Unirea şi Vasile Boerescu

Foarte puţină lume ştie cine a fost şi ce a făcut acest politician.
Când vorbesc despre unire, românii rostesc numele lui Alexandru Ioan
Cuza, Moş Ion Roată, eventual Mihail Kogălniceanu şi cam atât, eventual
numele unor paşoptişti. Foarte puţini ştiu însă ce rol a avut acest
politician şi ziarist în procesul unirii. Iată câteva date despre el aşa
cum sunt prezentate de Wikipedia. Merită să le citim şi să le citez,
pentru că a avut un rol major:


Vasile Boerescu (n. 1 ianuarie 1830, București; d. 18 noiembrie 1883,
Paris) a fost un ziarist, jurist și un om politic român, susținător al
ideilor liberale moderate.


În perioada Revoluției de la 1848, Vasile Boerescu era elev la
Colegiul Sfântul Sava din București și colabora la ziarul „Pruncul
român”[1]. A terminat colegiul în anul 1850, iar după o perioadă de
pregătire la Școala de Drept din București, a plecat la Paris, unde
obține licența în anul 1855 și doctoratul în științe juridice în 1857.
În perioada petrecută în Franța, Vasile Boerescu a militat pentru
drepturile politice ale Țărilor Române și pentru unirea acestora sub un
principe străin. În 1857, după reîntoarcerea în țară, este numit
profesor de drept comercial la Colegiul Sfântul Sava, iar din 1859 este
profesor la Facultatea de Drept din București. În martie 1871 devine
rector al Universității din București, iar în octombrie 1873 este numit
decan al Facultății de Drept.


În octombrie 1857, Vasile Boerescu a fondat ziarul Naționalul,tipărit
la Tipografia Nationala a lui Iosif Romanov si în ale cărui pagini sunt
promovate ideile unioniste ale vremii. În ianuarie 1859 Boerescu a fost
ales deputat în Adunarea Electivă din Muntenia. După unire a fost numit
director al Eforiei Școalelor, iar în continuare a îndeplinit numeroase
funcții în guvernele post-unioniste: ministru al justiției (28 mai – 5
iulie 1860; 13 iulie 1860 – 14 aprilie 1861; 16 noiembrie 1868 – 21
ianuarie 1870), ministru al afacerilor străine (28 aprilie 1873 – 7
noiembrie 1875), ministru al cultelor și instrucțiunii (13 iulie – 17
octombrie 1860; 9 ianuarie – 7 aprilie 1874), membru în Consiliul
superior al Instrucțiunii (octombrie 1863) și vicepreședinte al
Consiliului de Stat (1864). Vasile Boerescu a făcut parte din delegația
care a reprezentat România la Conferința de la Paris în 1866, susținând
aducerea unui prinț străin. A fost ales în Adunarea Constituantă care a
dezbătut și a adoptat Constituția din 1866, iar mai târziu în același
an, Boerescu a fost ales în Parlamentul României.


S-a distins ca un foarte bun traducător, avocat și orator, fiind unul
dintre principalii artizani ai Convenției comerciale
româno-austro-ungare din 1875. În anul 1876 a încercat împreună cu
Dimitrie Ghica sa fondeze o grupare politică de centru. Nereușind
impunerea acestei grupari pe scena politică romanească, s-a înscris în
Partidul Național Liberal în 1879, dar în 1880 constituie gruparea
dizidentă „Partidul Liberalilor Sinceri”, împreună cu George D.
Vernescu.


De ce merită ştiut şi apreciat acest om? Pentru că pe 24 Ianuarie
1959, la ora 11.00, după alegerea lui Cuza în Moldova, când s-au reluat
lucrările Adunării Elective începute pe data de 22 Ianuarie şi
întrerupte indecis,  Vasile Boerescu a cerut o şedinţă secretă în cadrul
căreia a precizat: ”A ne uni
asupra principiului Unirii este a ne uni asupra persoanei ce reprezintă
acest principiu. Această persoană este Alexandru Ioan Cuza, domnul
Moldovei! Să ne unim asupra acestui nume şi posteritatea ne va
binecuvânta, ţara ne va întinde mâinile şi conştiinţa noastră va fi împăcată că ne-am împlinit… o dorinţă sfântă”.


Ideea fusese prima oară menţionată în noaptea de 23 Ianuarie la o întâlnire a membrilor Partidei Naţionale. La
propunerea lui Boerescu, deputaţii au jurat că vor vota în unanimitate
pe Cuza,  domnul Moldovei, ceea ce au făcut când au revenit la lucrări. 
Toate cele 64 de buletine aveau  numele lui Cuza, unele având şi urări
adresate domnitorului: ”spre mărirea patriei”, ”spre fericirea
românilor”.


Să nu îl uităm pe Vasile Boerescu.



Unirea şi Vasile Boerescu