LICENȚIATA

LICENȚIATA

Mihăița mea este o inepuizabilă sursă de inspirație,sănătate,bună dispoziție și liniște. Dacă nu ar fi existat, viața mea s-ar fi scurtat drastic. Aici îmi găsesc oaza de liniște, verdeață, aer curat cu miros de bălegar seara când vin vacile de la pășunat  și asfaltează  ulița și  se umezește atmosfera a răcoare. Aici mă întâmpină cu aceiași ochi rugători și același scâncet Dona și Tano, cei doi lupi care  sperie lumea de peste gard păstrându-mi averea intactă. Și tot aici îmi amintesc de copilăria petrecută in Grojdibodul bunicilor mei, de simplitatea, uneori nepriceperea  dar întotdeauna simțul umorului  omului de la țară, în stare pură, originale nealterate de cuceririle științei.

            Apa în sat nu este chiar bună de băut. Nu știu ce structură ciudată are solul aici dar la fiecare metru săpat dai progresiv de pământ,lut, pietriș, apa e sălcie până pe la 30 m și din cauza asta și a prețului săpării unei fântâni cu apă bună de băut, foarte puțini oameni au apă de băut în propria ogradă, folosesc apa din fântânile proprii doar la spălat sau gătit , iar de băut își iau apă(cei din zona unde locuiesc eu, cel puțin)de la două izvoare din care apa cristalină curge de zeci de ani fără să obosească. M-am integrat și eu de 6 ani în sistemul zonal și îmi iau apa de băut de la unul din izvoare, motiv de bucurie pentru Nerro, spanielul meu tibetan, mândria familiei, feblețea  nevestei și bicul lătrătorilor. Numai Donna săraca știe de câte ori i-a rupt piciorul . Bine că nu am găini în curte, că ar fi ouat căței. De câte ori mă vede cu bidoanele în mână, chiar dacă doar le mut dintr-un loc în altul, Nerro o ia la fugă spre poartă și latră, cu gândul la apa de izvor din care bea băgându-se apoi sub țeavă să se răcorească.

        Mergând azi să iau apă de la izvor, în mica împrejmuire a fântănii erau două femei care doar ce ajunseseră și cum sunt doar două țevi de ieșire din izvor, nu am mai intrat și eu, am așteptat să își umple bidoanele, afară la oarecare depărtare,la distanță  de ”confidențialitate” cum se spune la bancă. Oricât de discret am vrut să fiu eu, tot am auzit discuția pe care o redau în toată splendoarea ei :

-        Auziși tu ?

-        Ce să aud?

-        Aia a lu Firea, de era la șîcoală la Craiova, termenă și veni  acasă.

-        Și ?

-         Păi aia e ..că cum veni ?

-        Cum ?

-         Ca dracu cică. O auzii asară pe măsa, vorbea cu cineva la poartă da nu știa că aud și eu.

-        Și? Ce zîcea ?

-        Păi că cică fis-a e licențiată.

-        Doamne ferește!  Ce boală  o mai fi și asta ?

-        Pe dracu, ce să fie, io zîc că nu e de bine că daca era, spunea și ea la toată lumea nu? Da așa să spună seara la poartă? Cică a luat licență de acolo de la facultate și acum trebuie să stea acasă ca nu îi găsește serviciu și a dat banii de pomană. Vai de capu ei .

-        Păi ce fată, nu ai văzut și a lui Ciocănel, la fel, făcu facultatea și acum bate fasolea pe șanț cu mă-sa. Și au băgat o groază de bani în c… ei.Și du-te cu aia și du-te cu aia, la săptămână la săptămână îi ducea mă-sa de mâncare la oraș, să stea fata să învețe și acu tot pă șanț șade.

-        Da, da măcar aia nu o fi luat licență să se facă de râs.  Doaaaaaaaaamne rău a ajuns lumea asta. Trimiți copilul la șîcoală la oraș și îț  vine bolnav și vai de el.

-        Așa  , păi la ce să mai dai banii la facultate când tot acasă îț șade ? Barem dacă îl ții acasă îl ai sănătos.

După asta, au schimbat subiectul, au umplut bidoanele și au plecat. Am intrat și eu să îmi umplu sticlele cu apă meditând la cele auzite. Mă felicit că nu am apucat să spui la lumea de pe aici că am făcut și o facultate și am luat ”licență”. Mă făceam de rușine, mă arăta lumea cu deștu, ca pe a lu Fica.Te pomenești că așa i-o rămâne porecla: ”Licențiata”  Doamne ferește!