Astăzi se împlinesc 101 ani de la intrarea armatei Române în
Budapesta pentru oprirea fărădelegilor comise de brigăzile roșii ale lui
Bela Kun, bolșevic ungur, școlit, instruit, plătit de muscali să
instaureze bolșevismul în Ungaria. Kun nu s-a mulțumit cu Ungaria.
Profitând de dezamăgirea populației după războiul și teritoriile
pierdute de Autro-Ungaria după primul Război Mondial, Bela Kun,
sprijinit și finanțat de noua putere sovietică de la Moscova a vrut să
facă din Ungaria un stat sovietic dar a promis ungurilor că va reface
Ungaria Mare. Pentru a arăta că se ține de cuvânt, a atacat și prădat
teritorii din Transilvania și Cehia, intenționând să le pună sub
ciocanul rusesc.La 16 Aprilie Kun declară război României atacând
România și Cehia În România se sprijinea și pe soldați din fosta armată
austro-ungară, rămași fără căpătâi dar și pe elemente autohtone, care au
format Divizia Secuiască(atenție Mișcarea celor 24 de Comitate nu e
departe de predecesorii lor). Europa asista neputincioasă Franța își
lingea rănile, nu mai dorea alt conflict așa că Rușii își făceau de cap
pe unde puteau. România, așa beteagă cum era nu a mai suportat și a
decis să pună capăt rebeliunii lui Kun, în primul rând să îi înfrângă și
izgonească bandele de criminali din Transilvania. În 24 Iulie românii,
după ce au nimicit divizia secuiască trec la ofensivă.Pe data de 3
August, după alții 4 august, trupele române au ajuns în Budapesta.
Armata română a tratat cu respect populația civilă, nu au avut loc acte
de vandalism, banditism sau răzbunare. Nimeni până în prezent nu a adus o
singură învinuire armatei române, soldaților români chiar dacă erau
învingători. După plecarea lui Kun, armata română a revenit în granițele
sale. A fost o lecție de conduită pe care cei care au venit sau revenit
la noi în țară ca armate prietene, nu au aplicat-o
Trei olteni trecură Tisa, pe căldura lu Cuptor
Când Ungaria intrase în siajul rușilor.
Era după prima mare conflagrație mondiala
Europa fumegândă abia se trezea din boală.
Prin Ungaria domnea un anume Bela Kun
Bolșevic hungro/evreu, anarhist și-n pic nebun.
Ungurimea spăimântată nu știa cum să mai scape,
Îi intra doctrina rusă și prin față și prin spate.
Ajunsese nenea Bela mare șef în ungurime
Promițând Ungaria Mare cui avea o usturime
Și așa urmând doctrina de origine marxistă
Se treziră ungurașii sub comandă leninistă.
Au crezut că din venin, din cucută și din fiere,
O să curgă’n Budapesta, peste tot lapte și miere.
Dar când s-au trezit săracii din visarea îngâmfată
Au rămas ca’ntodeauna, și bătuți și buni de plată.
Însă Domnul,Milostivul nevrând să-i îngenuncheze
A trimis oastea română, de bolșevici să-i salveze.
Și veniră pesteTisa trei olteni cu stea în frunte,
Oastea roșie-a lui Bela și-a brigăzilor s-o’nfrunte .
Și cum spune’n poezie și Luceafărul cel Sfânt,
Cum veniră îi făcură tot o apă și-un pământ.
Și -uite-așa, cei ce doreau să vadă Ungaria Mare
Începură să scandeze, din rărunchi, ”HAI LIBERARE!”
Un Oltean, numit Marcel fuse pus guvernator,
Alții doi erau mai mici, mai.. ”opincă din popor”
Ei fusără’nsărcinați să păzască Parlamentu
Nu cumva să se întoarcă să conducă iar dementu.
Și-uite-așa, cei doi olteni, Bivolaru și Iordan
Au ajuns stăpâni la Buda, comandați de alt oltean.
Și cum sta Iordan de veghe și privea pierdut în zare,
Vede fluturând drapelul și ce crezi că îi năzare?
Zice el: ”cum mama mă-sii, pe catargul cel mai sus
Fâlfâie deasupra noastră un steag ridicat de rus?
Ia să schimb eu socoteala și să pun, mai potrivit,
Ceva să ne reprezinte mai plăcut și la privit!”
Neavând la îndemână nici drapelul românesc,
Nici stindardul unității, cătă ceva oltenesc
Și privind la Bivolaru și opinca-i găurită,
Se gândi să o ridice pe catarg că-i potrivită
Să arate tuturora că opinca sărăntoacă
A ajuns deasupra Budei și oricând poa’ s-o mai facă!
Așa zise, așa făcură oltenașii arși de soare
Și pusără opincuța să se vadă pân’ la mare
Și privind uimiți honvezii, cum bălăngănea ”drapelu”
Se gândeau ”uite ai dracu, iară ne făcură felu!”
Și-uite așa povestea asta v-o spusei s-o aflați toți,
și s-o spuneți la prieteni la copii și la nepoți,
Că nu este scornicită, nici nu mi se păru mie
Este faptă făptuită de olteni în cătănie.
Trei olteni trecură Tisa…
Trei olteni trecură Tisa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Puteţi face orice comentarii în limitelei decenţei , bunului simţ, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi sters.
Nu am nici o satisfacţie să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurandus-e sau atribuindu-şi epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveti chef de hârjoană şi trimteri prin locuri ascunse vederii, faceti-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveti comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeţi acolo unde posesorii de blog vor rating