miercuri, 20 martie 2013

Cercurile lui Năstase

nastase zâmbind
Adrian Năstase inchide cercul. Cu salvarea a plecat de acasă, cu salvarea se întoarce. Întrebarea care se pune este dacă şi vizita de acuma ca şi cea de atunci pe la spital a fost tot aşa de calculată şi pregătită. Atunci, -e clar pentru toată lumea-chestia cu sinuciderea a fost aranjată. O învinuiam la vremea aceea pe Monica Macovei că îl bănuieşte de făcături, când el săracu era împuşcat în gât, într-o încercare de sinucidere care mi se părea o încercare de a ieşi “onorabil” din umilinţa puşcăriei. M-am înşelat, Macovei nu bănuia, Macovei ştia deja la vremea aceea, imediat după incident, când Năstase nici nu plecase de acasă, că totul e o mânărie. Ştia pentru că totul se făcuse cu complicitatea celui care îi dăduse lui Adrian un telefon şi  sesizase din răspunsul acestuia că “e ceva în neregulă.” Aiurea ! Fostul ministru de interne, făcuse un joc regizat de Cotroceni, pentru a agăţa de piciorul lui Năstase şi încercarea de a păcăli punerea în aplicare a ordinului de arestare şi a-l înfunda şi mai bnine. Nu sunt singurul care crede într-o sinucidere regizată.http://www.contributors.ro/dezbatere/%E2%80%A6-si-a-plagiat-adrian-nastase-tentativa-de-suicid/  Nu ştiu dacă Ponta ştiuse de la început acest lucru, dar în mod cert a fost complice la  verdictul de arestare a lui Năstase, e posibil să fi fost una din condiţiile postului de prim ministru. Este clar pentru oricine că Năstase nu ar fi putut fi arestat dacă ar fi existat o opoziţie puternică din partea PSD. Băsescu, imaginea “justiţiei” avea nevoie în ochii Europei de încarcerarea lui Năstase şi Ponta a acceptat sacrificial pentru că trebuia să arate lumii că nu se opune acţiunii justiţiei  şi că este un om al justiţiei care nu se opune nici când îi este luat cineva “drag”. Cât de drag îi era Năstase, se ştie în rândul PSD.
Întrebat de jurnalişti la aflarea verdictului de eliberare a lui Năstase ce va urma, daca fi primit în partid şi repus în capul mesei, procurorul Ponta, cel care le ştie pe toate mai puţin ceea ce trebuie să ştie, se preface surprins şi spune că nu ştie ce se va întâmpla, să studieze legea partidelor. Să îţi cadă falca şi alta nu. Acest răspuns ar fi fost perfect pentru mine sau orice altă persoană neimplicată politic, care nu a făcut parte in partide în ultimii 20 de ani, nu a citit niciodată legea respectivă, nu are nici o experienţă sau legătură cu justiţia, nu ar fi şef de partid şi nu l-ar interesa ce se întâmpla sau cum se guvernează un partid. Dar să fii doctor în drept, să fii şef de partid, să fii premier, să fii prietenul lui Năstase, care ţi-a fost îndrumător de dcotorat, să îi doreşti revenirea din puşcărie  şi după toate astea să spui că nu ştii ce drepturi are de a se înscrie în partid mi se pare cea mai mare minciună din toate câte le-a spus Ponta până acuma. Ca şi cum ziarele, releviziunile nu ar fi vorbit despre asta de două săptămâni. Răspunsul lui Ponta arată ori că a minciuna a devenit atât de prezentă  în viaţa sa încât nici nu îşi mai dă seama când minte, ori că este înghesuit şi nu ştie chiar nimic şi atunci mă întreb cum poate conduce un partid şi o ţară şi cum şi-a luat diploma de liceanţă şi cea de doctorat, fie că pur şi simplu nu l-a interesat şi nu îl interesează soarta lui Năstase şi atunci nu are de ce să se intereseze ce traseu va avea în partid după ieşirea din puşcărie.
Dar ar mai fi o ipoteză, pe cât de interesantă pe atât de periculoasă pentru Ponta. Este clar că intrarea lui Năstase în puşcărie s-a făcut aşa cum spuneam la ordinul lui Băsescu şi cu acordul lui Ponta. Este la fel de clar că la ora aceasta Băsescu încă controlează justiţia şi serviciile secrete. În acest context, eliberarea mai devreme a lui Năstase s-a făcut nu  neapărat la ordinul dar în mod cert cu acordul lui Băsescu. Întrebarea care se pune este dacă Ponta ştia că Năstase va fi eliberat mai devreme sau Băsescu i-a făcut o surpriză? Din câte îl ştiu pe Băsescu, mai că aş crede în această ultimă variantă şi atunci, Ponta este în şah. Este în şah pentru că nu se aştepta ca Năstase să iasă acuma şi este luat prin surprindere. Ponta ştie că Năstase e la current cu aportul său la arestare şi încarcerare şi mai ştie că Năstase este un adversar nemilos şi se va răzbuna cu zâmbetul pe buze. Este clar că şi Năstase ştie că eliberarea sa mai devreme a fost posibilă  nu pentru că justiţia este oarbă ci pentru că este condusă de chior cum i se mai spunea într-o piesă devenită celebră.   Răzbunarea lui Năstase va fi crâncenă şi Ponta deja şi-a schimbat culoarea  pentru că oricum are probleme în interiorul partidului. Sunt destui care îi cer ieşirea din USL, sunt destui cei care s-au săturat de conducerea lui Ponta şi acuma cu Năstase afară se vor auzi din ce în ce mai multe voci care nu vor mai rezona cu vocea premierului. Ponta şi acoliţii lui sunt în pom. El îşi făcuse socoteala că 4 ani este liber nu are rival în PSD.  Doi ani de puşcărie, plus doi ani de interdicţie, era exact cât avea nevoie să subjuge tot, după sistemul patentat de Băsescu. Acuma deja Năstase şi ai lui îi suflă în ceafă. Dacă urmăreşte  cineva expresia feţei lui Zgonea când vorbea despre revenirea lui Năstase, va vedea spaima personificată. Aproape că nu mai avea salivă şi tot înghiţea în sec. Doamne ce va urma! Luaţi-vă scaune din timp. Rus ar trebui să ceară viză într-o altă ţară.
Băsescu se uită la televizor şi îşi freacă mâinile, îi va întărâta când pe unul când pe altul pentru că aşa a făcut cu toate partidele, incusiv al lui. Pe Băsescu nu l-a intersat şi nu îl va interesa niciodată nimic altceva decât el şi familia sa. Cine crede că acest om poate iubi sau fi fidel altcuiva se înşeală. Aliodor Manolea spunea odată că acest om  nu e capabil de sentimente omeneşti la el funcţionează instinctual animalic şi atâta tot. Declaraţia lui Băsescu cum că Năstase a fost închis pentru o găinărie şi poate oricând să revină în partid, este  un semnal de alarmă pentru Ponta. Băsescu a şi punctat spunând  “depinde cât de mult îşi doreşte partidul acest lucru”
Revenind la cercul lui Năstase, nu ştiu ce rost are trecerea lui Năstase printr-o clinică privată, dar este curios cum se închide cercul. A plecat cu salvarea, se întoarce cu salvarea. Sunt ceva problem de sănătate? A intervenit vre-un şoc după eliberare, a primit iarăşi un telefon care să îi creeze o stare mai deosebită ? Nu ştiu, tot ce se poate, dar în mod cert nu este aşa cum a declarat Andrei Năstase în seara aceasta, că “ nu e nici o problemă deosebită, este un control de rutină”, se fac nişte analize doar. Păi să fim serioşi, în primul rând că îşi putea face toate analizele  înainte de ieşirea din puşcărie, pentru el era simplu să ceară efectuarea unor analize şi venea tot laboratorul în celulă să îi recolteze toate probele posibile. Bine, exagerez un pic, dar nu ar fi fost o problemă pentru el să îşi facă nişte analize  încă din penitenciar. În al doilea rând, dacă situaţia lui medicală nu era gravă, ar fi putut măcar să meargă acasă să facă un duş, să se schimbe şi apoi  a doua zi, a treia zi să meargă să îşi facă analizele. Nimic, dar absolut nu justifică această grabă de a se interna în spital imediat după ieşirea din puşcărie dacă nu sunt probleme de sănătate. Să nu uităm că după aşa zisa sinucidere, a avut puterea şi ambiţia de a se schimba de cămaşă, ca să nu meargă la spital cu cămaşa murdară de sânge. Şi s-a schimbat singur, după cum rezultă din declaraţiile de la acea vreme. Păi dacă un om atât de “rănit” dar şi  pedant nu poate merge la puşcărie cu o cămaşă murdară, cum poate merge la spital la consult fără să facă un duş acasă, fără să îşi schimbe hainele cu care a iesit din puşcărie ? Nu mai este acelaşi Adrian Năstase, l-a schimbat atât de mult puşcăria ?
Pentru mine este cert că se minte  şi, coincidenţă,  se închide şi cercul al doilea, al minciunii.   Cu o minciună a plecat de acasă, tot cu o minciună se întoarce. Controlul lui este la fel de real cât a fost şi sinuciderea, numai că acum avem de a face cu o imagine  în oglindă. Atunci a minţit că este grav rănit când de fapt avea o zgărietură, acuma ca o răzbunare a sorţii, se spune că nu are nimic, dar e nevoit să rămână peste noapte pentru nişte analize de rutină. Oare  şi-a cobit singur când s-a internat pe 20 iunie?
De ce atâta circ, de ce atâta minciună? De ce a fost nevoie să se mintă atâta lume? Nu ştiu dacă subiectul merită atâta atenţie. Năstase s-a Becalizat, a devenit un circar.


Cercurile lui Năstase

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteţi face orice comentarii în limitelei decenţei , bunului simţ, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi sters.
Nu am nici o satisfacţie să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurandus-e sau atribuindu-şi epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveti chef de hârjoană şi trimteri prin locuri ascunse vederii, faceti-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveti comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeţi acolo unde posesorii de blog vor rating