică să
vină ”cioflingarul” să se insinueze lângă Măria sa și să îi spună cumva
ce vrăji au mai făcut cei care îl țin departe de lume și de castele. Să
fiu sincer, eu nu înțeleg de ce nu a fost lăsat, pentru că la noi la
români parcă numai la zilele de naștere se vine cu cardul de acces, la
zilele onomastice te duci și neinvitat,câinii sunt legați, ușile
deschise, parul e în coșare,  că așa e tradiția. Dar cine să țină
tradiția într-o familie de trădători care se dau români numai când e
vorba de domenii? Întrebare retorică. Cu toate sudalmele pe care le voi
primi de la cei care apreciază regalitatea, eu așa văd situația.


Stimați români regaliști susținători ai nici voi nu știți ce, trebuie
să dați un răspuns sincer la o întrebare: Acceptați Familia
Regală,(căci nu poate fi vorba de o Casă regală fără regalitate), cu
bune și rele sau acceptați și respectați doar valorile acestei Familii ?


Dacă acceptați Familia Regală, divină sau cum vreți să îi spuneți,
atunci trebuie să îl acceptați și pe Carol al II-lea  cu toate faptele
și metresele sale și toți descendenții lui, așa cum îmi cereți mie de
exemplu să îl accept pe Mihai cu toate trădările și progeniturile sale
penale  sau nu. Dacă   îl acceptați pe Duda ca membru –fără sânge
albastru- al familiei regale, atunci trebuie să îl acceptați și să
cereți ca nepotul său de sânge Nicolae, bun sau rău, să aibă dreptul să
își vadă bunicul, că doar nu i-o pune un ceas cu bombă la ureche, Doamne
ferește! De ce Duda da , dar Nicolae nu?


Dar dacă regaliștii dezavuează ieșirile în décor ale membrilor
familiei Regale, indiferent cine ar fi ei, atunci primul care ar trebui
blamat este însuși Mihai, pentru că l-a vândut pe Antonescu, a vândut
țara Bolșevicilor, a vândut armata și condamnat 80000 de militari la
prizonierat, pentru că nu a semnat nici un act cu rușii când a cerut
militarilor să întoarcă armele, pentru că a condamnat România la
comunism și a părăsit țara cu familia, mașinile, tablourile și
bijuteriile de familie după ce inițial o trădase, pentru că a spus că se
întoarce de dragul pământului românesc, dar s-a întors de dragul
pământurilor și castelelor românești, pentru că iarăși a plecat din țară
când țara avea nevoie de un cap încoronat fie și pe jumătate. Se spune
că prietenul la nevoie se cunoaște. Da, iar regele nostru la nevoie te
părăsește.


Eu mă mai întreb dacă îndepărtarea lui Nicolae de la masa succesorală
 a fost decisă cu adevărat de Mihai, ca șef al familiei, sau de fiica
sa și securistul ei soț, (care acuma- acuma se autoproclama moștenitori
ai tronului)pentru că eu nu l-am văzut sau auzit pe Mihai spunând ceva
despre asta, am văzut doar în presă un comunicat dat de o ”Casă Regală”
care nu există. Familie Regală da, avem, chiar mai multe, dar Casă
Regală nu, poate palat, poate locuință, pentru că România nu este un
regat, iar chiar fostul rege Mihai a declarat la sosirea în țară că a
venit ca simplu cetățean și nu are nici un fel de pretenții materiale.
Oare a declarat undeva, cândva că s-a schimbat ceva? Eu nu și nici în
monitorul oficial nu a scris cumva că România este regat, deci NU AVEM
”CASĂ REGALĂ”.


Am citit că s-a luat decizia ca Mihai să nu mai fie fotografiat sau
să nu mai fie prezentate fotografii recente  cu el, pe motiv că ” Suveranul reprezintă însăşi Naţiunea, iar Naţiunea nu poate fi văzută suferindă, în persoana Suveranului”.
Ce să spun, mi-au dat lacrimile. Nu că aș ține neapărat să îl văd, dar
nici nu pot înghiți astfel de lacrimi de crocodil. Apropo stimabile,
națiunea e în suferință din 23 August 1944 de când a fost vândută
bolșevicilor, dar dumneata nu ai de unde să știi că ai stat cu rentă
securistă la mare depărtare și și acuma ești tot acolo, pentru că te-ai
obișnuit cu binele de afară când  în țară e greu.Dar înainte de toate,
Mihai nu este suveran al nimănui cu atât mai puțin al națiunii române,
el este un simplu cetățean ROMÂNIA ESTE REPUBLICĂ, iar orice referire
sau pretenție la suveranitatea statului sunt pedepsite de lege. Oare
coana Margareta, când afirmă chestii de astea știe în ce se bagă? Vorba
lui Giani, știi ce zic ?


Dar dacă familiei regale îi e rușine cu fotografiile recente, eu
recomand două, din tinerețe, în care domnul Mihai arăta mult mai bine
era în deplinătatea forțelor sale și nu  îi păsa chiar atât de mult de
Imaginea României. Poate așa ar dori familia Regală să fie ținut minte
Mihai.





După
cum se poate vedea, nu a fost Diavol cu care Mihai să nu fi bătut palma
pentru a-și scăpa pielea. A purtat și cămașa legionară și a fumat și
tabac rusesc ”de dragul prosperității neamului”.


Una peste alta, îndepărtarea lui Nicolae,  așa cum o văd eu este o
lovitură de palat, cu sau fără știrea lui Mihai, care personal nu a fost
văzut exprimându-se pe acest subiect, lovitură dată în scopul
înlăturării acestuia de la preluarea rolului de Șef al Familiei Regale,
ca singurul moștenitor de gen masculin, așa cum cere legea Salică. Deci
regaliștii la această oră susțin și acceptă un impostor la conducerea
familiei Regale, care face tot posibilul să îl țină pe rege cât mai
departe de populație sau presă, nu de dragul acestuia ci pentru a nu îi
da ocazia să spună ceea ce poate ar vrea dar nu poate. Cine îmi
garantează mie că toate comunicatele acelea sunt date cu știrea și din
voința lui Mihai sau că mai este în deplinătatea fizică și psihică
pentru a lua aceste decizii ? A preluat doamna Margareta frâiele
familiei? De când, de vreme ce Legea Salică cere ca cel care moștenește
rolul de cap al familiei Regale trebuie să fie un bărbat? A ieșit Mihai
să anunțe că predă ștafeta Margaretei? Eu nu am văzut. Apropo, în
comunicatul dat de Margaretă cu privire la motivele înlăturării lui
Nicolae se spune ceva vag despre faptul că ”Majestatea Sa a
afirmat că Familia Regală şi societatea românească din acele vremuri vor
avea nevoie de o cârmuire sub semnul modestiei, bine cumpănită, cu
principii morale, respect şi mereu cu gândul la ceilalţi”
,
dar nimeni nu l-a auzit spunând așa ceva și nici la cine bătea
apropoul. Poate se referea luptele cu cocoși, cine știe.  S-a mai spus
că Nicolae ar fi fost îndepărtat pentru că juca golf și ar fi participat
la competiții sportive. Ca să vezi drăcie. Păi Mihai era și a rămas un
împătimit al mașinilor și nu l-a dezmoștenit nimeni pentru asta. Se mai
spune că ar fi fost încurcat cu o fată din popor, cu sânge roșu, nu
albastru, care ar fi fost și bună de prăsilă. Ei și? Dacă îi luăm pe
toți regii României, nici unul nu a fost sfânt, are cu cine să semene.
Deci până la urmă despre ce vorbim? Principii morale, modestie, respect
și mereu gândul la ceilalți? Păi asta i-a lipsit lui Mihai toată viața
de unde le-a luat acuma, din CV-ul  domnului Duda? Cred că nici Luluța
nu ar fi îndrăznit să aresteze pe cineva pentru un motiv atât de cusut
cu ață albă.


Ceea ce s-a întâmplat acuma la casa unde locuiește Mihai în Elveția,
este o țigăneală și mi se pare că și frații Cioabă au fost mai decenți,
ei nu și-au pus bucătarii să dea cu polonicul în capul rivalilor.


Vai de ea Națiune cu așa ”Casă regală”.


https://www.dcnews.ro/de-ce-fotografiile-cu-regele-mihai-nu-vor-mai-fi-publicate-explica-ie_555779.html


https://ro.wikipedia.org/wiki/Ordinea_de_succesiune_la_tronul_Rom%C3%A2niei

Românii și ”Casele regale”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteţi face orice comentarii în limitelei decenţei , bunului simţ, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi sters.
Nu am nici o satisfacţie să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurandus-e sau atribuindu-şi epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveti chef de hârjoană şi trimteri prin locuri ascunse vederii, faceti-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveti comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeţi acolo unde posesorii de blog vor rating