Făcături-precum în ceruri așa și pe pământ

Un preot, amețit probabil de Busuioaca de Bohotin, este învinuit că a dat iama printre enoriașe, că le poartă sâmbetele, că se deda la cele lumești râvnind la bunul altuia. Că este așa sau nu, urmează a se dovedi, personal nu m-ar mira să fie așa dar nu m-ar mira nici ca BOR să îi ia apărarea și preoțelul să scape basma curată pentru că nu e așa, nu e bine să se admită astfel de fapte pentru că ar strica imaginea preoțimii române și a înaltelor fețe bisericești. Nu ar conta numărul reclamanților, faptele nu pot fi dovedite, nu există probe materiale, este cuvântul femeilor sau fetelor, oricâte ar fi ele, împotriva purtătorului cuvântului lui Dumnezeu. Se îndoiește cineva cine va fi crezut? Niște femei păcătoase, sau vocea Domnului pe pământ? Ceea ce frapează însă și în mod cert BOR nu va sesiza și nici nu va lua în discuție este prostia preotului, care spune că ”este o făcătură politică”. Să cazi pe spate și alta nu. Domnul preot se crede parlamentar sau membru de partid și nimic altceva. Dacă ar fi spus că este la mijloc lucrătura necuratului, mai că aș fi fost tentat să cred, dar să vii tu preot, care prin natura atribuțiunilor nu trebuie să ai nici o legătură cu preocupările politico-laice și să spui că dușmanii politici vor să te anihileze este nu numai o prostie ci si un autodenunț. Practic prin încercarea de a justifica învinuirile ce i se aduc, sfinția sa admite că a fost și este implicat în jocuri politice în campanii pentru un partid sau altul încălcându-și astfel jurământul și fișa postului. Păi în cazul acesta BOR TREBUIE SĂ ÎL EXCLUDĂ FĂRĂ A MAI AȘTEPTA REZULTATUL ANCHETEI. Și totuși pot pune pariu că BOR nu va face așa ceva. Și mă întreb, dacă sfintele fețe bisericești nu se tem de judecata justiției pământești, pentru că este supusă ”greșelii”, se teme cineva de justiția Divină? O altă făcătură oarecum similară prin absurditatea ei, care intrigă dar nu se sesizează nimeni, este cea a domnului Cioacă cel care a fost achitat de o primă instanță în cazul violării corespondenței soției sub pretextul că nu poate fi învinuit pentru violarea corespondentei unei persoane moarte. Pe de altă parte însă, în același caz el își justifică fapta prin aceea că era disperat că nu știa unde este soția și i-a violat corespondența în dorința de a afla unde este. Se aștepta să afle de acolo unde s-a îngropat singură? Deci el considera că ea nu e moartă și voia să afle unde este, de aceea a violat corespondenta. În acest caz,fapta lui se comitea având convingerea că ea nu este moarta. Culmea este că i-au fost admise ambele justificări, deși se bat cap în cap. Cum poate un judecător să achite un om care își justifică fapta în baza ideii că voia să afle unde este soția sa pe care o considera vie, dar cere să fie achitat pentru că nu poate fi incriminat pentru violarea corespondenței unui om mort? Nu vede nimeni ridicolul? Este posibil ca un judecător să îi dea câștig de cauză? Trecând peste faptul că viu sau mort violarea corespondenței este tot violarea corespondenței, cum poate un judecător să admită și decesul și existența cuiva în aceeași cauză și să dea un verdict care se bazează pe două judecăți care se contrazic ? Asta e justiție? Eu zic că e făcătură.