marți, 4 decembrie 2012

Oprea sau Dobriţoiu?


În mod normal, o astfel de întrebare nu ar trebui să se pună. Când spun în mod normal mă refer la o ţară normală cu politicieni normali, cu o politică normală şi cu o minte normală la conducerea unei alianţe sau guvern.
Întrebarea se referă bineînţeles la cine va fi următorul ministru al apărării, în caz că USL va câştiga alegerile şi mai ales că fi desemnat să aleagă premierul. Deja unii membri mai mult sau mai puţin marcanţi ai USL au început să discute şi să nominalizeze viitorii miniştri. Eu nu mai cred în aceste baliverne. Ţin minte că încă din Ianuarie 2012, de când în Piaţa Universităţii se tremura şi se rupeau picioare sub urletele câte unui jandarm drogat cu ochii ieşiţi din orbite ca Maradona la Mondialul din SUA, USL, respectiv Ponta, susţinea că are pregătite două guverne, cu oameni capabili, meseriaşi, care sunt peste orice dubiu iar planul de guvernare aşteaptă de 4 ani să scoată România din haos.  După câştigarea alegerilor nici nu a apucat domnul Ponta să îşi nominalizeze meseriaşii că au şi început să cadă ca popicele. După 6 luni de guvernare  guvernul Ponta are aproape 3 sferturi din cabinet  remaniat prin renunţare la nominalizare, retragere, demisie, demitere, incompatibilitate sau plagiat. Poate aşa a înţeles el să arate lumii că chiar avea pregătite două guverne.
Acum, la sfârşit de mandat, nu am văzut nici programul de guvernare anunţat de Ponta, nici măsurile extraordinare care s-au luat. E adevărat, s-au luat unele măsuri reparatorii în ceea ce priveşte abuzurile săvârşite de fostele guvernări,ale lui Boc, pentru că MRU nu a reuşit decât să îşi împrospăteze frigiderul şi toaleta cu unguente şi a plecat. Ceea ce a făcut însă Ponta şi s-a văzut, a fost să îl reabiliteze şi el la rândul său, ca şi băse, pe cel mai avansat ospătar al armatei române, pe naşul fiului său, maiorul Oprea. Pentru mine, acest rezervist militar are gradul cu care a ieşit în rezervă pentru că acele grade sunt luate , fie şi cu kilogramele de salam şi carne cărate în sacoşe  şefilor, pe perioada cât a fost militar, nu sclavul unor politicieni sau şefi de haită, precum Cozma. Când un om  nu este în măsură să spună cum şi-a câştigat gradele, eu nu i le pot recunoaşte.
De cam o lună, re-re- re- evaluatul paharnic, trecut de la traficul de brânză la traficul de terenuri ale armatei, a început să ridice capul să privească din nou către freza din frunte şi să dea din coate, ca şi Udrea care până acum a uitat şi că există. Mai întâi au apărut zvonurile, susţinute de unii, infirmate de alţii, dar cum nu iese fum fără foc, iată că însuşi Oprea a ieşit în media precizând că în cadrul viitorului guvern despre care presa deja scrie, UNPR urmăreşte Ministerul Apărării. Pentru unii nu e o noutate, pentru alţii este o imposibilitate, pentru finu’ Ponta  însă este negociabil. PNL bineînţeles îşi doreşte acest minister, pentru că există o diagramă a repartiţiei ministerelor care trebuie respectată. Cine va câştiga? Păi hai să vedem care sunt şansele. Să dăm răspunsuri la nişte întrebări:
continuarea aici:

Oprea sau Dobriţoiu?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteţi face orice comentarii în limitelei decenţei , bunului simţ, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi sters.
Nu am nici o satisfacţie să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurandus-e sau atribuindu-şi epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveti chef de hârjoană şi trimteri prin locuri ascunse vederii, faceti-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveti comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeţi acolo unde posesorii de blog vor rating