vineri, 14 decembrie 2012
Ponta şi trădarea
Ponta tinde să devină mai tiran decât Băsescu. Băsescu a avut măcar răbdarea să vadă cine nu e cu el şi abia apoi a reacţionat şi i-a pus pumnul în gură. Ponta nu mai are răbdare. Dacă nu îi place cineva, nu aşteaptă să crească sau să deschidă gura, îi taie picioarele înainte de a se ridica în genunchi.
Măsurile pe care şi le-a luat semnând hârtii şi bătând palma cu toţi trădătorii şi foştii colaboratori şi şantajişti ai lui Boc, arată că nu vrea să dea nici măcar ocazia cuiva să i se opună. Frica de opoziţie îl face să înghită în partid toate resturile şi rahaţii de pe drum pentru a fi sigur că nu va exista nimic în calea numirii sale ca prim ministru. Ce stomac trebuie să aibă dacă acceptă toate scurgerile unor stomacuri mai sensibile? În plus calcă în picioare toate înţelegerile sub pretextul luptei împotriva căpcăunului.
Mai nou, după ce a adus PNL la poziţia de figurant fiind în măsură să asigure o majoritate parlamentară simplă şi fără PNL, începe să se ocupe de incomozii din interiorul partidului. Cine îi poate pune piedici ? Păi ar fi Marean, dar pe Marean nu îl bagă nimeni în seamă, este doar un Becali al USL. Singurul care a fost şi a rămas un potenţial pericol pentru el şi socrul său scump, este Geoană cel care a fost ales preşedinte în 2009, dar a fost furat ca în codru după ce sfătuit de un staf… din care făcea parte şi actualul „socru guvernamental” , s-a „dat în vânt” după un spa privat. Deci Geoană, pe care Ponta l-a mai mazilit odată cu riscul de a pierde conducerea Senatului, revine pe scena politică, este încă o voce in PSD şi asta nu îi cade bine la stomac lui Ponta. Şi atunci apare de undeva din neant o ştire că Geoană a atentat la funcţia de prim ministru. Ştirea este aruncată de Crin. Interesant este modul în care a spus-o. Curios, nimeni nu a sesizat nuanţa, otrava şi ironia lui Antonescu. Să vedem ce a spus referitor la persoana , sau grupul din care a încercat Băsescu să caute un „trădător”: “Din PSD, din PNL nu se punea problema, de la bun început. Singura posibilitate a domnului Băsescu de a crea, să zicem aşa oarecare neclaritate în sânul USL, teoretic nu putea fi decât prin PSD. Pentru că o variantă cu cineva din PNL, în afară de faptul – trebuie să spun – nimeni din PNL nu se preta la o asemenea ipoteză, nu mergea”
Este deosebit de subtil şi de dur Antonescu atunci când face această afirmaţie şi nimeni nu a sesizat această lovitură dată PSD ului, ca fiind singurul partid din cadrul USL care s-ar fi pretat la o asemenea trădare. De ce a făcut Antonescu această declaraţie care în altă conjunctură ar fi creat scântei? Păi este foarte simplu, Antonescu avea în vedere recenta trădare a USL prin invitarea UDMR de a participa la guvernare indiferent de motivaţie, ştiut fiind faptul că PNL se opune acestei idei de foarte mult timp. Neputând să îl facă pe Ponta trădător pentru declaraţia făcută imediat după închiderea urnelor, Antonescu se răzbună făcând din USL un partid de trădători, pentru că „nimeni din PNL nu s-ar preta la aşa ceva”, adică la ceea ce s-a pretat PSD prin preşedintele său. Bine, nu ar fi fost prima oară, şi acceptarea celor 11 porunci ale lui Barroso tot peste capul lui Antonescu s-a făcut, ceea ce practic a însemnat menţinerea lui Băse la Cotroceni, dar nici atunci Antonescu nu a avut ce să mai facă, a fost luat prin surprindere şi nu mai avea ce face, chiar dacă după reaşezarea lui Băse a avut o izbucnire de orgoliu criticând baroşi şi merkeli şi gordoni de-a valma. Dar atât. Antonescu nu are antigel în sistemul de răcire pentru a lua taurul de coarne şi nici PNL-ii nu sunt dispuşi să iasă de la guvernare.
Acum, odată cu această „ştire” privind ÎNCERCAREA LUI BĂSESCU DE A DEPISTA UN EVENTUAL PRIM MINISTRU ÎN INTERIORUL PSD, ALTUL DECÂT PONTA, Antonescu şi-a putut trimite săgeata înspre Ponta şi PSD. La rândul său, Ponta făcându-se că nu a văzut în ce direcţie a fost trimisă săgeata lui Antonescu, se foloseşte de această aşa zisă „negociere” pentru a trage şi el o săgeată înspre Geoană, spunând că cine a negociat va fi exclus din partid. Ceea ce nu spune însă Ponta este care ar fi vina acelui „negociator” care în primul rând nu a iniţiat el discuţia, deci nu a avut nici o intenţie de a-i lua locul, şi în plus a şi refuzat oferta? Indiferent că ar fi Geoană sau nu, omul nu are absolut nici o vină, a fost contactat, a spus „pas!” şi cu asta basta. Nu era nevoit să îi spună lui Ponta. Dar nu, Ponta Puritanul este mai dur decât codul penal care spune că „şi intenţia de pedepseşte” şi pedepseşte şi faptul că a acceptat să răspundă la telefon sau să afle despre ce e vorba, ca şi când ar avea drept de viaţă şi de moarte asupra „supuşilor” Către ce ne îndreptăm? P(rostul) P(roştilor) DD când a primit banii solomonilor şi neţoilor pentru locurile pe listele parlamentare, a avut grijă să se asigure că aceştia nu vor evada la alte partide după alegeri şi i-a pus să declare că dacă pleacă îi vor plăti 2 milioane Euro. E şi asta un fel de încercare de îngrădire a dreptului la opinie şi convingeri politice,drept trecut undeva prin Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, dar asta nu îl priveşte pe DD aşa cum nu îl priveşte nici pe Ponta faptul că cineva are dreptul constituţional să vorbească cu cine vrea despre ce vrea, fără a suporta nici un fel de consecinţe. Dacă lucrurile evoluează aşa ne îndreptăm spre un totalitarism la care Băsescu nici nu a visat.
Deci Ponta vrea pentru a doua oară să scape de un potenţial oponent în cadrul USL pentru că realizează că vor veni momente, cât de curând, când va fi contestat nu numai din interiorul partidului ci şi din interiorul alianţei şi al electoratului şi vrea să pe cât posibil să sugrume vocile liderilor de opinie, alta decât opinia lui.
Şi totuşi îmi mai pun o întrebare : să presupunem că a avut loc o discuţie de taină între Băse şi Geoană pe subiectul respectiv. Dacă a fost de taină, nu ştia de ea decât Băse, Geoană şi – dacă discuţia a fost prin telefon – STS. Întrebarea este CINE A DAT TOTUL ÎN VILEAG, Geoană, Băse, sau STS? Să se fi lăudat Geoană cuiva care la rândul său l-a turnat? Atunci înseamnă că Antonescu a avut dreptate, numai în PSD se poate întâmpla aşa ceva, şi nu numai odată. Băse? DE CE? Nu cumva ca să dea de lucru lui Ponta şi presei pentru a uita de nominalizare şi a îi ţine ocupaţi aşa cum i-a ţinut ocupaţi şi cu varianta Tăriceanu? Vizavi de această variantă de care Antonescu a uitat, când a spus că numai la PSD se poate întâmpla aşa ceva, cine ne garantează că nu au avut loc discuţii între Băse şi Tăriceanu ? Şi în sfârşit varianta 3, STS a dat pe goarnă. Să fie semnul că Băse nu mai e susţinut de servicii ? Atunci, nu văd de ce se mai teme Ponta de astfel de discuţii, pentru că dacă nici serviciile nu îl mai sprijină pe Băse, în curând îl vor lăsa şi cei din justiţie, care deja au fost”încurajaţi” de guvernul Ponta în ultima şedinţă de guvern parcă, printr-un buget (com)promiţător, corespunzător sarcinilor şi eforturilor ce le vor primi.
În concluzie:
-Dacă USL are majoritate lejeră în Parlament, de ce mai negociază Ponta cu UDMR? Ca să fie sigur că nu mai mişcă nimeni în ţară, sau ca să scape de PNL?
- Dacă Băsescu nu mai poate vorbi cu nimeni la telefon fără să afle Ponta, de ce îl dă Ponta afară pe cel care a răspuns la telefon ? A dat cumva circulară în interiorul partidului cine cu cine are voie să vorbească la telefon ?
- Către ce ne îndreptăm, ce urmăreşte “democratul” Ponta, să bată recordul de totalitarism al lui Băsescu?
Să nu uite că acum 4 ani Băsescu şi partidul său se aflau unde se află el acum.
Sic Transit Gloria Mundi !
Paradoxul este că despre dictatutura lui Băsescu s-a vorbit dupa ani de zile, pe când despre a lui Ponta se vorbeste înainte de a fi numit prim ministru.
Ponta şi trădarea
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Puteţi face orice comentarii în limitelei decenţei , bunului simţ, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi sters.
Nu am nici o satisfacţie să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurandus-e sau atribuindu-şi epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveti chef de hârjoană şi trimteri prin locuri ascunse vederii, faceti-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveti comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeţi acolo unde posesorii de blog vor rating